Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
În Libertatea
Deși trăim cu obsesia unui moment al finalului, de fapt lumea se sfârșește în mod continuu, în moduri aproape imperceptibile: prin dispariția oamenilor, a locurilor, a speciilor, a limbajelor, a anumitor gesturi, a memoriei. Sfârșitul e o modalitate de manifestare a lumii, și el e urmat, firește, de regenerare, de renaștere. Acesta e mesajul „Hemipterei” și, de fapt, o încercare de a răspunde la această obsesie umană permanentă, care a marcat toate generațiile, toate epocile.
Citeste mai multLaPunkt
Cartea este nu numai un prețios document despre procesele politice ale anilor ’50, dar și o lectură în care cititorul participă emoțional la cuvintele pline de har, înțelepciune, adevăr și candoare ale Ninei Moica, astăzi adultul ajuns din copila care a suferit în timpul acelor cumplite vremuri când teroarea comunistă s-a năpustit cu brutalitate ca să terorizeze și pedepsească zeci de mii de oameni nevinovați. Recomand cu mare căldură lectura acestei prețioase și emoționante cărți.
Citeste mai multÎn revista Steaua nr. 4/2026
Simona Antonescu este, prin excelență, romancierul istoric al zilelor noastre. A intrat în acest gen care i se potrivește ca o mănușă și a performat cu o constanță și o calitate care au impus-o, pesemne, atât în conștiința cititorilor, cât și în cea a comentatorilor literari, drept primul autor la care te vei gândi atunci când vei auzi cuvintele „roman istoric românesc”. Este o performanță care are în spate efort, constanță, meticulozitate și talent. Este evident că Simonei Antonescu îi place să scrie... Coborârea în cetate este ca o sticluță de parfum: ambalajul este frumos, dar contează aromele închise în interior... Dincolo de micile fronde – personajele masculine predominante sau localizarea în Transilvania – ceea ce se schimbă este abordarea. Prozatoarea preferă o structură clasică actualizată, dar cu o dezvoltare laterală. Este un roman al instantaneului, nu al traseului. Un roman meditativ, de degustat pe îndelete. Intri în lumea romanului așa cum intri într-un bazin cu apă rece: încet, apoi te lași brusc. Cel mai lent și reflexiv roman al prozatoarei nu fuge de cititorii săi tradiționali, ci îi pune în fața unei provocări: descoperirea unei noi fațete a istoriei, a literaturii și a unei autoare care rămâne, cu constanță, printre cei mai relevanți prozatori români contemporani.
Citeste mai multÎn Revista 22
În prozele foarte scurte care plonjează în cotidian prin intermediul unor dialoguri oarecare, într-un tren sau într-un autobuz, pe stradă sau printre blocuri, întâlnim concentrarea tipică autoarei asupra limbajului oamenilor simpli, care folosesc adesea clișee și ticuri și a căror existență banală și monotonă e recreată tocmai de felul în care vorbesc. Nu avem prozator contemporan mai atent și mai sensibil ca Gabriela Adameșteanu la limbaj, cel mai adesea al oamenilor loviți, victime ale sărăciei și ignoranței. Mai mult decât limbajul, înfățișarea și gesturile le sunt descrise cu precizie, textul căpătând astfel virtuți cinematografice.
Citeste mai multLaPunkt
Există un ţinut Lovecraft, după cum există un domeniu Arnheim ivit din materia imaginaţiei lui Poe. Iar în acest ţinut pe care H. P. Lovecraft îl construieşte din coşmarurile sale o vechime neliniştitoare urcă spre suprafaţa lumii, parcă spre a avertiza omenirea că sfârşitul ei este atât de aproape. Creator de mituri şi visător din New England, Lovecraft intră în literatura secolului XX pe urmele unui romantism tenebros, pentru a deschide un drum ce duce spre fantasy şi horror, până la textele lui Stephen King.
