Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe fictiunea.ro, nr. 214
Romanul Anei-Maria Sandu se înscrie într-o categorie a cărților care-și propun, înainte de toate, să spună o poveste de dragul povestirii. Ca o Șeherezadă, doamna Manea nu se oprește din povestit, chiar continuă, aproape la limita disperării, fie și neștiind că are, la un moment dat, să moară de mâna Ramonei. Este, poate, aceeași frică a tuturor oamenilor aflați aproape de sfârșit, aceeași dorință de a-i lăsa, măcar cuiva, viața ta. Interesantă, în cazul romanului Anei-Maria Sandu, rămâne, în schimb, calitatea echivocă a veridicității amintirilor supuse retrăirii de către personaje: mai poate avea sens memoria atunci când este contrafăcută? Atunci când ai de a face cu un ascultător-intrus care-ți deformează trăirile, plăsmuind altele care să-i facă și lui dreptate? Acest text straniu al Anei-Maria Sandu, acest soi de mise en abyme apare și ca un elogiu adus artei povestirii care devorează ascultătorul și-l face unul cu ea însăși.
Citeste mai multpe litero-mania.com, nr. 392
Imediat după apariție, în anul 2021, Le Figaro a numit Nepoata „marele roman al reunificării Germaniei”, cartea primind în scurtă vreme numeroase premii literare naționale și internaționale. Schlink scrie într-adevăr bine, reușind să capteze (și să păstreze) atenția cititorului, chiar dacă unii exegeți au reproșat textului accentele de-a dreptul gotice (și cam prea îngroșate) cu care sunt relatate secvențele referitoare la teroarea exercitată de serviciile secrete est-germane, sau respectarea prea atentă a modelelor consacrate în descrierea relațiilor dintre vest- și est-germani ori existența monotonă a locuitorilor din fostul lagăr comunist. Cu toate acestea, Schlink reușește să depășească în mare măsură structura unei narațiuni teziste și să examineze impactul și consecințele ascensiunii extremei drepte în Germania, mai ales în ultimele decenii.
Citeste mai multpe litero-mania.com, nr. 392
Asemenea maeștrilor săi din literatura polițistă universală, Georges Simenon și Raymond Chandler, Radu Țuculescu ne propune prin Gudrun. O crimă aunțată un roman care, dincolo de intriga polițistă, mizează pe portrete vii, memorabile, de personaje care se află într-o luptă continuă nu doar cu lumea din jurul lor, ci și cu ele însele. Aș mai adăuga că și pentru Radu Țuculescu, ca și pentru magiștrii săi, răul și binele, deși în cărțile sale par a fi delimitate cu atenție și ilustrate prin caractere și psihologii care nu lasă loc îndoielilor, sunt mai degrabă noțiuni a căror structură fluidă erodează în cele din urmă soliditatea oricărei morale absolute. Iar aici Țuculescu, care se considera „un scriitor liber”, este el însuși un maestru al disimulării prin ironia și umorul prezente din plin în cărțile sale.
Citeste mai multpe alecart.ro
Prizonierul visului stacojiu e un roman despre oameni și despre ideologii, despre Vest și despre Est, despre visuri și cum se naște apartenența la o cauză, despre utopia comunistă și uriașul mecanism de teroare din spatele ei, despre lașitățile, oportunismul, trădările Occidentului, despre nebunia istoriei și destine frânte. Despre disprețul superior al unora și capacitatea de a răbda a altora, despre cum, indiferent unde te afli, în Vest sau în Est, există o mașinărie gata să frângă și să înghită omul. (...) Prizonierul visului stacojiu e, totodată, un elogiu adus umanului, sufletului rănit, vieților mici, strivite fără milă, tuturor celor în care crește un soi de încăpățânare de a rămâne în picioare, de a vedea în cei de lângă ei umbra frumuseții, de a ieși în întâmpinarea lumii cu smerenie și bunătate, căutând vindecarea – mereu precară -, lovindu-se permanent de realitate, de un rău ce nu ostoiește să producă noi monștri și monstruozități.
