Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe fictiunea.ro, nr. 202 (111)
Stilul în care Furtuna barocă este scrisă este unul singur și distinct, care folosește mai multe voci și paliere și care este străbătut de la un capăt la celălalt de inteligența, spiritul pătrunzător, delicatețea și profunzimea unei percepții asupra lumii care dă uneori naștere unei ironii amare, unui amuzament înțelept care face deliciul lecturii, dar al căror scop final este impactul, nașterea în cititor a senzației acelui pumn în plex menit a-i trezi conștiința și a-l face să-și deschidă ochiii nu numai asupra trecutului, ci, mai ales, asupra prezentului.
Citeste mai multîn Libertatea
Nu știu ce a vrut autorul, dar este una dintre cele mai mari și plăcute surprize din acest an. Unul dintre cei mai buni critici de film ni se dezvăluie așa cum nu cred că am mai avut în literatura română: inteligent și sensibil în același timp.
Citeste mai multîn Libertatea
Ori nu am mai citit de mult ce a scris ori îmi era dor de ceva de acest gen: un sentiment plăcut și sigur, o plăcere să o citești.
Citeste mai multpe catavencii.ro
Dacă citești romanul ca să vezi cât și cum se abate Julia de la povestea din 1984, remarci imediat că Winston Smith al Sandrei Newman are slăbiciuni care-i lipsesc lui Winston din romanul lui Orwell, în timp ce Julia de aici stă tot mai bine pe picioarele ei. Într-o lume a manipulării, Julia devine și ea expertă în această operațiune, pe care i-o aplică și iubitului ei cel bine dotat fizic, dar mai slab la tăria de caracter decât ea. Inevitabil, romanul Sandrei Newman schimbă povestea din 1984, ba chiar devotata discipolă a lui Orwell își îngăduie să-și parodieze maestrul și să se despartă în final de viziunea lui pesimistă, schimbându-i ideea că nu mai e nimic de făcut cu… o să vedeți ce, dacă citiți cartea.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1238
Clar și limpede, un număr de 34 de intervenții și luări de poziție apar pentru prima dată în spațiul românesc. Douăzeci de ani de istorie, nu doar din sângerosul război mondial, ci și din cel rece care a urmat. Camus este consecvent cu el însuși. „Nu am vârsta conferințelor”, declară el în 1946 – în timpul conferinței Criza omului de la New York –, dar nu se sfiește să spună apăsat tot ceea ce crede și simte ca intelectual angajat. Putem cita multe afirmații tranșante ale lui Camus. Temele și subiectele sunt diverse. De la noua cultură mediteraneeană și apărarea inteligenței, la apelul pentru cei condamnați la moarte – din 1952 – și situația din Spania franchistă (acea Spanie mereu prezentă în sufletul lui Camus), nu în ultimul rând solidarizarea cu ceea ce se întâmplă în Ungaria în 1956. Atitudine, fermitate, consecvență.
Citeste mai multpe filmecartipasiuni.ro
Acaparant. Este cuvântul prin care poate fi descris cel mai bine romanul Neptun 83. Un roman care lucește straniu în peisajul literar autohton precum o bijuterie cu formă aparte. Romanul scris de Liviu Diamandi te extrage din propria versiune a realităţii stabile. Te învăluie precum vraja asociată unei zile de vară petrecută într-o vilă plină de boemi, cu vedere la mare, și te năucește asemenea unui păpușar ce se joacă abil cu așteptările tale, punându-ţi la îndoială tocmai modul în care tu îţi construiești logic lumea percepută, atunci când vrei să descoperi adevărul despre o crimă sau o dispariţie misterioasă.
Citeste mai multpe alecart.ro
Totul la Radu Vancu e trăire intensificată, reordonare a realului în jurul unei mântuitoare și deopotrivă zdrobitoare trăiri în care poezia/ literatura/ umanul/ strălucirea unei frumuseți supraumane făcute vizibile de mintea/ ochiul/ mâna/ creierul omului se poate opune barbariei. Totul e convingere că doar ea, literatura, unește, poate crea comunități și punți între oameni ce nu s-au văzut niciodată, între epoci și insule de teroare și de rostuire. Între spaima că realitatea există și convingerea că literatura e sistemul circulator al frumuseții se rostuiesc toate gândurile adunate în jurnal. Între fuga disperată de realitate și terifianta prezență a frumuseții pe care nu obosește să o caute.
Citeste mai multpe alecart.ro
Spațiul pe care îl construiește Olga Tokarczuk în acest roman e un amestec subtil, terifiant și aproape delirant de realitate și irealitate, în care ceea ce poate fi înțeles și ceea ce scapă rațiunii coexistă. Cititorul pătrunde într-o realitate care nu are o consistență omogenă, una în care pacienții sanatoriului vegheat de munți și de păduri sunt prinși ca între nisipuri mișcătoare, în care se ivesc mereu noi semne (și semnale) dintr-o alta, mai adâncă, tenebroasă. Există în Empuzion, ca și în alte romane ale Olgăi Tokarczuk, pulsiuni ale unor forțe iraționale, percepute ca ostile, manifestări ce scapă înțelegerii, care vin din credințe arhaice, din realități locale, din sălbăticia și natura primitivă a locului, din incapacitatea omului de a înțelege ceea ce este diferit de sine.
Citeste mai multpe citestema.ro
În mare, este despre felul în care Rushdie a supravieţuit atacului din august 2022. Ce aş evidenţia acum este faptul că volumul nu e deloc încă unul menit să-l ţină pe scriitor sus în vânzări. Dimpotrivă, cartea are un mesaj puternic, al supravieţuitorului, şi arată o forţă incredibilă, nealterată.
Citeste mai multpe citestema.ro
Probabil cea mai bună carte a unui scriitor român pe care am citit-o în 2024. Multe proze care mi-au stârnit entuziasmul, pentru că au un firesc al povestirii pe care-l găseşti rar la alţi prozatori de azi. Ochi sensibili la detalii de cuplu şi la tot ce este semnificativ într-o relaţie. În acelaşi timp, senzaţia că povestea era deja acolo, scriitorul nefăcând altceva decât să o transpună pe hârtie. Un fel de magie scriitoricească.
Citeste mai mult