pe ciobanuldeazi.home.blog.ro
Mi-a plăcut tare mult cartea, am citit-o dintr-o ședere, fiind complet scufundată în viața grea, dar împlinitoare a scriitoarei. Mă bucur că am făcut cunoștință cu Hortensia Papadat-Bengescu prin intermediul biografiei ei, așa o să îi apreciez mai mult romanele, știind câte sacrificii s-au făcut în spatele lor. Ce idee minunată este acest proiect al biografiilor romanțate, ne dă ocazia să intrăm în culisele celor mai importanți oameni de cultură de la noi, fiind o combinație magnetizantă de real și ficțiune. De-abia aștept să citesc toate cărțile din colecție și să descopăr destine ce ne-au dat forma culturii românești.
Citeste mai multpe ancasicartile.ro
Carlos Ruiz Zafon are un stil de scriere magic. Înțesat cu descrieri ample, cu replici spirituale, pline de haz și parfum. Cu personaje pe care ajungi să le cunoști și să le înțelegi pe deplin. Toate acoperite cu un strat generos de mândrie, de pasiune. Un foc latin autentic, parfumat generos cu esența vie a Barcelonei, tărâm pe care ajungi să-l consideri un fel de acasă.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 210
S-ar putea ca istoria anilor ’90, ale cărei urme le resimțim acum, să nu fie mai puțin catastrofală decât orice mod de a face istorie, în ultimele două secole și jumătate. Generația canibală se termină sumbru: noi am pierdut sensul istoric (p. 505), s-ar putea pur și simplu să dispărem din imaginarul istoric, și aceasta pentru că pe aceste pământuri s-a impus cu încetul "moartea rusă", moartea prin alcool, depresia, neputința, emascularea, disiparea. Bărbații au depus armele în acei ani, eroul anonim al tranziției e femeia (p. 528), care a dus stindardul mai departe.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 210
Un dialog sincer, o bucurie a povestirii și, poate cel mai interesant pentru mine, o enormă capacitate de distanțare obiectivă acolo unde este cazul. Monstruozitatea istoriei este diminuată (e posibil oare?) de bucuria dialogului pe care cei doi tineri cercetători îl susțin admirabil. Pentru cine are disponibilitatea lecturii unei astfel de cărți, vă anunț dinainte: atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional! Nu este vorba doar de istoria închisorilor comuniste, ci de o istorie personală, în spatele și în afara gratiilor.
Citeste mai multîn România literară, nr. 39
Stilul lui Chevalier este extrem de interesant. Romanul a fost scris în limba engleză, dar textul e presărat cu expresii în italiană care aduc o notă inedită de autenticitate lingvistică și sparg o presupusă unitate anglofonă a textului. (…) Veronica D. Niculescu a reușit o translare lină din limba engleză în cea română. Textul românesc nu pare a fi artificial, forțat pe calapoade neavenite. Competența și talentul își dau mâna în cazul acestei traduceri muncite și pe care Chevalier o merita din plin, de altfel.
Citeste mai multpe bookblog.ro
Cum te simți? este o invitație să ne uităm în oglindă nu doar pentru a vedea cine suntem acum, ci și pentru a recunoaște cât de departe am ajuns, prin ce furtuni am trecut și cum am învățat să găsim bucuria chiar și acolo unde nu ne așteptam. Este o carte pe care o citești cu un nod în gât și un zâmbet pe buze, simțind că între pagini ai descoperit o prietenă veche care nu te va părăsi.
Citeste mai multîn Cațavencii
Estetica urâtului, cu bubele, mucegaiurile și noroiul ei, e nimica toată față de ce scrie Chuck Palahniuk, acest autor de romane horror care împinge pe culmi nebănuite estetica oribilului. Căci chiar dacă nu te ia leșinul în timp ce el îți citește Guts – e drept că după ce te-a pus să-ți ții răsuflarea –, o lectură pe cont propriu a vreunuia dintre romanele lui mai bășicate îți poate provoca contracții de neuitat la lingurea. (…) Dacă vă știți slabi de lingurea nu vă recomand acest roman al imaginației negre dezlănțuite a lui Palahniuk, deși, pentru senzații tari, dar estetizante, merită poate să încercați.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Cartea pune sub semnul întrebării clișee referitoare la ideea de feminitate, clișee care au fost modelate la început prin mituri, apoi au fost popularizate prin basme. Pentru autoare, Baba Iaga întruchipează tot ceea ce societatea preponderent masculină respinge când vine vorba de femei: abaterea de la norme, bătrânețea, urâțenia, independența. În același timp, personajul folcloric se află în poziția de a vorbi despre sine, astfel că partea a treia a romanului conține vocea care ia în derâdere, care satirizează și sfidează credințele și stereotipurile închistate, adânc înrădăcinate ale celor mulți despre ea însăși și despre femeile care îndrăznesc să gândească și să vorbească, în general.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1269
Nonfiction 100 %. Nimic nu e inventat. Doar rememorat. Despre viața și odiseea unei femei. Nina Moica. Un lung și plin de întâmplări volum/evenimente/secvențe de viață oferite unei posterități în formă orală, o teribilă mărturie. Spovedanie. A unei brave ardelence. Un interviu despre istoria românească din regimurile politice dintr-un trecut imediat. Parte eseu-reconstituire istorică, parte povestire în formă continuată – nu puține note de subsol, din care aflăm din nou despre multe detalii și portrete ale unor femei care au trecut prin universul carceral românesc, pus sub genericul Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica (Editura Polirom, 2025).
Citeste mai multpe contributors.ro
Este însă, dincolo de orice dubiu, una dintre cele mai frumoase și mai generatoare de perplexitate. Spun asta fiindcă mi se pare de-a dreptul imposibil ca un cititor să nu se mire cum izbutește romancierul să facă în așa fel încât o carte al cărei personaj principal este moartea și neașteptatele ei schimbări de atitudine să se metamorfozeze într-un surprinzător și cum nu se poate mai sensibil roman de dragoste. Cum într-o carte care înseamnă o celebrare a frumuseții a tot ceea ce poate însemna poveste și povestire ca și a plăcerii asumării funcțiilor povestitorului omniscient să se schimbe la un moment dat total, iar reușitul melanj de ironie, autoironie și umor negru care nu avea cum să nu facă deliciul cititorului să fie înlocuit printr-un elogiu al iubirii. Cum se ajunge ca atât de capricioasa și omnipotenta moarte, care și-a făcut până atunci de cap arătând că pentru ea nimic nu este imposibil, să se îndrăgostească de o ființă umană și de muzica acesteia. Și cum poate fi posibil ca moartea să ajungă a doua oară să se amâne pe ea însăși. Însă din cu totul alte motive decât a făcut-o prima oară.
Citeste mai mult