în revista FAMILIA
Pentru că, da: e un roman foarte plăcut la lectură, care „curge” și captivează. Are și vreo două burți, mai degrabă burtici, dar mergi înainte cu cititul, întocmai cum fac copiii, ca să vezi „ce se mai întâmplă” și cine rămâne cu fata. Ca să fiu și mai direct de atât: e genul meu de scriitură. Alertă, dezinhibată, neîncâlcită – exact opusul a ceea ce este la modă acum, adică așa-numitul „stil înalt” (ușor de recunoscut: te chinui teribil să citești, să duci cartea la capăt). Crudu alege să livreze niște adevăruri (și să chestioneze dur multe dintre „românismele sacrosante”, că nu știu cum să le zic altfel) fără a face nicio clipă pe filozoful, pe moralistul și pe predicatorul. Dacă vrei să vezi problemele pe care le ridică textul, le vezi și cugeți la ele; dacă nu vrei, te ții frumușel de firul roșu al acțiunii și savurezi sexul, bătaia, politica, dragostea și moartea, că le afli din belșug.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Originalitatea romanului constă tocmai din evidențierea unei chestiuni istorice spinoase pe un fond de un umor ironic, carnavalesc, dominat de personaje contradictorii, de opera buffa, care încearcă să facă față absurdului existențial.
Citeste mai multîn revista 22
S-a scris proză despre diasporeni, dar romanul Laviniei Braniște este chiar o reușită pentru că merge în adâncimea dramei trăite de un român fără școală, care e obligat să muncească într-o țară în care nu are cum să se integreze. Vocabularul Sofiei cuprinde barbarisme, vorbe spaniole cu terminații românești, înțelege parțial limbile auzite în camping și, când o podidește visarea, visează numai la România și la trecut. (…) Scriitoarea are un talent deja dovedit, dar care acum e mai vizibil de a transmite o realitate tulburătoare prin intermediul detaliilor semnificative, fără dramatisme, aproape neutru.
Citeste mai multpe blog.sanziana.ro
Randle McMurphy și sora Ratched sunt simboluri pentru manifestările naturale ale libertății și expresiei individuale, respectiv pentru tendința sistemelor de a le alinia, constrânge, înfrânge și elimina. Nu e deloc o poveste veselă, deși e presărată cu umor. Râsul e încrâncenat, confruntările sunt bestiale, victoriile și eșecurile sunt disperate. Balanța înclină ba într-o parte, ba în alta și nimeni nu iese altfel decât zdrobit din această perpetură luptă dintre individ și sistem. Încă e relatable cartea asta. Mi-e greu să cred că va exista o vreme în care nu va mai fi, chiar dacă asta sună pesimist, deși nu simt că e.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Structura Anilor romantici este ea înseși romantică: în haosul ei, personajul care este Gabriela Adameșteanu se caută continuu, iar textul se întoarce din când în când la un subiect (rezidența, Culianu, ca să nu mai vorbim despre accidentul de mașină a cărei descriere ni se promite îndelung înainte ca să se întâmple). Memoriile Gabrielei Adameșteanu sunt ca un Bolero în proză…
Citeste mai multîn Cațavencii
Marea performanță a lui Bussi rămîne însă recrearea Micului Prinț laolaltă cu comentariile despre călătoriile sale interplanetare și despre misterul morții sale. Bussi reproduce dialogurile micului extraterestru cu locuitorii planetelor pe care ajunge. În rest, îl rescrie pe Prinț în maniera lui Saint-Exupéry, fără să citeze din carte, cu o încîntătoare abilitate stilistică, iar asta fără să se îndepărteze de miza detectivistică a cărții. Pentru cititorii Micului Prinț, dar nu numai pentru ei, Cod 612 e un regal literar.
Citeste mai multîn Libertatea
În traducerea Mihaelei Ghiță, cartea de față spune povestea unei zile, 5 aprilie, în diverși ani – evoluția relațiilor interumane prinse între complicații sentimentale, închisoarea pandemiei de COVID și parfumul unei case șic din Brooklyn, dincolo de zidurile căreia nimeni nu ar ghici ce se petrece. (…) Zi este o analiză profundă a slăbiciunilor care ne fac oameni, care uneori ne transformă existența într-un infern, dar fără de care nu am fi noi și nici nu am putea merge mai departe.
Citeste mai multîn România literară, nr. 19/2025
Lilia Calancea detestă pisicile și descoperă o fobie similară la Rodica Ojog-Brașoveanu. Aceasta a creat în răspăr unul dintre cele mai memorabile personaje ale sale prin cotoiul pentru care, în romanul chiar așa intitulat, 320 de pisici negre, au fost capturate, în speranța că una ar fi Mirciulică, pentru a declanșa memoria iscusitei Melania. Lilia Calancea a găsit pentru o biografie romanțată eroina potrivită, i s-a dedicat cu multă înțelegere, cu blândețe, chiar cu admirație și fără nicio ironie. Poate s-ar fi simțit bine și ea în locul „personajului său” într-o existență populată de persoane interesante și devotate, în frunte fiind soțul ei, actorul Cosma Brașoveanu. Dar vremurile s-au schimbat, devenind mai grăbite pentru cei care știau să trăiască discret-elegant și cu panaș cum a făcut-o, chiar în plină dictatură, Rodica Ojog-Brașoveanu.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1253
Transcrise într-un limbaj simplu, direct, analizele și observațiile lui Vasile Ernu capătă farmecul taifasului. Citind o asemenea carte, ai senzația că stai de vorbă cu un prieten vechi, că poți bea o bere cu el sau poți aprinde oricând o țigară, ceea ce face ca lectura să meargă ușor și să placă. Rețeta este cea a povestașilor și vine dintr-o dublă sursă: educația (de acasă și din școală) și experiențele trăite la intersecția a două culturi, care l-au influențat deopotrivă, învățându-l să scrie accesibil și atractiv, ferindu-se de rigorile și prețiozitățile unui limbaj academic inhibant. Amestec de studiu antropologic, reportaj și proză de idei, Generația canibală este o carte despre fiecare dintre noi. Despre ceea ce am fost și ceea ce am devenit, dar mai ales despre ceea ce ni se poate întâmpla dacă nu vom ști să învățăm din lecțiile trecutului.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 4/2025
E deja limpede că, în Anii romantici, Gabriela Adameșteanu nu urmează cursul cronologiei. Secvenţele rememorate sunt înșiruite prin avansul și întoarcerile operate de memoria involuntară, care lasă loc unor reflecţii, interpretări, exemple sau revizuiri. Dincolo de palierul narativ-documentar (a cărui densitate ar obliga la o expunere mult prea amplă pentru o cronică), paginile din Anii romantici concentrează, captivant, diversitatea memoriei. Atașată stratului individual, dimensiunea neurală e completată de atributele sociale, culturale și politice ale memoriei. Pe lângă acestea, amintirile și modalităţile de preluare în naraţiune sunt irigate de emoţiile resimţite (ceea ce, în studiile de specialitate, este discutat sub sintagma de memorie protetică). De la o emoţie sau alta pleacă Gabriela Adameșteanu: iluzia, speranţa, dezaprobarea, preocuparea, mirarea, afinitatea, devotamentul, prietenia, regretul, întristarea, nostalgia intră, toate, în configuraţia unei identităţi care știe să ia distanţă și să privească (auto)critic. Să își observe, cu relaxare, „mania contrazicerii” și (ceea ce aș îndrăzni să numesc) angajamentul, în accepţia dată de Raymond Aron.
Citeste mai mult