Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe bookhub.ro
Titlul cărții lui Michel Bussi este în sine o metaforă. Uneori, prin lectură neadecvată, ucizi o carte sau un personaj. Desigur, problema apare și în cazul autorilor care, din lipsă de inspirație, elimină un personaj, adaugă episoade în exces, nu se raportează ingenios la un hipotext genial. În mare măsură, raportarea la hipotext este în acest caz corectă, chiar provocatoare. Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ? rămâne o carte a întrebărilor, răspunsurile sunt personale, cum personală este și lectura, un proces pe cât de subtil, pe atât de interesant prin felul în care verifică diverse componente ale structurilor noastre lăuntrice.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1260
Departe de a fi doar un element de atmosferă, în Orașul și zidurile sale incerte muzica este un element narativ și simbolic esențial. Prin muzică se reflectă complexitatea și profunzimea lumii interioare a personajelor, fiind o modalitate de a comunica, de a evada și de a explora sensuri ascunse ale existenței. Muzica își depășește rolul său pur estetic și devine un limbaj simbolic, un mod de a exprima ceea ce nu poate fi spus prin cuvinte, iar arta devine o cale de a accesa și de a înțelege realitățile lăuntrice ale personajelor și ale lumii în care trăiesc.
Citeste mai multîn revista Ateneu, nr. 670
Moștenirea lui Titu Maiorescu nu se va fi încheiat! – adevăr susținut implicit și de noul docu-roman scris de Adrian Jicu, Maiorescu. Confesiunile unui stoic, apărut în colecția de succes Biografii romanțate a Editurii Polirom. O carte care face un dublu serviciu, deopotrivă „subiectului aflat sub lupă”, cât și cititorului de acum care, cel mai probabil, avea nevoie de un alt unghi ori de alte filtre pentru a-l simți pe Maiorescu mai... credibil, mai aproape.
Citeste mai multîn revista Ateneu, nr. 670
Dublu autoportret nu este o carte comodă, ușoară. Dar este una necesară. Pentru că doar asumând ceea ce am trăit putem înțelege ceea ce trăim. Și poate, într-o zi, chiar și ce ne așteaptă. Este o poveste personală care ar putea lumina o parte din întunericul acelor zile din decembrie 1989. Este povestea unui singur om, care și-a pierdut și și-a regăsit umbra.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 6
Maiorescu. Confesiunile unui stoic e mai mult decât o simplă biografie romanțată. Cititorul se confruntă, în definitiv, cu re-umanizarea unui mit fondator. Adrian Jicu arată că, odată coborât de pe piedestal și plasat în intimitatea spovedaniei, Maiorescu e încă viu, contradictoriu, provocator de prezent.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 6
Prin scrupulozitatea verificărilor, prin luciditatea cu care evită mitologizarea victimei și demonizarea facilă a delatorilor, Dosarul de Securitate al Hertei Müller se impune ca reper pentru orice studiu viitor despre arhivele fricii. Glajar nu oferă un verdict, ci o metodă: să citim dosarele ca pe texte deschise, care solicită permanent recitirea. În epoca post-adevărului, lecția este esențială. Recomandat nu doar istoricului literar, ci și cititorului interesat de anatomia puterii, volumul transformă documentul brut într-o literatură critică: o „poveste de dosar” care, odată spusă, continuă să ne interpeleze propriile umbre.
Citeste mai multpe citestema.ro
Cu fire narative care împletesc laolaltă trei generații, cu un plan al unei Americi moderne și rătăcite, și un trecut sub regimul comunist din Bulgaria, Născute din vinovăție este un exemplu robust al unei literaturi care, drept dovadă, străbate cu ușurință granițele dintre țări. Candoarea și nostalgia țesute de Elmy de-a lungul acestui roman lipsesc adeseori în proza contemporană autohtonă, iar această lipsă se face cu atât mai remarcată cu cât regăsim aici un exemplu deosebit al unei proze care cuprinde istoria contemporană a Europei de Est, greaua tranziție spre democrație și, în același timp, obstacolele (adesea insurmontabile) unei adaptări facile în inima Occidentului. (…) Nu este doar istoria unei familii de-a lungul a trei generații, ci istoria comună a unor țări oprimate, a unor traume care, chiar și în prezent, se răsfrâng asupra fiecărei încercări de a lăsa trecutul în urmă. Curajul personajelor, întocmai ca cel al autoarei care cucerește atât de multe și în mod atât de necesar odată cu acest roman, vine din desprinderea de false rădăcini, din abandonarea locurilor care nu reușesc să salveze și care, în fapt, nu oferă nimic celor care rămân.
Citeste mai multpe citestema.ro
Romanul poate fi privit ca un soi de cotitură pentru scriitura Laviniei Branişte, produsă datorită vârstei protagonistei. Se citeşte la fel de uşor ca şi celelalte cărţi ale sale, în care personajul principal e cu 30-40 de ani mai tânăr, deşi scriitoarea a fost nevoită să adapteze ritmul. Mi se pare o confirmare a unei semnături pe care o urmăresc cu plăcere de ani buni, deşi cred că are un dram în plus de tristeţe. Cartea te lasă cu un gol în stomac, mai ales dacă o citeşti ca emigrant.
Citeste mai multîn revista 22, 17 iunie 2025
În Francezi în Banat, bănățeni în Franța, Smaranda Vultur a abordat tema memoriei, la fel ca în lucrările sale anterioare, pornind de la mărturii şi povestiri de viaţă. Publicate de Editura Polirom în 2025, aceste povestiri de viaţă se află azi în arhiva de istorie orală a Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran din Timişoara. Smaranda Vultur este coordonatoarea şi co-creatoarea acestei arhive. Ea a luat în serios îndeplinirea misiunii generației sale: aceea de a păstra vie amintirea trecutului antecesorilor și de a contribui la modelarea viitorului printr-o mai bună cunoaștere și înțelegere a acestui trecut.
Citeste mai multîn România literară, nr. 26/2025
Emoționanta autobiografie terapeutică a lui Salman Rushdie Cuțitul este compusă după oribilul atac armat care i-a răpit un ochi și l-a supus unor luni extraordinar de grele ale neputinței spitalizate. Cartea se constituie într-o modalitate de a se „înstăpâni asupra celor întâmplate, de a-mi apropria evenimentul, de a-l transforma în creația mea”. Structurată în două mari părți cu titluri contrastante – Îngerul morții, respectiv Îngerul vieții – care ancorează existențial consemnările supraviețuirii și recuperării miraculoase, narațiunea navighează palpitant între imediatul spitalicesc și durabilul vastei culturi care formează cerul interior al scriitorului, între descrierea minuțioasă a intervențiilor medicale și țesătura bogată a meditațiilor sau reperelor culturale (arhitecturale, literare, cinematografice). Forța care o distinge pe victimă de atacator rezidă tocmai în această dualitate de a fi un pacient-povestitor.
Citeste mai mult