Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe alecart.ro
În romanul Idiotul, de Dostoievski, se desfășoară un întreg spectacol al suferinței radiografiate în societatea rusă a secolului al XIX-lea. Tatonând ideile din legenda Marelui Inchizitor, Dostoievski construiește un personaj înzestrat cu darul otrăvit al libertății conștiinței ce se transformă de-a lungul romanului într-un chin sufletesc imposibil de gestionat într-o societate degradată. Prin Lev Mîșkin, romanul „documentează” plenipotența frumuseții de a salva lumea, de a găsi răspunsuri la orice întrebare prin sinceritate și de a vindeca rănile cauzate de neliniște, infidelitate, trădare sau ipocrizie.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Publicat în 1982, romanul Copilul Domnului rămâne, în ciuda dimensiunilor reduse, una dintre cele mai emblematice lucrări ale lui Cormac McCarthy. Iscusitul prozator american reușește prin această proză tradusă în limba română la Editura Polirom să condenseze reperele care l-au făcut cunoscut: crearea unor personaje memorabile, mizând pe dimensiunea întunecată a umanității, explorarea unui univers alienant și deșertificat, apelând la reperele atemporale ale sudului rural din SUA, atingerea temelor legate de izolarea și rătăcirea existențială (în linia familiară a unor autori clasici precum Faulkner sau Dostoievski), într-o atmosferă la limita apocalipsei, în care salvarea nu poate să vină decât prin moarte.
Citeste mai multîn România literară, nr. 10/2025
Cartea lui Ștefan Vianu Sens interzis. Adevăr, devenire, locuire este în primul rând una de filosofie, mai precis, de fenomenologie, iar majoritatea raportărilor pe care le face sunt la filosofi și reflecțiile lor, dar ea se deschide în mod programatic către literatură, își plasează una dintre mizele majore în ea. Aceasta pentru că ea furnizează o cunoaștere afină fenomenologiei pe care ne-o propune atenției autorul, o cunoaștere însă, care nu derivă din filosofie. Prin urmare, nu numai că Ștefan Vianu ne propune ca teren al reflecției filosofice literatura, ca formă de gândire, „gândirea poetică”, dar face din ea și un loc de întâlnire al filosofiei cu viața în ceea ce Edmund Husserl numește „lumea vieții” (die Lebenswelt), Giorgio Agamben „viață nudă”, iar Ștefan Vianu „viața sensibilă”.
Citeste mai multîn Cațavencii
Zăpadă e un roman satiric, dar cu înflorituri poetice și doldora de generalizări moraliste din care toate personajele au o rezervă aparent inepuizabilă. Combinația asta dă aerul straniu, neomodernist al textului, în afară de numeroasele elemente împrumutate din poveștile gotice, pe care însă raționalul inspector al lui Banville le descompune cu răceală în factori primi, deloc misterioși.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Ce stăpânește excelent autoarea e atenția pentru detaliu. Uneori exagerează (adică oferă prea multe detalii) și pune tensiunea epică în pericol, dar n-o face des și renunță la timp. Sunt cadre construite cu multă minuție, cinematografic. (…) În plus, romanul Denisei nu transformă agenda ideologică progresistă în agendă literară, nu bifează problemele generației ei doar de dragul de a sălta calitatea cărții, ele sunt cumva topite natural. Romanul nu e un manifest, nici o demonstrație de revoltă, ci o reîntoarcere la fragilitatea umană, la spaima de nebunie și de lipsă de iubire.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1246
