Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe hotnews.ro
„Fără scris, aproape că nu știu ce să fac cu mine pe lume”, spune scriitorul Filip Florian, un anunț pe care mulți oameni pasionați, profesioniști din diverse meserii, îl pot face. Într-un dialog pentru publicul HotNews, Filip Florian a discutat și despre actualitatea din România, dar și, pe larg, despre ce poate însemna familia.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1316
În urmă cu trei ani, după o lungă activitate de traducătoare și eseistă care dezvăluia în primul și în primul rînd afinitatea pentru poezie, Angela Martin provoca o adevărată surpriză în spațiul literar românesc cu debutul său editorial ca prozatoare, publicînd cele nu mai puțin de 500 de pagini ale romanului Valentina (2023). Continuarea nu a întîrziat să apară sub forma celui de-al doilea volum, Cartea lui Cezar (2024), iar anul acesta trilogia se încheie firesc și convingător cu romanul Îngerii de bronz.
Citeste mai multîn România literară nr. 31/2026
Meritul esențial al cărții lui Răzvan Bucuroiu rezidă tocmai în știința de a etala puternic altitudinea mesajului paulinic, stringenta lui actualitate, eleganta transcendență a iubirii spirituale – agape. Cu atâta căldură vorbește despre „cel mai important din apostoli“, în opinia atâtora, prețuit exact pentru căldura arătată în toate interacțiunile lui cu adepții antici ai lui Iisus Hristos. Afecțiunea sa eternă cheamă și acum omenirea să-și metamorfozeze, prin alchimia iubirii, negativismul, indiferent de timpurile istorice cu care se confruntă.
Citeste mai multÎn Revista Tomis
Romanul lui Moni Stănilă, Oase strălucitoare (Polirom, 2026), ne invită să traversăm un arc interpretativ – sau un arc herméneutique, în termenii lui Paul Ricœur – de la preînțelegere (ansamblul de așteptări și cunoștințe anterioare cu care cititorul intră în actul lecturii) la explicație structurală (voce narativă, alternanță perspectivală, simboluri) și, în final, la o înțelegere apropiată (experiență umană transformată în sens) posibilă prin suprapunerea lumii romanului asupra propriei vieți. Această mișcare revelează un text care nu oferă o poveste liniară, ci o meditație asupra modului în care narativul configurează identitatea în confruntarea cu timpul, memoria și alteritatea.
Citeste mai multÎn Revista Orizont, nr. 7
Viața de după carte este, în cele din urmă, o colecție de povestiri despre cărți, migălos documentate și scrise cu plăcerea digresiunii controlate. Valoarea ei stă în felul în care transformă bibliofilia într‑o metodă de cunoaștere literară. Gheo citește autografele ca portrete, dedicațiile ca diagnostic al unor relații, însemnările ca începuturi de proză, revistele ca fotografii ale unor epoci și ștampilele ca urme ale unor instituții dispărute. Din obiecte fragile, adesea modeste, el reconstituie o istorie literară laterală, mai puțin oficială, dar de multe ori mai vie și mai plină de semnificații.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1315
Cele 15 povestiri ale volumului funcționează, în bună parte, pe efectul placebo, însă aș spune că mai curînd în cazul personajelor sale. Pentru acestea iluziile sînt cele care funcționează ca pastile placebo, iluzii pe care le construiesc de cele mai multe ori singuri și cu care se hrănesc pentru a „vindeca“ ceva din ei: distanța emoțională mamă-fiu, imposibilitatea de a avea un copil într-un cuplu de același sex, dorul de acasă care vine la pachet cu migrația, pierderea unor persoane dragi și altele. Pentru unele personaje, iluziile dispar și apare lupta cu realitatea ori ignorarea ei în favoarea continuării iluziei: Visul American „expirat“ odată cu conserva de foie gras expirată, xenofobia cu care ești întîmpinat în altă țară, recuperarea memoriei, care duce la înecarea amarului în băutură, printre altele. Prozele Adrianei Neagoe ne arată momentele în care „pastila placebo“ nu își mai face efectul.
Citeste mai multîn Dilema (nr. 124/2026)
Ultima carte a eseistului Ciprian Vălcan (n. 1973) e un fel de roman autobiografic în care autorul a dat liber amintirilor din copilărie și adolescență, puse sub titlul Obiecte, fiinţe, himere. Dedicate în cea mai mare parte anilor de viață de dinainte de majorat, poveștile din carte sînt subsumate unei taxonomii esențializate prin cîte un singur cuvînt (Covoare, Pisici, Ceaușescu, Jucării, Fotografii, Mîncare, Cărți, Fotbal etc.), dar mai ales unei perspective ce revizitează primii ani ai vieții cu tot cu privilegiul candorii. Ea surprinde, treptat, odată cu vîrsta, lumea înconjurătoare, cu tot ce a-nsemnat ea în formarea viitorului adult pasionat de cărți și de scris.
Citeste mai multîn Dilema (nr. 124/2026)
Scris ca o intensă confesiune poetică (punctuația e una specifică, la fel și unele pasaje lirice), Viața cu Neluțu e, esențialmente, romanul unei absențe: cea a unui frate mort de foarte mic, din cauza hidrocefaliei și a altor complicații medicale rezultate. Trauma se răsfrînge asupra întregii familii, dar mai ales asupra mamei, o femeie simplă care nu reușește să anabolizeze în timp evenimentul morții premature a unuia dintre numeroșii ei copii.
Citeste mai mult
Cristian Tudor Popescu revine la Iași
Joi, 6 august, de la ora 18:30, Sala Unirii – Cinema Victoria găzduiește prima întâlnire din seria Conferințelor SFR 17 (Serile Filmului Românesc). Evenimentul îl aduce în prim-plan pe scriitorul, criticul și istoricul de film Cristian Tudor Popescu, într-un dialog despre zonele de penumbră și fascinația pe care o exercită cinematografia atunci când încearcă să surprindă nevăzutul.
Citeste mai multMatca
După vastul fragment de frescă a istoriei românilor din Doamna Chiajna, Simona Antonescu își continuă migălosul proces de arheologie literară cu romanul Coborârea în cetate. De data asta nu alege ca personaj central figura unui domnitor, deși Mihai Viteazul ar fi oferit un material narativ captivant, ci o comunitate ale cărei origini nu sunt destul de clare, știm doar că ele coboară adânc în timp. Cetele de juni din Șcheii Brașovului sunt trupe călare, a căror organizare de tip militar datează parcă dintotdeauna – în 1600, când Mihai Viteazul a trecut munții în Țara Bârsei i-a găsit aici, gata să îi jure credință și ascultare. Era în timpul Războiului cel Lung (1593-1606) între Liga Sfântă (din care făceau parte și cele trei țări române, Principatul Transilvaniei, Țara Românească și Moldova) și Imperiul Otoman. Vastul și complicatul conflict avea să continue și după uciderea lui Mihai Viteazul, stingându-se cinci ani mai târziu, fără ca vreuna dintre tabere să își poată asuma victoria.
Citeste mai mult