Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
În Revista Steaua, nr. 8/2026
Ceea ce pare o caracteristică definitorie a prozei practicate de către Flavia Teoc este tabloul. Ambele romane recurg aproape excesiv la această tehnică. Istorisirea nu curge în romanele prozatoarei, ci sacadează. Se aseamănă unei benzi desenate. Avem tablouri, imagini aproape statice care se succed și creionează un traseu, dar o mișcare generală care să se organizeze într-un fir narativ aproape că lipsește. Nu este un reproș, ci constatarea unei caracteristici evidente.
Citeste mai multÎn Revista Apostrof, nr. 9
Citind acest tom, realmente unul dintre cele mai neobișnuite („fascinante“ sună prea elocvent) texte de model Bildungsroman, despre unul dintre cele mai neobișnuite (așadar, miraculoase) personaje din literatura tuturor vremurilor, dincolo de documentația îngrozitor de laborioasă (o să ziceți: asta e munca istoricului și, implicit, criticului literar…) rămâne în prim-plan, nefardată, necondiționată, fascinația celui care recuperează memoria unui loc și a unui timp devenit emblematic, nu doar modernismul și chiar postmodernismul anglo-irlandezo-american, evident anterior celui franco-italo-german, iubirea uneori sufocantă pentru cărțile (vă mai amintiți de cartea aceluiași Mircea Mihăieș, despre Finnegans Wake, o operă aproape imposibil de citit pentru lectorul de rând, inclusiv bun cunoscător de limbă engleză?), dar mai ales pentru personajele vremii.
Citeste mai multÎn Revista Apostrof, nr. 9
Noutatea Vremurilor fără răbdare (postfață de Oana Soare, Iași, Polirom, 2026), subintitulată „proze noi și vechi“, o constituie mai multe povestiri inedite, care completează arealul volumelor Dăruiește-ți o zi de vacanță și Vară-primăvară; sunt, în special, povestiri scurte, de una-două pagini, ce alcătuiesc un portret de epocă.
Citeste mai multÎn Revista Apostrof, nr. 9
O adevărată mină de aur pentru critica genetică, această carte reunește, cum spuneam, proze sau variante ale unor proze care au fost cuprinse și în celelalte volume ale autoarei (Vară-primăvară, Dăruiește-ți o zi de vacanță, Gara de Est), unele au fost variante din care au luat naștere romane (Provizorat), altele au fost deja prezente în edițiile mai târzii ale volumelor amintite (În tramvai, Pe zebră...), câteva au apărut doar în reviste și periodice, dar există și texte inedite, răspândite mai ales în partea întâi a cărții: Atac de gută în luna februarie, Problemele altora, Covrigărie... etc. și Vremuri fără răbdare, care deschide volumul și îi dă numele.
Citeste mai multÎn Dilema
Imensa apertură cronologică din Oase strălucitoare favorizează nu doar acumularea de fapte și de reflecții morale, ci și jocul cu perspectivele, căci cele trei femei marcate distinct de fiecare dată, cînd „vorbesc” în text, au vîrste și experiențe de viață complet diferite și nu văd lucrurile exact în același fel. Mamă, fiică și prietenă vîrstnică, cele trei femei întruchipează tot atîtea paradigme existențiale prin care raporturile cu istoria se redefinesc de fiecare dată cînd regimurile politice se schimbă, oferind o imagine complementară asupra spațiului de peste Prut, din 1940 pînă în prezent.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1323
Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este țara mea (Editura Polirom, 2024), cel mai recent dintre romanele lui Radu Aldulescu, se deosebește prin cîteva aspecte de cărțile mai vechi ale scriitorului. Dacă acolo acesta realiza „cartea neagră“ a societății românești pre- și postdecembriste, din perspectiva „simțului enorm“ și al „văzului monstruos“, oprindu-se doar la „partea vizibilă“ a acesteia, de data aceasta el încearcă să pătrundă în laboratoarele secrete ale răului, conferind cărții sale ceva din fizionomia unui roman senzațional.
Citeste mai multÎn revista Orizont, nr. 9 (2026)
Dacă cineva care nu cunoaște deloc opera Gabrielei Adameșteanu m-ar întreba ce să citească pentru a se familiariza cu scrisul ei, acum, după ce am terminat Vremuri fără răbdare, i-aș recomanda fără să ezit acest volum, recent apărut la editura Polirom. Nu doar pentru că e într-o anume măsură o antologie, o introducere în universul ficțional și în tematicile care revin în romanele scriitoarei, ci și pentru că e laboratorul în care se exersează și se dezvăluie manierele diferite de a scrie, de a compune microlumi, de a face prezente personaje și a le da contur verosimil.
Citeste mai multÎn revista Orizont, nr. 9 (2026)
Nucleul dur rămâne talentul literar al autorului și capacitatea de a exploata posibilitățile limbii pentru a restitui o formă de coerență unei lumi ce pare hotărâtă s-o piardă. A ține rațiunea în gura șarpelui înseamnă a refuza să-i dai drumul chiar după ce colții au străpuns carnea.
Citeste mai multÎn Steaua nr. 7/2026
Paginile lui Filip Florian au aromă și zvîc, au cadență și o precis cîntărită orchestrație a repetițiilor, a sonorităților și contrapunctelor.Modelul după care se construiește textul său este unul turbionar, pornește de la un declanșator care poate fi o amintire, o senzație, o informație, o descriere... Romanul de acum îl reconfirmă ca autor. A rămas același stilist de excepție care se citește cu maximă plăcere, dar caută în continuare un punct de greutate care să scoată narațiunea de sub media cotidianului.
Citeste mai multîn revista 22 (septembrie 2026)
Aproape totul este invers în acest scurt roman față de majoritatea romanelor care apar în zilele noastre: structura realității, personajele, stilul. Scris la persoana I, romanul șochează, dar fără a-l îndepărta pe cititor, ci dimpotrivă, captându-l tocmai prin insolit. (...) Parohia creează un univers înfricoșător, dar fascinant. Iar talentul liric al autorului face dovada unei capacități creatoare care preia ceva din poezie, dar nu rămâne la nivelul ei.
Citeste mai mult