Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe contributors.ro
Cum bine se știe, în realitate, Rushdie s-a aflat în vecinătatea morții încă din anul 1989. Atunci când a fost condamnat la pedeapsa capitsală de ayatolahul Khomeiny, după apariția, cu un an mai înainte, a romanului Versete satanice. Și cu toate acestea, ceea ce șochează în toate cele cinci povestiri reunite în volumul Ceasul al unsprezecelea, apărut în anul 2025 în limba engleză și în 2026 în traducerea românească a Danei Crăciun. (editura Polirom, Iași, 2026), este o anume seninătate în fața morții. Seninătate care se insinuează în aproape întregul cvintet de povestiri, dintre care cel puțin două (Muziciana din Kahani și Târziu) puteau fi lesne transformate în romane. Cele două mari teme ale povestirilor sunt trecerea timpului și bătrânețea. Bătrânețea înțeleasă ca prefață, ca uvertură a morții.
Citeste mai multîn România literară, nr. 13/2026
Excelent creator de atmosferă (natura, decorurile, costumele, gesturile, replicile, credințele, etosul general, toate contribuie cu detalii dintre cele mai variate la o imersiune convingătoare în Spania secolului XI), foarte bun în a descrie sonor, olfactiv și vizual mulțimea de confruntări armate (și pe cele mai mici, și pe cele de amploare), Arturo Pérez-Reverte dă iarăși un roman de calitate maximală. Chiar dacă demitizează conștient figura Cidului (între altele, povestea nu se încheie cu moartea glorioasă a eroului sau cu vreo șablonardă alunecare în efigie, ci dimpotrivă, cu umilirea sa verbală de către Berenguer Remont, aliatul înfrânt al prințului Mundir), romanul îl reproiectează documentat și autentic și se citește, desigur, cu palpitul marilor cărți de aventuri.
Citeste mai multpe Matca literară
Adrian G. Romila, în recentul său volum de proză scurtă, Zaruri și minuni, pătrunde în viețile obișnuite, aparent banale, ale unor indivizi care trec prin tot felul de întâmplări care sfidează rutina unor medii sau ambianțe caracterizate prin stagnare/uniformizare existențială. În cele 21 de povestiri, naratorul investighează intimitatea spațiilor, a vieților sau a preocupărilor acestora, o intimitate scindată între eroism și decădere, marcată de igrasia deriziunii, dar și de vecinătatea miraculosului. Bogdan Crețu, pe coperta a patra a cărții, îl numește pe autor ,,un vânător de epifanii”. Atrage numaidecât atenția în aceste proze melanjul dintre miracole și banalități, dintre coincidențe și platitudini, dintre zaruri și minuni, adică dintre întâmplare și revelație. (...) O proză care, la fel ca și în cazul romanelor, se citește pe nerăsuflate, resimțind gustul acelui condiment secret al cărților lui Adrian, cel al imprevizibiului și al misterului, deopotrivă.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1296
Romanul lui Radu Vancu, Paradis, se deschide ca o fereastră spre o lume distopică, unde apare mereu întrebarea obsedantă: ce mai rămâne din uman atunci când umanitatea dispare? Este o lume în care un virus necunoscut te rupe de orice credeai că reprezintă normalitatea, atingerea fizică dispare, iar „celălalt“ se evaporă sub presiunea izolării. Acest virus s-a dovedit a fi imposibil de controlat, secerând o mare parte din populație, până când însăși ideea de a mai găsi un vaccin a pierit din conștiința supraviețuitorilor. Paradis e simultan despre începutul lumii, dar și despre sfârșitul lumii
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Printr-un joc al destinului, evocat de Marius Chivu în postfaţa la remarcabila sa traducere, prozele din Elefant sunt unul dintre testamentele lui Raymond Carver. Între artă şi moarte se ţese o tainică relaţie, ca şi cum textul ar fi o oglindire fugară a trecerii înseşi. Şi poate că era firesc ca, în această misterioasă ordine a creaţiei, ultima istorie din acest extraordinar volum să fie o poveste despre agonia unui scriitor. În cele din urmă, scriind despre boala şi moartea lui Cehov, cel atât de admirat , Carver scria, profetic şi lipsit de patetism, despre propria sa întâlnire cu răul care avea să îl consume, fatal.
