Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
În Revista Orizonturi culturale italo-române nr. 9/2026
Discursul istoriografic românesc actual trebuie sa facă loc și unei interpretări a trecutului din punct de vedere al istoriei eugeniei și rasismului, dacă nu din altă rațiune, cel puțin din acea a lecției pe care ne-au dat-o mari noștri istorici din trecut, aceea de a vedea istoria propriei identități și prin prisma opiniei pe care ceilalți au avut-o despre români. Deseori acești "ceilalți" au fost victime ale nedreptăților cauzate de naționalism sau ale războaielor care au urmat datorită punerii în practică a ideologiei naționaliste și rasiste. Acei morți, acele "cadavre furate" cum le numea in mod poetic contele maghiar Pál Teleki, așteaptă să fie recunoscute de către Istorie iar noi, demni moștenitori al secolului al 19-lea avem datoria să nu le furăm demnitatea și să le redăm dreptatea istorică pe care o merită, o memorie care nu poate exista fără punctul de vedere al "celuilalt".
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1320
Varegul este o proză istorică, în care, pe canavaua unor întîmplări consumate printr-o Europă potopită de războaie, conflicte religioase, interese economice și amoruri imposibile, cîțiva varegi își fac drum spre Constantinopol și se reîntorc spre casele lor ca și alți aventurieri nordici care au ajuns prin sudul actualei Rusii și prin conturul Mării Negre. Multă culoare locală și temporală, bazată pe o bună cunoaștere a legendelor unui nord prea puțin familiar nouă, dar și multe dintre pățaniile și realitățile brutale ale Evului Mediu. Amatorii de Borges vor fi pe deplin satisfăcuți de romanul Flaviei Teoc.
Citeste mai mult
Autori Polirom la Festivalul EuropaNova TERRES MYTHIQUES, Bruxelles, ediția a XIV-a
Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Veronica D. Niculescu, Bogdan Crețu, Mircea Pricăjan, Bogdan Perțache se numără printre invitații celei de-a XIV-a ediții a Festivalului EuropaNova „TERRES MYTHIQUES” (Pământuri mitice), care se desfășoară la Bruxelles, între 25 și 27 septembrie (Clos du Parnasse 11E).
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1320
Poveste a plecărilor și a întoarcerilor (aproape o odisee a întoarcerii nu neapărat acasă, cît la propriul eu identitar), a (re)devenirilor și (re)scrierilor identitare ale sculptoriței închistate într-o lume a absurdităților (,,Sculptura e o aberație. Arta e o aberație. Politica e o aberație. […] Jurnalismul e o aberație. Interviurile sînt o aberație“) în care se străduiește să reușeașcă să trăiască fără a fi nevoie să se justifice și fără a fi necesar să ofere cuiva vreo explicație (,,Eu nu-mi explic sculpturile. Ele spun tot ce am de zis. Dacă nu spun, e problema lor, nu credeți? […] Dacă ar trebui să-mi explic lucrările, mi-ar trebui o viață de om și tot nu mi-ar ajunge timpul“), Toate numele Felizei alcătuiește portretul uneia dintre cele mai importante artiste columbiene ale secolului al XX-lea.
Citeste mai multîn Contributors
.O spun de la bun început. Subscriu necondiționat la toate laudele. Mi-a plăcut teribil romanul despre viața unor femei cărora Revoluția islamică din anul 1979 le-a schimbat din temelii viețile. Indiferent dacă unele, precum Elizabeth și nepoata ei, Niaz, au ales să rămână pe mai departe în țara de origine (vom vedea că în cel de-al doilea caz a fost vorba despre o falsă alegere, aceasta însemnând doar unul dintre multele secrete ale lui Elizabeth, secrete pe care cartea le dezvăluie cu un remarcabil dozaj și un bine cumpănit simț al măsurii) ori și-au găsit refugiul în Statele Unite. Odată cu venirea la putere a ayatolahilor, femeile ale căror destine sunt urmărite în romanul lui Sanam Mahloudji, s-au văzut deposedate nu neapărat și nu exclusiv de averi (la o seamă întreagă de bijuterii pare-se de mare valoare una dintre ele va renunța benevol și cumva teatral pe o pârtie de ski din Aspen), ci de ceea ce ele cred, susțin, că ar fi fost istoria glorioasă a familiei Valiat. Familia lor, la începutul căreia se află cel numit Marele Războinic. La a cărui existență fac în mod repetat referințe. Numai că, în realitate, din respectiva istorie și din genealogie nu a mai rămas aproape nimic. Acestea chiar nu mai contează într-un Iran marcat de puternicele și repetatele convulsii ale istoriei, convulsii trăite pe propria piele de vârstnica Elizabeth, în pofida continuelor ei eforturi de a salva tot ceea ce se poate salva din rangul, distincția și eleganța de odinioară, și de nepoata ei, Niaz, aflată într-o continuă operațiune de eludare a noilor/vechilor și strictelor coduri ale Islamului. Iar în America nu o știe nimeni și nici nu vrea să o știe. În ciuda încercărilor de resuscitare depuse de energica, emancipata Shirin. Lidera, comandanta, femeia emancipată. Cum o socotesc toți și cum îi place și ei să se imagineze. O femeie liberă, de profesie organizatoare de evenimente. Shirin încearcă încăpățânat să reumple de sens nu mai puțin de 70 de ani.
