Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
Borgo Sud
ISBN
978-973-46-8849-4
An apariție
2022
Lună apariție
3
Număr pagini
216
Tip ediție
broșată
Format
130x200
Colecție
BIBLIOTECA POLIROM > Actual
Domenii

Borgo Sud

Autori: Donatella Di Pietrantonio
34,95 lei

Vezi eBook
 

Roman nominalizat la Premiul Strega 2021

Traducere din limba italiană de Mihaela Găneț

Adriana e ca vântul, intră pe neaşteptate în viaţa surorii sale mai mari, iar intrarea ei are de fiecare dată forţa unei revelaţii. Când erau mici, cele două erau răzvrătite şi unite. Adulte, trăiesc departe una de alta, dar ambele duc povara unei grele moşteniri: cea a cuvintelor nerostite şi a lipsei de afecţiune şi atenţie. Fiecare trăieşte în felul ei o poveste de dragoste absolută, însă zdruncinată şi, în final, nimicită ireparabil. Numai că uneori durerea trăită deplin, până la ultima picătură, ne poate ajuta să pătrundem în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Astfel ne putem construi propriul scut de apărare în faţa sentimentelor, prin acceptarea lor şi ocrotirea legăturilor intime pe care ne-am construit devenirea. Asta pare să ne transmită Donatella Di Pietrantonio, cu înţelepciunea şi naturaleţea marilor scriitori. Ea ne oferă un buchet multicolor de emoţii rostite în şoaptă, care ne va stărui multă vreme în memorie. Romanul Borgo Sud, unde autoarea merge pe firul poveştii începute în Cea care se întoarce, a fost nominalizat la Premiul Strega (2021), cel mai prestigios premiu literar din Italia.

„Cititorii romanului Cea care se întoarce al Donatellei Di Pietrantonio se vor bucura să o regăsească pe Adriana, sora mai mică, «o floare neaşteptată, crescută pe o mână de pământ, pe-o stâncă»... Celor care încep călătoria cu acest roman nou şi complet autonom le vor rămâne în minte cele două femei pline de dezamăgiri şi speranţe noi, care au întipărite în fiinţa lor ura şi dragostea pentru satul din Abruzzo ce le-a crescut sălbatic şi le-a făcut să plece departe: una să studieze, să profite de şansa unei schimbări în viaţă, iar cealaltă să plece pur şi simplu, să trăiască, să evadeze, să iubească.” (Il Foglio)

„A şti că viaţa implică o atrocitate iremediabilă nu înseamnă a ceda în faţa acelei atrocităţi. Este lecţia oferită de marea literatură italiană a secolului XX, de la Elsa Morante la Primo Levi. Borgo Sud reflectă pe deplin această tragică efemeritate.” (la Repubblica)

„Cu stilul ei concis, Di Pietrantonio se numără printre autorii care nu se tem să privească durerea în faţă, să o atingă, să o arate aşa cum este... Poate de aceea paginile ei pătrund în conştiinţa cititorului mai întâi ca nişte spini înfipţi în piept şi apoi ca semne ale unei posibile mântuiri.” (il Fatto Quotidiano)

An apariție
2022
Lună apariție
3
Număr pagini
216
Tip ediție
broșată
Format
130x200
Fără comentarii


Despre autori


Donatella DI PIETRANTONIO (n. 1963) este de profesie medic stomatolog pediatru şi scrie din pasiune. A debutat în 2011 cu romanul Mia madre è un fiume, urmat în 2013 de Bella mia, inspirat de dramele provocate de marele cutremur ce a lovit regiunea Abruzzo în 2009, nominalizat la Premiul Strega şi laureat al Premiului Brancati. Reeditat în 2018, romanul a fost distins în 2020 cu Premiul Città di Penne-Mosca. În 2017 Donatella Di Pietrantonio a publicat un nou roman, Cea care se întoarce (Polirom, 2020), recompensat cu Premiul Campiello şi Premiul Napoli, care a fost adaptat pentru teatru şi pentru marele ecran în Italia. În 2020 i-a apărut romanul Borgo Sud (Polirom, 2022), finalist la Premiul Strega 2021. Romanul Vârsta fragilă (2023) a fost distins cu Premiul Strega 2024 şi Premiul Strega Giovani 2024.



Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.