Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
În România literară, nr. 44/2026
În Cușca (Polirom, 2026), Hanna Bota, una din prozatoarele relevante ale literaturii românești contemporane, își îndreaptă atenția către Nordul Africii, către Tunisia, dar Tunisia nu este decât o poartă către populațiile nomade sahariene, tuaregi, berberi, beduini, vechea lume pastorală a deșertului, traversând granițele statelor pe teritoriul mișcător al dunelor, pe drumurile caravanelor sau în afara lor, păstrători ai unor tradiții imemoriale fixate cu strictețe în cadre mentalitare proprii. De altfel, Hanna Bota are experiența expediționară a unui antropolog, a explorat arhipelagul Vanuatu și triburile locale a căror lume este descrisă în cartea apărută ulterior la Editura Polirom, Ultimul canibal.
Citeste mai multÎn România literară, nr. 44/2026
În Neumanna, autorul continuă un stil abordat în Dumnezeu nu e mort. Este vorba de o încercare explicativă exprimată sub forma unui dialog între două personaje. Teme precum democrația, „Chaușescu“ sau religia sunt abordate într-o discuție în care două personaje – unul dintre ele purtând obligatoriu numele „Asulică“ – vorbesc pe marginea temelor menționate.
Citeste mai multÎn Revista Biz
Arheologia ficțională, prin lentila livrescă, mărturisește și despre condiția prezentului. Pornind de la cel mai recent roman al său, Hemiptera, am stat de vorbă cu scriitoarea Andreea Răsuceanu despre microuniversurile hipnotice ale prozei, despre titlurile sale anterioare care marchează deja literatura română contemporană, precum și despre anatomia procesului de creație.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1327
Două sînt mecanismele care pun în mișcare literatura lui Dan Lungu: marginalitatea și apelul la memorie. În cazul primului, autorul și-a motivat opțiunea în mai multe rînduri, dar cel mai cuprinzător răspuns l-a oferit într-un interviu din 2015, cînd a mărturisit că are o „slăbiciune pentru marginali, minoritari, excluși, pentru categoriile defavorizate și vulnerabile“*. Celui de-al doilea i-a dedicat un volum întreg, Sub gravitația memoriei, care poate fi considerat o cheie de lectură a operei autorului ieșean.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1327/2026
Demne de semnalat sînt aerul de lejeritate al scrisului și ușurința cu care se trece de la desfășurări epice ample la dialoguri de o oralitate expresivă. Autorul știe să dozeze suspansul și să amîne dezvăluirea „datului ascuns“, vorba lui Mario Vargas Llosa, așa încît acalmia și așezarea narativă să alterneze cu momentele de surpriză. Interesantă este și paleta de umor, în care ironia și autoironia personajelor sînt linii de forță. Cînd blîndă, cînd tăioasă, cinică sau amară, ironia contrabalansează adesea gravitatea situațiilor. O altă fațetă a ei vizează discursurile goale și un anume tip de literatură declarativă, efuzională, patetică și facilă. Livrescul și viața se irigă unul pe altul. Prezența constantă a literaturii în biografia personajelor face din aceasta un criteriu al afinităților și un liant puternic între ele.
Citeste mai multPe Citeste-ma.ro
Imaginile pe care le construiește, de fiecare dată, înalță tărâmuri peste tărâmuri în aceeași lume, amintindu-ne de toate chipurile existente pe care le întâlnim de-a lungul acestui drum pe care îl parcurgem, cu toții, în aceeași direcție, fără să ne putem întoarce. Și, în același timp, ceva din proza lui McCarthy reușește să ne facă să privim din nou spre lumină. Și să sperăm.
Citeste mai multPe Bookhub.ro
Există cărți pe care le citesc îndelung, la care mă întorc, răsfoindu-le iar și iar, în căutarea unor pasaje neobișnuite. Nu scriu despre asemenea cărți imediat, din teama ca nu cumva, odată scrisul așternut pe hârtie, să le uit miezul și din dorința de a le purta cu mine spre a le vorbi și altora despre ele. Varegul Flaviei Teoc este o asemenea carte de poveste. De poezie.
Citeste mai multÎn-Dilema-8 oct./2026
O adevărată filosofie a percepțiilor redată natural din perspectiva unui copil care înțelesese încă de la șapte ani, cînd încerca să ajungă pe jos pînă la orizont, că în viață sînt lucruri la care trebuie să ajungi singur, fără sfaturi și fără nici o îndrumare
Citeste mai multPe Filme-carti.ro
Romanul a deviat, aș zice, dintr-o proiectată carte de povestiri autobiografice despre satul bucovinean în care am copilărit, Dornești. Am și scris câteva asemenea povestiri. Însă pe parcurs, forțându-mă să adun amintiri care să poată crea o narațiune, am ajuns la întâmplarea reală cu care începe cartea: uciderea accidentală a unui copil de etnie romă, în curtea bisericii din sat, chiar în seara de Înviere. Și-a fost ca un soi de revelație, căci mi-am dat seama că, pornind de-aici, pot scrie ceva mai amplu, un întreg roman, pe o temă care m-a preocupat de multă vreme și care, sunt convins, mă va preocupa în continuare: cum se naște, cum se propagă răul, cum îl căutăm și cum îl putem identifica în noi înșine.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1325
(...) plăcerea de-a formula frazele și de-a face textul să curgă doar într-un anumit ritm ține și de felul în care văd eu literatura și rostul de-a scrie. Ideea de-a mă grăbi, de-a povesti aproape oricum și de-a pune accentul mai mult pe story și pe întâmplări nu mă atrage deloc. Trăim, în fond, într-o epocă cu o avalanșă de informații, cu o tehnologie care aproape că-i sufocă pe oameni, cu niște rețele de socializare care îi acaparează pe cei mai mulți dintre noi. Și atunci plăcerea de-a scrie în felul ăsta e și raportarea mea la tipul ăsta de lume și e ca un fel de rezistență. Până la urmă, e scrisul meu și eu decid cum îl fac, că place sau nu place e cu totul și cu totul altă discuție, nu mai e treaba mea. Aș mai spune un singur lucru. Mă atrage teribil să mă joc întotdeauna cu timpul. Timpul mi se pare în literatură un mecanism fascinant.
Citeste mai mult