Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Matca literară
Romanul seamănă cu o spovedanie lucidă despre alienare și căutarea sinelui într-o lume aflată la răscruce. E un refuz de a trăi după reguli impuse de alții: „Mă mișc în interiorul bolii mele ca în interiorul unei mame, mi-e bine, mi-e cald, e vâscos, mă hrănește și uneori răzbat de afară mici zgomote, însă nimic care să mă poată deranja cu adevărat”. Povestea, cu tente mistice, dar și filosofice, are simplitatea marilor destine a căror aventură se desfășoară în interior.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1285
Judicios calculată-n proporții, cartea, alcătuită din trei secțiuni, fiecare însoțită de aparate de note, se aranjează nu după un criteriu strict cronologic, ci mai degrabă după unul ce ține de o ordine interioară, așa încât senzația de circularitate și de permutabilitate a părților, de ritm firesc al gândurilor, cu cadențele lor când lente, când accelerate, ne însoțește pe tot parcursul lecturii. Ce merită pus în exergă încă de la început este complexitatea problematică a volumului. Autoarea tratează teme majore, precum istoria personală și istoria literară, ambele modelate de capriciile politicului, condiția de scriitoare, feminitatea și feminismul. Sunt prezente aici modele auctoriale și umane, portrete și analize, afinități și rezerve, mărturisiri, gestația unor proze, geneza unor personaje. Dincolo de incontestabilul merit de „arheologie culturală“ și de inerentul autoportret, remarcabile mi se par ritmul narativ bine strunit, echilibrul dintre implicare și detașare, dintre luciditatea observației și mobilitatea la conștiința celuilalt.
Citeste mai multpe contributors.ro
Volum cu un titlu îndrăzneț ce ar putea stârni reacții de respingere, chiar de revoltă din partea feministelor agresive de astăzi. Care s-ar mai putea scandaliza și citind că autoarea lui mărturisește că, odată depășită etapa fugii de literatură, odată dând curs îndemnului scrie! a nutrit constant dorința de a fi scriitor, nu scriitoare. (...) întreaga carte înseamnă pentru Gabriela Adameșteanu un prilej și de rememorare a unor episoade din propria existență, dar, în principal, de evocare critică a unor lumi. Lumea comunistă și cea post-revoluționară. Cu bunele și relele lor. De aici și valoarea documentară a volumului.
Citeste mai multîn revista Familia
Încă de la începutul deosebit de puternic, marcat de o scenă memorabilă de acțiune, dublată de revelarea dramei personale, cauzate de boală și sechelele ei, cartea știe să-și țină cititorul captiv, stârnindu-i curiozitatea prin acțiune și oferindu-i scene autentice de introspecție. (...) prin scriitură, prin tehnicile de a doza acțiunea, prin jocul cu planurile și prin construcția personajelor, Vreau să aud numai de bine rămâne o carte remarcabilă. Și memorabilă.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 11
Saou Ichikawa oferă (...) o perspectivă emoţionantă, particulară asupra naturii umane şi asupra autoestimaţiei, singurul mod de valorizare a vieţii în ecuaţia în care se aşază elementele autoestimative. Dinamitarea tabuurilor prin explorarea psihologică este un mod de experimentare prin literatură, ceea ce a şi asigurat succesul romanului Cocoşata.
Citeste mai multpe ciobanuldeazi.blog.home
Mi-a plăcut tare mult cartea, am rămas impresionată de felul în care Marioara Voiculescu a ținut cu dinții de ceea ce e drept și just. Iar felul în care Alina Nelega i-a scris povestea este unul special, așa cum ar merita o stea a artelor românești. Recomand lectura nu doar celor ce iubesc teatrul, cu toate că pentru ei acest volum ar fi cadoul ideal, ci pentru toți cei ce sunt în căutarea unei povești inspiraționale, ce te plimbă prin culisele Bucureștiului din prima jumătate a secolului trecut.
Citeste mai multpe alecart.ro
Știi, o să-ți împărtășesc ceva important: unele cărți evocă viața, o recuperează, deci ele oglindesc realitatea, dar există și cărți în care literatura se privește direct în față – iar acest joc al oglinzilor capătă nenumărate nuanțe. Atunci e momentul în care poveștile se întâlnesc și se reflectă unele în altele, scoțând la iveală imagini ce poartă nenumărate sensuri și perspective. Sunt imagini în care narațiunea vine dinspre autor pentru ca, într-un final să ajungă la tine, cititorule, gata să fie reinventată și regândită. O astfel de poveste (care a ajuns întâmplător la mine), construită pe multiple paliere, provocatoare și scrisă atât de interesant, de profund și de inedit este volumul lui Matei Vișniec Klikel și furnicuțele multicolore.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 213
Monografia Despre România este o lucrare de referință prin gradul de organizare a materialului biografic cules din corespondența oficială și personală a lui Alphonse Dupront, din textele unor conferințe, articole, alocuțiuni și notițe aflate în manuscris, precum și din referințe colaterale așa cum rezultă din corespondența unor terți apropiați. Rețin atenția numeroasele note de subsol, precum și o impresionantă bibliografie. Introducerea semnată de Ștefan Lemny este coloana vertebrală a întregii lucrări care poate fi studiată și apreciată, atât de către un public cititor dornic de informații de calitate, cât și de cercetători, istorici, sociologi, antropologi și politologi, în egală măsură.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Fotografie a rătăcirii unei lumi, jurnalul este şi fotografia unei agonii. Cancerul care îl distruge înaintează implacabil, asemeni unui emisar al destinului. Sîrbu scrie despre moarte cu simplitatea tragică a unui Cehov. Corpul este strivit de durere şi de boală, dar timbrul nu poate fi amuţit. Literatura devine forma de afirmare a umanităţii ce nu poate muri cu adevărat. Lecţia jurnalului este una a curajului est-etic. După trei decenii şi jumătate, efigia lui I. D. Sîrbu se conturează, întreagă: geniul unui marginal este, în cele din urmă, parte din fibra literaturii noastre. Ediţia Sîrbu este insăşi vocea sa, una care se distinge, limpede şi temerară, precum lampa ce luminează, în adânc, un drum al generaţiilor de mineri, imaginând o punte peste suferinţă, durere şi moarte.
Citeste mai multpe bookblog.ro
Cum ziceam la început, Michel Bussi reușește încă o dată să ne țină pe jar până la final prin desele răsturnări de situație, intriga extrem de complicată, personajele vii și nenumăratele ramificări ale intrigii (inclusiv jurnalul detectivului este așternut pagină cu pagină, întrerupând acțiunea când ți-e lumea mai dragă, dar făcând încet-încet lumină asupra dedesubturilor complicatului său caz), plus eterna întrebare: până la urmă care fetiță a supraviețuit? Și cum de-a supraviețuit? Și ce familie își va recupera nepoata? Un carusel amețitor de aventuri nonstop, pentru ca în final, așa cum afirma și Sherlock Holmes: când ai eliminat toate ipotezele, cea care ți-a rămas la final, oricât de neverosimilă ar fi, trebuie să fie adevărul. Și exact așa și este. Nu vă zic ce indiciu m-a ajutat pe mine să rezolv enigma, dar vă zic, totuși, că se ascunde la vedere. Sunt curios dacă îl veți descoperi și voi. Succes!
Citeste mai mult