pe bookhub.ro
Kafka pe malul mării este o carte care te provoacă. Te obligă să simți neliniște, stres, să treci prin etape de confuzie. Te încurajează să recitești, să analizezi secvențe care la prima vedere par de neînțeles. Cel mai important este că te determină să te deschizi, să suferi și apoi să înțelegi. Te expune unor drame interioare inconfortabile, greu de digerat, obsesive, care se manifestă printr-un comportament cu care este dificil să empatizezi. Cartea te provoacă pe tine, ca cititor, să-ți pui întrebări pe care nu ți le-ai mai pus citind o altă carte. Un roman extraordinar, care merită citit măcar o dată.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1277
36 de texte – pe numărate după sumarul prezentei ediții – de mărimi și facturi diferite, dar toate emanând aceeași bucurie de a trăi, simți, emoționa, de a înțelege ce se petrece cu lumea din jur și cu el însuși. Multă sensibilitate rănită peste tot, multă înțelegere pentru cei care-i ies în cale. Buni sau răi, oameni de ispravă sau ticăloși. Că se înfurie și sare la bătaie, că iubește pe te miri cine care-l înșală, el, Bukowski, e mereu ocupat. Are de scris. Și scrie. Și în 1944, și peste decenii, în 1990, când i se apropie sorocul. „Voiam să rezist dincolo de toate capcanele, să mor la mașina de scris cu sticla de vin în stânga și, la dreapta, cu radioul pornit, să zicem pe Mozart.” Așa se închide prezentul volum al unui mare meloman, care a trăit muzica prin toți porii. Ca și literatura. Prezentul op poate ține loc de orice fel de curs de creative writing. Azi la modă peste tot.
Citeste mai multîn revista Viața Românească, nr. 9
De la început se cuvine spus apăsat că avem de-a face cu o carte splendidă per se, dincolo de meritul de a restitui literaturii și culturii române una dintre cele mai stranii, inclasabile, personalități ale sale: Marcel-Marcu Avramescu. Rar se întâlnește o asemenea simbioză între autor și subiect. Și rar o monografie a unui scriitor (deocamdată doar atât!) care să poată fi citită cu aceeași patimă cu care se simte că a fost scrisă. Deși respectând toate chițibușurile unei monografii academice, cu o bibliografie de o sfidătoare voință a exhaustivității, cartea este mult mai mult decât asta: o operație de restauratio in integrum a unei opere-biografii care se vădește un permanent efort de ocultare.
Citeste mai multpe alecart.ro
Michel Bussi a reușit să facă un lucru extraordinar în Cine l-a ucis pe Micul Prinț?: a venit cu o perspectivă unică asupra poveștii originale, a construit un puzzle al indiciilor și ne-a oferit fiecăruia propria poveste pe care să o modelăm, să o simțim și să o trăim cu aceeași profunzime ori de câte ori privim dincolo de aparențe și ne uităm în adâncul nostru la esențialul care nu se vede.
Citeste mai multpe alecart.ro
Silex e, așadar, un roman care înghite în el nenumărate alte posibile bucăți de roman. Pe care le sudează de bucăți de viață într-o țesătură fascinantă, în care identitatea reală și cea visată/proiectată se întregesc. Fără însă a oferi vreo speranță. Dimpotrivă.
Citeste mai multîn România literară, nr. 43
Apărut oarecum în siajul tumultului de apariții editoriale circumscrise Centenarului Marelui Război, volumul coordonat de Rudolf Gräf și de Daniel Stanciu-Păscărița reunește douăzeci și cinci de studii elaborate de cercetători și istorici din România, Austria, Germania, Serbia și SUA, toate dedicate efectelor multifațetate ale primei conflagrații mondiale asupra grupurilor minoritare germane din România primului deceniu interbelic. De altfel, volumul a apărut inițial în limba germană chiar în anul 2018, anul Centenarului, pentru ca în acest an, grație Editurii Polirom, cititorii din spațiul românesc să poată avea acces la versiunea în limba română a lucrării. Contribuțiile în sine sunt pe cât de diverse, pe atât de captivante nu doar pentru segmentul istoricilor, ci și pentru pasionații de istorie. (…) Un volum binevenit, riguros, care acoperă dimensiuni ale cercetării specifice primei conflagrații prea puțin abordate în istoriografia românească.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Străbătând Cei opt munți, înveți cum să rămâi împreună cu oamenii la care ții – acesta ar fi unul dintre firele roșii ale romanului. E important să rămâi alături de oamenii muntelui, să urci până la baza unui ghețar și să-i ții sub ochi pe toți ceilalți, destui, care urcă pe diferite trasee, ca să nu-ți pierzi călăuza, visurile și prietenii.
Citeste mai multpe alecart.ro
Constituit din 15 povestiri, volumul aduce în atenție nu doar întâmplări din viața unor personaje, ci și modul în care acestea încearcă să evadeze din atmosfera rece a unei societăți supravegheate de ,,ochiul invizibil” al PCR, Securitatea. Teama și foametea, dublate de o necontenită nevoie de a supraviețui într-o lume din ce în ce mai cenușie și lipsită de sensul valorilor umane, accentuează nesiguranța fiecărui om care trăia în Republica Socialistă România. (…) În contextul unei nostalgii de neînțeles pe care o observăm astăzi în rândul tinerilor față de comunism, volumul de povestiri al Veronicăi D. Niculescu încearcă să ne spună că, deși am trăit acea perioadă, nu trebuie să o readucem printre noi, indiferent de problemele sociale, economice sau politice cu care ne confruntăm în prezent.
Citeste mai multîn România literară, nr. 42
Proza lui Dan Coman din Ce preferi? nu se lasă prinsă în tiparele clasice ale narațiunii cu început, mijloc și sfârșit, ci propune o scriitură fragmentară, în care stările, reflecțiile și momentele de viață decupate capătă valoare în sine. Personajele sunt mai degrabă conștiințe interioare decât actanți ai unor intrigi, iar timpul rămâne fluid, pendulând între amintire, vis și prezent. Această formulă, recognoscibilă și în alte texte douămiiste, devine la Dan Coman un adevărat „jurnal al prezentului”, unul în care realitatea imediată, precaritatea socială și intimitatea confesivă se întrețes cu o poezie discretă. În comparație cu alți prozatori ai generației sale, Dan Coman se distinge prin felul în care banalul și marginalul se transfigurează în literatură fără a-și pierde asprimea, păstrînd mereu un echilibru fragil între autenticitate și lirism.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1276
(…) consider că Piercing este cea mai echilibrată carte a lui Ryu Murakami. (…) Nu vreau să credeți că ar fi o lectură relaxantă, ca la majoritatea cărților și a prozelor scurte pe care le-a scris, Ryu Murakami abordând mai multe tipuri de horror: sexual, psihologic, de situație, violent, de suspans, iar aspectele acestea ar putea fi deranjante. Totuși, vă recomand să citiți Piercing, dacă vreți să vă familiarizați cu o altfel de literatură japoneză, cu un horror bine construit și omenesc și, bineînțeles, dacă vreți să pătrundeți în universul deosebit de brutal al lui Ryu Murakami.
Citeste mai mult