Citeste mai multîn revista Familia, nr. 1
La doi ani după debutul reprezentat de romanul-puzzle Visul canadian (Editura Polirom, 2023), Bogdan Perțache își lansează a doua carte, romanul Metec, la aceeași editură, în cuprinzătoarea și longeviva colecție Ego. Proză. Având o abordare asemănătoare, și cartea de față prezintă întâmplări aparent discrete, dar care se dovedesc a fi legate cauzal și prin personaje. Însă de data aceasta avem doar trei povești, iar acestea sunt extinse până la dimensiuni care le-ar face altfel să cadă în categoria nuveletelor. (...) În fine, unele expresii sau informații picante peste care dai de-a lungul lecturii, ca franceza care e descrisă ca fiind „crocantă”, sau dezvăluirea etimologiei cuvântului „caraghios”, fac lectura cu atât mai plăcută. Iar faptul că în două sute de pagini primim împachetate trei povești cu cap și coadă într-o relație cauzală complexă face ca târgul cu cartea să fie unul bun pentru cititor.
Citeste mai multîn Literomania, nr. 400
(...) structura narativă din Năvala apelor nu se reduce doar la vocea (sau, eventual, vocile) unui povestitor în sensul consacrat al termenului, ci îmbină, fără însă a le contopi, „o pluralitate de conştiinţe, egale în drepturi, cu universurile lor”, ca să repetăm cunoscuta sintagmă a lui Bahtin. De aici şi una din marile reuşite ale acestei cărţi: extraordinara capacitate de a cuprinde totul într-un soi de interacţiune reciprocă, scriitorul reuşind astfel să surprindă dintr-o dată „aspecte numeroase şi variate, ţelul către care trebuie să tindă orice artist”, după cum se va exprima la un moment dat el însuşi.
Citeste mai multpe alecart.ro
E în Zaruri și minuni ceva ce exista și în volumele de proză scurtă anterioare – o anumită atmosferă, o anumită problematică, aceste volute între ce este îndeobște considerat ca „firesc” și un miraculos cu irizări arhaice și fantastice. Dar mai e ceva ce proza lui Adrian G. Romila a dobândit mai ales odată cu romanul Acasă, departe și e vizibil acum: inter și metatextualitatea, conștiința că povestea e text care intră în dialog cu alte texte și care își pune în abis propria poetică, că, text fiind, e semn dublu semnificant, că între lumi există un permanent flux pe care doar ea îl poate surprinde, că lumea nu e unitară și nici univoc inteligibilă. Acest joc pluristratificat e vizibil mai ales în Clint Eastwood, Gene Hackman și toți ceilalți: lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vedem noi din ea, iar teritoriul „ficțiunii” nu e decât la un „ecran” distanță. Care poate fi sfâșiat, lăsând să pătrundă până la noi – și printre noi – altceva.
Citeste mai multîn Cațavencii
Zaruri și minuni e un volum de povestiri despre destin, cu vechea întrebare – există sau ba? –, și despre redempțiune. (...) Adrian G. Romila se simte în largul lui în parabolele din volum sau în textele de atmosferă care dau în fantastic, cum e sadoveniana Vremea muntelui care pleacă, cu întâmplările nemaipomenite pe care le aduce anul 1897 în orașul Piatra Neamț. Stilul livresc metaforic cu descrieri tacticoase și cu enumerări (cam multe!) la loc de cinste amintește reconfortant de capitolul despre Sulina fabuloasă a secolului al XIX-lea din Acasă, departe.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 216
(...) în Întoarcerea huliganului, Norman Manea nu realizează o simplă reprezentare a realului, ci o prelucrare anevoioasă a unei materii prime ce este guvernată de forțe proprii, dând naștere unui efect de bumerang, în care realitatea traumatică se întoarce din nou și din nou în diferite forme fragmentate. Cu toate că realitatea cu care operează în scrierea sa este atât de plină de încărcătură, autorul reușește să stăpânească trecutul-bumerang, transformându-l într-o unealtă scriitoricească (într-un efect de bumerang controlat), cu ajutorul căreia teribilul este convertit și topit în ficțiune.
Citeste mai mult