Citeste mai multîn România literară, nr. 01-02/2026
Într-un peisaj editorial în care traducerile de texte medievale rămân rare și adesea prea tehnice pentru publicul cultivat, apariția volumului Etimologii XIII–XIV de Isidor de Sevilla este un eveniment discret, dar esențial. Nu doar pentru filologi, ci pentru oricine se întreabă cum a ajuns Europa să-și construiască, între ruinele Antichității și zorii creștinismului, propria idee despre cunoaștere. Publicarea acestei traduceri trebuie privită ca o dublă reușită: pe de o parte, ca act de filologie riguroasă, iar pe de altă parte, ca gest cultural de recuperare a unei opere care, deși fundamentală pentru întregul Ev Mediu apusean, rămânea până acum inaccesibilă publicului român, în ansamblul lui.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1287
Conceput în spiritul colecției de biografii, romanul de față se bucură de paradoxalul succes specific acestui gen: deși extrem de aproape de personajul istoric a cărui intimitate este amănunțit explorată printr-o metodologie de un detectivism intransigent și o amplă cercetare documentară (articole, interviuri, corespondență, jurnale etc.), cartea își asumă în măsură absolută natura literară, intenția în primul rând estetică și pretenția unei lucrări fictive (cu toate că valoarea sa istorică și culturală nu poate fi contestată), iar acestea din urmă se observă atât în plan tematic și conceptual, cât mai ales în plan formal. Deosebit de ambițios, romanul tinde către niște obiective provocatoare: încorporarea, la nivelul narațiunii, a fondului filozofic blagian, iar, la nivel stilistic, a retoricii liricii acestuia, proiectarea de origine postmodernistă a unei arhitecturi metatextuale care să creeze o rețea de planuri de care aparțin, pe rând, personalitatea reală, protagonistul fictiv, vocea naratorială, autorul părtinitor și cercetătorul imparțial, enunțarea unor ipoteze teoretice și interpretative care se vor demonstrate și, după cum obișnuiește Florina Ilis, o expunere a contextului sociopolitic.
Citeste mai multpe alecart.ro
În volumul lui Adrian Jicu, Maiorescu. Confesiunile unui stoic, biografia romanțată pe care o propune autorul ne obligă să vedem, poate înainte de orice, prin tonul personajului Titu Maiorescu, ceea ce este cel mai adânc uman în el. Printr-o discontinuitate epică atent construită și asumată până în finalul care îl readuce pe cititor în miezul sensibil al gândurilor, Adrian Jicu reușește să recupereze în egală măsură atât persoana (și personalitatea), cât și „personajul” Titu Maiorescu. Fără a le separa sau a le îndepărta, căci tocmai tensiunea dintre aceste perspective alimentează narațiunea, întreținând conflictul interior dintre vocea principală și cea care acționează, uneori, din umbră.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Prozele scurte ale lui Julio Cortazar, reunite sub titlul Cât de mult o iubim pe Glenda, tratează teme dintre cele mai diverse, cu o lejeritate dezarmantă. Lejeritate ce denotă opțiunea pentru o altfel de raportare la temele mari ale literaturii. De la iubire şi solitudine până la absurd şi parabolă politică, Cortazar nu se ferește de diversitatea subiectelor. Creând senzaţia că doar atinge uşor pe umăr aceste teme, parcă fără să dorească să le deranjeze prea mult, oferă o detaşare ce îi conferă control perfect asupra contractului ficţional.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Dacă ați citit cărțile Gabrielei Adameșteanu, atunci sigur o să citiți și Meserii nerecomandate femeilor. Dacă n-ați citit nici o carte a scriitoarei (mă gândesc la cititorii foarte tineri), atunci luați această carte ca o introducere, ca o pregătire pentru ceea ce va urma. Dacă sunteți interesați de istoria recentă a României, atunci Meserii nerecomandate femeilor este o lectură obligatorie (deși îmi displace profund cuvântul „obligatoriu” când vine vorba de citit literatură, lucrurile se schimbă fundamental când am în vedere studii serioase și elaborate pe anumite teme de cercetare). M-am întrebat de multe ori când citeam prima parte din volum de ce Gabriela Adameșteanu n-a luat în calcul și meseria de critic literar; am găsit răspunsul câteva capitole mai târziu, când vorbește și despre această posibilitate. Ar fi fost o excelentă autoare de studii literare și nu mă îndoiesc că articolele ei critice ar fi avut succes atât la cititori, cât și în rândul confraților.
Citeste mai multîn revista Familia
(...) romanul Regii gunoaielor de Ruxandra Cesereanu este o carte demnă de a fi citită, răsfoită, întoarsă pe toate părțile, savurată ...
Citeste mai mult