Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
În-Dilema-8 oct./2026
O adevărată filosofie a percepțiilor redată natural din perspectiva unui copil care înțelesese încă de la șapte ani, cînd încerca să ajungă pe jos pînă la orizont, că în viață sînt lucruri la care trebuie să ajungi singur, fără sfaturi și fără nici o îndrumare
Citeste mai multÎn Frankfurter Allgemeine Zeitung
Joi, Academia suedeză va anunța câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură. Avem șapte propuneri, de la Gerald Murnane, care duce o viață retrasă, până la Michel Houellebecq, un provocator înveterat. Gabriela Adameșteanu: Răzbunătoarea lui Proust
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1325
Moni Stănilă este, cu siguranță, una dintre cele mai originale voci poetice din literatura de dincolo și de dincoace de Prut, dar, cu toate că proza sa nu se bucură (încă) de aceeași specificitate care-i face lirica ușor recognoscibilă, poziția sa de romancieră se consolidează, treptat și sigur, pe măsură ce experimentează diverse formule estetice. După ce a publicat în 2020 Țipă cît poți, o specie de basm contemporan despre confruntarea dintre sine și sine, care cultiva spectaculos psihologicul și fabulosul, ar fi fost de așteptat să exploreze în continuare același gen de îmbinări surprinzătoare. Ultimul său roman, Oase strălucitoare (2026), este într-adevăr un text eterogen, dar de cu totul altă natură.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1325
Cartea asta mai are un atu; pe lîngă observațiile pertinente ale socialului și intuiții de cea mai bună calitate privind raportările la politic, precum și o foarte bună abilitate de a sintetiza tot ceea ce trăiește în note concise, Gorzo are un stil ce nu prea are cum să te lase indiferent. E puțin vetust, intenționat ușor prețios, transferînd acești indici din stilul criticii sale într-o narațiune care nu se poate desprinde de aceste caracteristici definitorii. Acesta mi se pare marele efect de sinceritate pe care îl aduce Gorzo scrierii sale.
Citeste mai multîn Revista Familia, nr. 7/2026
Cine n-a citit cu sufletul la gură o biografie de aproape 1000 de pagini poate face o încercare cu noua carte a lui Mircea Mihăieș și nu va fi dezamăgit.
Citeste mai multîn România literară, nr. 39 2026
ogdan Crețu este unul dintre istoricii literari care au confirmat de-a lungul timpului prin studii foarte serioase din care amintesc Utopia negativă în literatura română (2008), Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir (2013), Iluziile literaturii şi deziluziile criticii. Noi coduri de lectură, între estetic şi ideologic (2015) și unul dintre acei universitari, nu foarte mulți, precum Mircea Cărtărescu, Mihai Zamfir, Ioana Pârvulescu, Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Cătălin Pavel, care devin romancieri, care nu doar scriu despre literatură, ci simplu, fac literatură. Cornul inorogului (2021), Nichita. Poetul ca și soldatul (2022), Mai puțin decât dragostea (2023), toate aceste romane reflectă un parcurs care precizează o vocație și configurează o identitate literară. Se pot suprapune firesc cele două, știința literaturii și literatura propriu-zisă? Faptul de a cunoatșe domeniul, de a ști contextele istorico-literare și de a fi la curent cu literatura contemporană pare, la prima vedere, un avantaj pe care scriitorul să-l poată folosi, dar același bagaj poate fi îndeajuns de greu ca să nu poată fi transportat sau să inhibe tocmai libertatea pe care literatura o reclamă, să înăbușe tocmai spontaneitatea. Acest lucru nu s-a petrecut cu Bogdan Crețu – un scriitor care știe ce să facă și ca istoric literar, și ca romancier. Romanul său, și fumul se ridica la cer (Polirom, 2026) este neîndoielnic ambițios dincolo de numărul de pagini, 536, care reclamă caracterul său „fluvial“, prin amploarea construcției narative, prin intercalarea a numeroase