Date și cifre concrete, comunități și localități cu istoriile lor seculare, cu personalități și multiple instituții culturale și comunitare. Un travaliu uriaș, care acoperă destinele a sute de mii de evrei și sute de localități/comunități răsfirate pe întreg arealul pe unde au trăit. Și care în mare parte nu mai sunt. Capitolul Holocaustul este cel mai impresionant, căci readuce în actualitate detalii despre politica antisemită din Țările Române, nu puține personalități de prim rang au sprijinit-o. Istoria care a dat în clocot. Statul național-legionar, dictatura regală a lui Carol al II-lea și antisemitismul legal care a produs numeroase victime. Nu este nimic neglijat. Știm prea puțin despre toate câte s-au întâmplat. Nici nu știi ce să citești mai repede. Printre scriitorii evrei de limbă română, îi găsim menționați și analizați pe scurt pe Isac Peltz, Felix Aderca, Max Blecher, Mihail Sebastian, dar și pe cei care, precum Tristan Tzara, B. Fundoianu sau Ilarie Voronca, au părăsit România și au făcut frumoase cariere în Franța. Ediția de față apare cu contribuția United States Holocaust Memorial Museum.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1246
Jurnalele lui Radu Vancu se așază între acele cărți rare prin care timpul trece fără să le atingă, pentru că autorul se pricepe de minune să proiecteze concretul momentului pe un fond universal și atemporal, atât etic, cât și estetic. Fiecare pagină din volumul Boala & războiul. Jurnal. 2020-2024 fascinează prin ușurința și subtilitatea asociațiilor pe care Radu Vancu pare să le scoată din buzunar, la întâmplare, în timp ce se plimbă pe drumul cu sens dublu dintre viață și literatură. (…) Jurnalul este o pledoarie insistentă pentru frumusețe, pentru literatură, empatie, sinceritate și blândețe, chiar dacă sau mai ales pentru că segmentul de realitate la care se raportează este unul tragic: epidemia de coronavirus și războiul din Ucraina.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1246
Vreau să aud numai de bine este cea mai personală și mai curajoasă carte a lui Tudor Ganea. Vulnerabilitatea prozatorului nu este de găsit doar în introducerea unor detalii din biografia sa, în profilul lui Toma, ci și în decizia de a vira către formula romanului de voce, un subgen mult mai greu de îmblânzit. Chiar dacă nu îi iese tot timpul, tot apreciez această decizie artistică. Vreau să aud numai de bine este o carte cu destule greșeli, dar mult mai autentică și mai umană decât primele sale încercări. Îl prefer pe Tudor Ganea greșind așa. Cu acest roman, prozatorul ajunge la o răscruce, din care privește în urmă la ceea ce a scris, gândindu-se încotro să pornească. Ce urmează doar autorul știe, însă, cu ultimele sale două cărți, cred că Tudor Ganea a luat-o în direcția potrivită.
Citeste mai multpe bookblog.ro
Serge Joncour reușește, prin romanul Căldură umană, să creeze o frescă emoționantă a unei lumi aflate în criză, în care omul, prins între fricile moderne și legăturile invizibile cu trecutul, este nevoit să redescopere ceea ce contează cu adevărat. Cu o sensibilitate aparte, autorul ne poartă printr-o poveste în care natura, familia și timpul petrecut în izolare devin elemente esențiale ale introspecției și ale redescoperirii sinelui. Iar dincolo de toate, însăși natura devine un personaj al acestui roman.
Citeste mai multpe bookhub.ro
10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie (2019) este construit pe teme comune cu romanele anterioare ale lui Elif Shafak: identitatea individului, tradițional/vs/modern, conservatorismul retrograd, provincia închistată în superstiții și tradiții obtuze, drepturile femeii, presiunea societății asupra individului etc. În plus – predilecția pentru senzorial, gusturi și mirosuri tipic mediteraneene, turcești, care declanșează fluxul amintirilor, pentru descrierea unor peisaje și crearea unei atmosfere de o frumusețe delicată, dar nepăsătoare față de oameni. Autoarea particularizează această tematică vastă în roman prin abordarea abuzului sexual, al pedofiliei și al prostituției, ceea ce subliniază încă o dată preferința sa pentru aducerea la lumină a zonelor tulburi ale societății.
Citeste mai mult