Citeste mai multÎn România literară, nr 27/2026
„Astfel alcătuit, printr-o dublă tramă care se derulează în fragmente juxtapuse în pofida ecartului istoric considerabil și a aparentei lipse de legătură între cele două povești, «Hemiptera» devine treptat un roman total (...) Astfel realizat, romanul «Hemiptera» își fructifică simultan toate palierele și simbolurile, unind istoria personală a naratoarei cu marea istorie și timpul fluxului interior cu cel, misterios și deloc liniar, al lumii. Prin el, Andreea Răsuceanu se impune în primul eșalon al prozei românești de azi.”
Citeste mai multÎn Cațavencii
Cine se așteaptă ca Persanele să fie o cronică neagră despre supraviețuire și exil a greșit cartea. Poveștile din romanul lui Sanam Mahloudji sînt spuse cu umor și cu optimismul celor ce s-au încăpățînat să spere că regimul terorist al ayatollah-ului nu va ține mult, iar Persia adevărată, rebotezată Iran, se va întoarce în apele ei din totdeauna.
Citeste mai multÎn revista Vatra
Dacă luăm prima narațiune drept cheie de lectură, și nu cred că e greșit să o facem, plecăm de la premisa că naratoarea nu construiește personaje sau povești, ci le locuiește. Avem în față un volum care propune diverse trepte de identificare declanșate de cele mai neașteptate asocieri, cum ar fi interacțiunea dintre o caracatiță și un documentarist („Întreaga dinamică a relației lor îi evoca o senzație familiară (p. 51) / „Într-un mod ciudat, viețile noastre se reflectau reciproc” (p.52)) sau întreaga serie de „înfrățiri” cu diverse specii de păsări din povestea care dă numele volumului, un mic bestiar al zborului.
Citeste mai multÎn Dilema, nr. 120
Noul roman al lui Teodorovici pare, la prima vedere, o abordare tăioasă despre intoleranță, fanatism, rasism și stratificare socială, proiectate narativ într-o comunitate rurală din nordul României, în perioada comunistă. Reverberațiile, însă, sînt paradigmatice, adică vin dinspre anii 1970-1980 românești înspre orice fel de prezent, indiferent de cronologie sau geografie. Avem de-a face cu o poveste dramatică despre copilărie și pierderea inocenței, despre confruntarea dintre lumea „celor mari” și lumea „celor mici”, despre omniprezența pernicioasă a unui stat care amplifică marginalizarea celor deja marginalizați, despre conflictul etern dintre „ce se crede” și „ce este”, dintre adevărul salvator și minciuna manipulatoare.
Citeste mai multÎn Revista Orizont
În Hemiptera, Andreea Răsuceanu scrie unele dintre cele mai percutante pagini din literatura română contemporană despre felul în care trecutul își refuză condiția. Acesta respinge închistarea în arhive ori în poveștile de familie și se impune în manieră perfidă, sub forma unui miros vag recognoscibil, a unor zgomote familiare, a unei dureri tăinuite la marginea uitării și a obiectelor lăsate în urmă de stăpânii defuncți. De aceea, romanul de față nu trebuie citit doar ca o nouă piesă din mitologia literară a Bucureștiului, deși este și asta, nici doar ca roman al ciumei lui Caragea, deși paginile istorice sunt printre cele mai puternice din carte. Miza lui mai subtilă stă în transformarea timpului în materie perceptibilă. Pentru Andreea Răsuceanu, memoria devine materială și capătă corporalitate. Hemiptera propune încă din deschidere o gra‑ matică a dezastrului discret.(...) Puține romane recente au știut să spună atât de convingător că sfârșitul vine ca o depunere lentă a straturilor existenței. Hemiptera este romanul unei lumi care supraviețuiește fără să se vindece, o lume în care trecutul rămâne o absență mereu prezentă, ca o lumină întârziată venită de la o stea moartă.
Citeste mai mult