planuri, prin elaborarea unei rame istorice care include Al Doilea Război Mondial, perioada comunistă cu etapele ei, perioada postrevoluționară, și prin atacarea unor subiecte dificile, cum ar fi Holocaustul. Cu toate acestea, și fumul se ridica la cer nu este un roman istoric și nici o cronică de familie, în ciuda faptului că are în centrul său membrii unei familii, trei generații, bunic, părinți și copiii lor/nepoți. Ar trebui să numim aceste personaje, este vorba de un bunic al cărui nume de familie este Zlot, care a participat la luptele de pe Frontul de Est în cel de-al Doilea Război Mondial și a luat parte ca martor, fără a fi, prin urmare, direct implicat, la represaliile ordonate de mareșalul Ion Antonescu împotriva populației evreiești lipsite de apărare din Odesa și zona limitrofă, ca urmare a aruncării în aer a comandamentului românesc de către partizanii ruși. Acest episod obscur și terifiant al Holocaustului, mai puțin documentat istoric, cum, de pildă, o face indirect Marta Caraion, punând cap la cap documente și memoria bunicilor ei, în Transnistria. Istoria unei familii între Est și Vest 1941-1981, se află în centrul romanului, este abisul său! El reprezintă experiența-limită consemnată în jurnalul acestui bunic, veteran de război, dar și în amintirile sale ca o formă de bântuire, o obsesie permanentizată.
Citeste mai multÎn Revista Steaua, nr. 8/2026
Ceea ce pare o caracteristică definitorie a prozei practicate de către Flavia Teoc este tabloul. Ambele romane recurg aproape excesiv la această tehnică. Istorisirea nu curge în romanele prozatoarei, ci sacadează. Se aseamănă unei benzi desenate. Avem tablouri, imagini aproape statice care se succed și creionează un traseu, dar o mișcare generală care să se organizeze într-un fir narativ aproape că lipsește. Nu este un reproș, ci constatarea unei caracteristici evidente.
Citeste mai multÎn Revista Apostrof, nr. 9
Citind acest tom, realmente unul dintre cele mai neobișnuite („fascinante“ sună prea elocvent) texte de model Bildungsroman, despre unul dintre cele mai neobișnuite (așadar, miraculoase) personaje din literatura tuturor vremurilor, dincolo de documentația îngrozitor de laborioasă (o să ziceți: asta e munca istoricului și, implicit, criticului literar…) rămâne în prim-plan, nefardată, necondiționată, fascinația celui care recuperează memoria unui loc și a unui timp devenit emblematic, nu doar modernismul și chiar postmodernismul anglo-irlandezo-american, evident anterior celui franco-italo-german, iubirea uneori sufocantă pentru cărțile (vă mai amintiți de cartea aceluiași Mircea Mihăieș, despre Finnegans Wake, o operă aproape imposibil de citit pentru lectorul de rând, inclusiv bun cunoscător de limbă engleză?), dar mai ales pentru personajele vremii.
Citeste mai multÎn Revista Apostrof, nr. 9
Noutatea Vremurilor fără răbdare (postfață de Oana Soare, Iași, Polirom, 2026), subintitulată „proze noi și vechi“, o constituie mai multe povestiri inedite, care completează arealul volumelor Dăruiește-ți o zi de vacanță și Vară-primăvară; sunt, în special, povestiri scurte, de una-două pagini, ce alcătuiesc un portret de epocă.
Citeste mai multÎn Revista Apostrof, nr. 9
O adevărată mină de aur pentru critica genetică, această carte reunește, cum spuneam, proze sau variante ale unor proze care au fost cuprinse și în celelalte volume ale autoarei (Vară-primăvară, Dăruiește-ți o zi de vacanță, Gara de Est), unele au fost variante din care au luat naștere romane (Provizorat), altele au fost deja prezente în edițiile mai târzii ale volumelor amintite (În tramvai, Pe zebră...), câteva au apărut doar în reviste și periodice, dar există și texte inedite, răspândite mai ales în partea întâi a cărții: Atac de gută în luna februarie, Problemele altora, Covrigărie... etc. și Vremuri fără răbdare, care deschide volumul și îi dă numele.
Citeste mai mult