Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Cațavencii
Florin Duțu știe să-ți dea impresia că-i cunoști personajele de undeva din viață. Că le-ai întâlnit sau că ai auzit de cineva ca ele. În cartea lui apar meșterul priceput și inspirat care te uimește cu obiectele unicat pe care le fabrică, elevul silitor, tocilarul, care-și ajută colegele să scape de repetenție, dar nu e în stare să se apropie sentimental de ele, unchiul priceput la toate, inclusiv la tratamente medicale, pe care le aplică folosind patentul sau furtunul irigatorului, tipul care dă glas opiniei publice trimițând scrisori la autorități, farsorul justițiar sau femeia care tot ascunde prin casă banii economisiți, până uită unde i-a pitit. Cum scrie la carte, autorul construiește tipuri sau, cum se zicea în secolul al XIX-lea, fiziologii, dar urmărește trăsăturile care le disting în seria din care fac parte. Ciudați care au normalitatea lor. Clasicismul ajuns la vârsta realismului, într-un joc de-a naivitatea auctorială.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
A fost un an bun și pentru colecția Biografii romanțate a editurii Polirom, cu câteva intrări speciale, precum Anton Pann. Până când nu te iubeam de Cosmin Ciotloș, o carte ce nu-și propune să reconstituie pur și simplu viața lui Anton Pann, ci desfășoară o întreagă anchetă detectivistică și livrescă ce are în centru tocmai statutul de creator al celebrului poet și culegător din zorii modernității culturii române.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
O distopie aparte construiește Mihai Șteț în Cărțile (Editura Polirom), o lume în care oamenii sunt infectați cu un soi de virus care-i face obsedați de cărți.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Complicațiile relațiilor moderne, în care bagajul emoțional al fiecăruia devine o problemă de cuplu, sunt abordate frontal în La fel ca mine (Editura Polirom) de Denisa Ștefan, o carte ce-și propune să facă și un portret al generației celor născuți la mijlocul anilor ’90, cu o dimensiune progresistă pe care nu prea o întâlnim în mainstreamul prozei contemporane.
Citeste mai multîn România literară, nr. 1-2/2025
Avem prin acest roman, cuceritor nu prin „subtilitățile erudiției”, cum ne avertizează chiar autorul, ci prin modul cel mai firesc și simplitatea dată de înțelegerea profundă a lucrurilor, o filă de istorie și, totodată, o pildă tulburătoare despre valoarea prieteniei, mai ales în vremuri de restriște. (…) Ca în toate romanele sale, Makine dezvoltă și în Prietenul armean acea naturalețe care vine din profunzimea sentimentelor umane, dintr-o înțelegere firească a lucrurilor. Reflecțiile sale sunt îmbrăcate în cuvinte simple, luminate de acea capacitate de a aduna gândurile în rosturi clare, dar și pline de emoție și visare, precum simbolicul zbor al „păsărilor călătoare”, văzut de cei doi copii printre gratiile ferestruicii unei închisori, ca un semn că năzuința libertății nu poate fi niciodată înfrântă.
Citeste mai multîn România literară, nr. 1-2/2025
Mircea Mihăieș știe să analizeze raportul dintre text și imagine, felul în care aceasta din urmă conlucrează la edificarea a ceea ce textul prefațează, cu alte cuvinte a felului în care Pratt asemenea unui poet/pictor simbolist încredințează imaginii puterea de sugestie menită să confere aura textului. În fond, imaginea, preponderent alb-negru, este cea care amplifică dimensiu nea onirică a aventurii, îi conferă orizontul de elongație indefinită, mizează pe forța de sugestie a spațiului alb, al desenului descărcat de detalii și de text, aproape o eboșă. Acestă dublă estetică a desenului și a textului constituie o altă miză a lecturii realizate cu rafinament și subtilitate de Mircea Mihăieș.
Citeste mai multîn România literară, nr. 1-2/2025
Jurnal, 1933-2017 rămâne o lectură fascinantă, în egală măsură instructivă și întemeietoare. Fotografia de pe copertă, excelent aleasă, reprezintă foarte bine spiritul diaristului, ce transpare și din aceste pagini scrise cu un vădit talent literar: cordial, afabil, onest, dar cu o rezervă permanentă, care venea din experiență și, de ce nu?, din educația autentic burgheză, de cea mai bună calitate.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Vise, Visuri, Orașul, Zidul înalt, oameni reali și umbre așijderea. Evident, și o poveste de dragoste între doi adolescenți, reali-ireali. O lume imaginară, alcătuită din elemente dintre cele mai reale. „Tu ai pe cineva care să te salveze?”, spune o voce ițită ca dintr-un text al lui Beckett. Și ceea ce până în acel moment doar bănuiam. Epidemia de Covid-19 a creat nu doar suferință și victime, ci a oferit și pretextul ca o proză veche, parțial publicată și abandonată câteva decenii, să devină o capodoperă la rescriere. Se întâmplă. Găsim acești anticorpi artistici pentru a rezista. Fie și numai pentru acest roman, Haruki Murakami ar merita Premiul Nobel pentru Literatură.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Ce am învățat de la Graham Greene (Polirom, 2024) e în primul rând o poveste spusă cu pasiune, ceea ce o face să fie o carte frumoasă și emoționantă. Dincolo de asta, cartea (care e greu de încadrat într-un anumit gen) are multiple straturi și mai multe mize, fiind deopotrivă o anchetă personală a lui Andrei, un șir de „interviuri”/consultări cu părinții și sora lui, un eseu, un mic studiu sociologic care tinde spre general pornind de la particular, o radiografie a mai multor epoci, incluzând și o perspectivă critică asupra felului în care a crescut o parte a generației noastre (cea cu rădăcini în mica burghezie), cu un amalgam de împrumuturi, influențe și ecouri din zone literare și de divertisment pro sau anticomuniste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Totuși, reușita romanului Denisei Ștefan e altoirea, tot mai evidentă pe măsură ce crizele eroinei se acutizează, a unei voci narative care înfățișează dispersia logică, emoțională și discursivă provocată de abuzul de substanțe, construind o perspectivă halucinatorie, care blurează granițele dintre monologul interior și cel exterior, dintre reflecție și dialog, accentuând într-un cadru cu note atroce tragicul rătăcirilor Tinei.
Citeste mai mult