Citeste mai multÎn Revista Ramuri, nr. 8/2026
Andreea Rãsuceanu reușește, prin Hemiptera, sã scrie un roman extrem de complex, de mare virtuozitate stilisticã, șlefuind lentilele cunoașterii care nu menajeazã și dezvelind oglinzile în care se reflectã apocalipsa continuã, începutã de mai bine de douã secole.
Citeste mai multÎn Revista Viața Românească. nr. 7-8/2026
O nouă ultimă zi de O. Nimigean e „cartea unui an” (2012), după cum Ulise al lui Joyce era romanul unei zile. O poveste a Apocalipsei, cu contururi indefinibile, dar și o însumare conjuncturală a referințelor culturale de epocă. O divină și umană comedie a actualității. Cei patru cavaleri (dürerieni) ai Apocalipsei, tot ei ghizi în acest univers, se pot numi Mateiu I. Caragiale (pe spațiul infernal autohton); Céline, invocat din oficiu, ca reper absolut; Joyce – expertul straturilor de stiluri, dar și Julio Cortázar, pentru secvența pariziană, Șotronul său fiind busolă sigură pentru cititorul… debusolat.
Citeste mai multÎn Revista Ramuri, nr. 7/2026
Volumul Elefant şi alte povestiri reprezintă din această perspectivă diacronică a creaţiei lui Raymond Carver un apogeu al stilului său minimalist, esenţializat. (...) Povestirile scurte ale lui Raymond Carver sunt exerciţii de luciditate în faţa tragicului obişnuinţei până la atingerea limitei, o privire în profunzimile psihologice spre a descoperi valenţele trăirii la limită.
Citeste mai multÎn România literară, nr. 33-34/2026
În acest roman, există o discuție interesantă despre configurarea unui profil identitar pe care-l propun doi termeni „basarabean” și „moldovean”, în parte proiecția ideologică a ocupantului, în parte, încercarea de autodefinire a moldo-basarabenilor în raport cu identitatea românească. Pentru că Moni Stănilă sesizează o diferență când deleagă personajelor această reflecție, sesizează accente, și faptul că există în istorie o pondere simbolico-politică a acestor termeni, că există un fel de a fi moldovean/basarabean în care suferința și neașezarea au devenit trăsături marcante, un mod de a sta pieziș în istorie, la răscruce de vânturi. Într-un fel, romanul dobândește forma unei psihodrame în măsură să vindece traume printr-o repunere a lor în discurs, printr-o conștientizare a lor, printr-o expunere a lor la scenă deschisă. Iar Moni Stănilă se achită cu succes de acest lucru
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1318
Un studiu care se înscrie în eforturile întreprinse în ultimele decenii de Statul român și de către cercetători de a aduce noi mărturii, noi documentate despre Holocaustul din România este semnat de trei nume mai puțin circulate prin spațiul public. Marius Cazan, Elisabeth Ungureanu și Irinel Rotariu sunt autorii unei copleșitoare cercetări/narațiuni puse sub genericul 1941. Gropi comune în pădurea Vulturi (Editura Polirom & Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”). Sunt relatate/analizate sub toate aspectele, istoric, politic și juridic, crime consumate cu decenii în urmă. Declarațiile martorilor, coroborate cu documentele de arhivă și probele extrase din teren – detaliile și materialul imagistic prezentat în volum sunt îngrozitoare și nu oricine are atâta sânge rece cum sunt obligați să aibă legiștii și procurorii de caz –, alături de interpretarea lor, nu lasă loc la dubii. Probele criminalistice aduc dovezi sinistre. Autorii unor abominabile crime, ne place sau nu să acceptăm, sunt militari români. Mai multe rânduri de anchete și procese – la intervale mari de timp, imediat după Al Doilea Război Mondial și după 1989, când se reiau cercetările și judecarea faptelor comise – duc la aceleași concluzii. Și vinovații.
Citeste mai mult