Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 45/2024
Nu știu un alt jurnalist, atenție, nu unul cultural!, căruia să îi treacă prin minte să își publice articolele din ziar sau de pe blog. Dar Cristian Tudor Popescu nu este un jurnalist oarecare, de serie, iar jurnalismul său, indiferent de subiect, este unul cultural. Înzestrat cu un puternic spirit polemic, scriitor de SF apreciat de cunoscători, autorul unei interesante teze de doctorat despre relația dintre film și propagandă în cinematografia comunistă, Filmul surd în România mută, critic ocazional de film, dar cu un bun gust remarcabil, CTP-ul (cum îi apare acronimul articulat în numeroase contexte) se impune ca o figură aparte în lumea culturală.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Tatăl meu la izolare e un roman de un realism tulburător, scris cu răbdare și cu o acumulare treptată de emoții care își găsesc cumva climaxul în momentul liberării. Firește că reconstituirea faptelor e legată ombilical și de imaginația scriitorului, de puterea lui de a inventaria materialul rămas (Cu documentarea de familie mi-a fost cel mai greu, mărturisește autorul într-un interviu acordat lui Vasile Ernu) sau de a reconstitui dialogurile și de a le face să sune autentic (Aș fi avut nevoie să mă duc la bibliotecă, să mă uit la ziarele vremii, pentru limbajul oficial al timpului, dar bibliotecile erau închise. Am avut mare noroc cu cărțile din casă, însă cel mai mult a trebuit să mă bizui pe memorie, mărturisește Cristian Teodorescu în același interviu).
Citeste mai multpe citestema.ro
În anii ’90, literatura și cinematografia românească au trecut printr-o perioadă în care au fost obsedate de ororile comunismului. Anii comuniști, văzuți prin lentila asta întunecată nu conțineau decât sărăcie, mizerie, corupție generalizată, persecuții. Era o defulare poate scuzabilă, poate firească, dar unul din efectele ei a fost insensibilizarea publicului în legătură cu subiectul acesta. Realitatea pe care o știam eu – fiindcă mi-am petrecut copilăria și adolescența în anii aceștia – era mult mai complexă. În perioada asta oamenii nu au încetat nicio clipă să iubească, să creeze, să se joace, să spere – în ciuda condițiilor atât de dificile. Despre astfel de oameni e romanul meu, și despre aventurile lor. Este o încercare de a recupera istoria acelor ani, văzută printr-o lentilă – sper eu – neatinsă de corupție.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 867
În mijlocul unui roman social, echilibrat și ancorat într-un prezent tulbure, scriitorul Serge Joncour lansează întrebare după întrebare, ascunse însă în mod iscusit în spatele unui peisaj pitoresc, al unei intrigi care captivează și, mai ales, printre rândurile unei cărți în care ne regăsim, pentru că ne sunt familiare și ne frământă atât de multe dintre dilemele cuprinse în unul dintre cele mai apreciate romane ale ultimilor ani. Fără să accentueze și să crească artificial una dintre problemele majore ale Franței de azi, fără să tulbure aparenta desfășurare a lucrurilor, Joncour știe să-și lase libere personajele, astfel încât să rezolve în cele din urmă nu doar ceea ce se păstrase sub forma unor conflicte care ardeau mocnit, ci și dilemele care sunt, în fond, universale. Granițele dintre lucrurile care ne despart se șterg, iar cele care rămân par, odată cu romanul Căldură umană, mai ușor de trecut.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Acasă, departe e un triptic în care se îmbină magia, aventura, însingurarea, eșecul, libertatea, exilul, toate prinse în nodul (marinăresc) magic al unei povești în care personajul Adrian Romila sfidează timpul și traversează epocile cu nonșalanța unui alt fel de Orlando, poate mai temerar, mai emblematic și mai puțin duplicitar decât personajul Virginiei Woolf. O carte încântătoare, miraculoasă într-un fel, în care Adrian G. Romila se pune de-a curmezișul și îi înfruntă cavalerește pe toți cei care afirmă că nu se mai citesc cărți groase, că un roman de peste 200 de pagini e plictisitor, că lumea nu mai are răbdare, că-ți pierzi cititorul dacă-i dai detalii așa-zis inutile, că descrierile și adjectivele și adverbele și expresii de tot felul sunt revolute și ar trebui eliminate din literatura de azi. Dar ce ar fi literatura fără astfel de cărți? Ce mai e literatura dacă rămâne din ea doar osatura, rezumatul, debușeul famelic?
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Prin A doua viaţă a lui Corto Maltese Mircea Mihăieş împlineşte unul dintre cele mai remarcabile, erudite şi fecunde proiecte ale carierei sale critice. Hermeneutul care a navigat pe întinderile lui Joyce, Faulkner şi ale lui Raymond Chandler ancorează în ostrovoavele unde se află nava tainică a lui Corto Maltese. Din această întâlnire mirabilă se naşte o carte miraculoasă, una ce reafirmă, în contra unui curent al gândirii leneşe, centralitatea canonică a prozei grafice imaginate de Hugo Pratt.
Citeste mai multUn pasionant volum
Mă plâng de provincialismul culturii noastre, dar nu sunt scutit de simptomele lui: mă mișc și eu într-un cerc închis, orb la valoarea unor contemporani care-mi exced domeniul. Problema e remediabilă... atunci când descoperi personalități pe care le ignorai, cum e cazul profesorului Octavian Buda, titularul catedrei de istoria medicinei de la Universitatea Carol Davila, din București. Domnia sa ne oferă - la Editura Polirom - un pasionant volum din specia celor consacrate cândva de Philippe Ariès. Textul e fluent, elegant și accesibil, anecdotica de sprijin mi se pare palpitantă, ilustrațiile obiectivează cumva frica și oroarea, ajutându-te să le depășești, iar competența interdisciplinară de care dă dovadă autorul suscită o francă admirație. Nu subestimați ramificațiile ”noosferei” românești, chiar dacă rămânem codași la lectură și suntem colonizați de traduceri.
Citeste mai multO carte-eveniment
A ieșit de curînd de sub tipar, la Polirom, o carte-eveniment, impunătoare prin masivitate, densitate și mize, o carte în care istoria medicinei întîlnește fericit istoria ideilor și istoria generală autohtonă: „Privirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale.” Autorul ei, Octavian Buda, este medic psihiatru și șeful catedrei de istorie a medicinei de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 199
Cred că asta a făcut și Bogdan Crețu în Mai puțin decât dragostea: a creat un manifest al nevoii de sens pe care numai ficțiunea, mult mai coerentă și mai comprehensivă decât viața, aluvionară și aparent (doar aparent) dezlânată, dezordonată, o poate împlini. Fiecare bătaie a inimii devine cuvânt, fiecare fapt, banal, sublim sau cumplit, își are umbra sa textuală pe care personajele o recunosc, o ,,adulmecăˮ prompt. E această promptitudine, în regim de probă permanentă, inautentică? Literatura lui Bogdan Crețu se oferă ca atare, se arată drept ceea ce este: literatură, așa cum nici pentru G. Călinescu romanul nu trebuia să ,,umbleˮ incognito, deghizat în felii de viață ,,autenticăˮ.
Citeste mai multîn revista Ateneu, nr. 662
Cu aceastã carte monumentală, Barry Strauss și-a făcut debutul pe piața editorială din România, dovedindu-se expert în cultura Antichității romane, și nu numai, cărțile sale succedându-se neîncetat spre satisfacția cititorilor români iubitori și pasionați ai Antichității.
Citeste mai mult