Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară
Roman social, liric și satiric în egală măsură, cu o impresionantă documentare în domeniul arhitecturii, dar și cu o anumită prolixitate stilistică, ce îngreunează uneori lectura, Să ne rămână bucuria impune o voce tânără și puternică în spațiul francofon al literaturii angajate.
Citeste mai multîn revista Vatra
Un singur cer deasupra lor este primul meu roman realist, întrucât până la această carte publicasem, ca prozatoare, doar narațiuni fantastice și autoficțiuni. Tocmai pentru că era vorba de un roman realist și nu mi-a fost la îndemână să-l scriu, am lucrat aproape un deceniu. Știam că trebuie (și voiam) să fie o frescă a perioadei comuniste din România; știam că nu trebuia să mă grăbesc. Totul trebuia scris pe îndelete, după destulă cercetare, căci am lucrat pe multe cazuri reale care, unele, au necesitat documentare amplă.
Citeste mai multîn revista Vatra
Meserii-le sînt cartea în care Gabriela ne spune cum a devenit scriitor. Cum am devenit scriitor e, de regulă, o carte cu mari promisiuni de plictiseală, dacă titlul nu e doar forma modestă a lui Cum am devenit mare scriitor (titlu, firește, nepermis, dar sugerat). Și cred că nimeni nu se va supăra că Gabriela e chiar un mare scriitor (fără să fie nevoie s-o zic eu); ba chiar sînt convins că multă lume e de acord (fie și strângând, unii, din dinți).
Citeste mai multîn Cațavencii
N-ai bănui la lectură că Raymond Carver își cizela îndelung povestirile înainte de a le publica. Scrise în cel mai obișnuit limbaj cu putință, cu personaje care nu par cu (aproape) nimic ieșite din comun, șase dintre cele șapte povestiri din ultimul său volum de proză se potrivesc sută la sută cu umbrela motto-ului din Insuportabila ușurătate a ființei, romanul lui Milan Kundera: „Omul nu poate ști niciodată ce trebuie să vrea, întrucât nu are decât o singură viață și n-are cum s-o compare cu niște vieți anterioare, nici s-o corecteze cu niște vieți ulterioare”. Acea „o singură viață“ găsește în Carver un cronicar pe cât de meticulos cu amănuntele, pe atât de puțin dornic să dea explicații despre ea. Viața e cum e, își spun personajele lui care n-au timp să și-o explice și cu atât mai puțin să o – cum se spune – analizeze.
Citeste mai multîn Observator cultural
Avem o carte de filozofie politică, nu un eseu sprințar. Și tot citim despre sistemul monetar, locuințe și urbanism, agricultură și resurse naturale – totul a rămas de actualitate și astăzi. „Scopul meu este de a descrie un ideal, de a arăta cum poate fi atins și de a explica ce ar însemna realizarea lui. Pentru aceasta dezbaterea științifică este un mijloc nu un scop.” De pritocit. Cum fiecare frază a lui Hayek îndeamnă la meditație, o lectură lentă ar fi de preferat. Și ne întrebăm de ce autori din varii domenii au de mulțumit multor oameni care au sprijinit nașterea multor lucrări de anvergură – cum este și cartea lui Hayek…–, iar autorii români nu au cui să mulțumească. Sau nu simt nevoia. Despre libertate și constituția ei pe la noi cui am putea mulțumi? Nu știu.
Citeste mai multîn revista 22
La Polirom, de puțină vreme, avem această carte excelentă, foarte bine documentată, fâșneață & oarecum lichidă: Cele mai frumoase jocuri de băut din istorie. De la cele notorii la cele, pe bună dreptate, uitate. Tot la Polirom e o fermecătoare (scrisă cu nerv în pix pagină-cu-pagină) Scurtă istorie a beției, datorată lui Mark Forsyth. Revenind la jocuri, cam astea ar fi: Kottabos, jocul din Grecia Antică; carafe-enigmă și cupe amețitoare în Anglia modernă timpurie; boluri cu pulque și ritualuri preoțești în America Centrală precolonială; nobila artă touhu în China și Coreea; nebunii de carnaval, gorzałka, vodka – lubrifiantul social al Poloniei; Passatella în Italia; astronomie, automate și alcool în Germania aristocratică; jocuri de băut (ne)diplomatice în Rusia; jocuri de băut și spiritul vikingilor în Scandinavia medievală; despre cum să găsești băutură în Lumea Nouă pe timp de prohibiție; highlands, biruri mari, pozne bahice: Scoția, alcoolul și Uniunea; libație și eliberare: vin de palmier și akpeteshie în Ghana; Jiuling și inventarea cărților de joc în China. Carte amețitoare pe alocuri.
Citeste mai multîn Cațavencii
În povestiri recunoști stilul sofisticat din romanele ei, iar lumea și personajele lor sunt cam aceleași ca în Să ucizi o pasăre cântătoare și în Du-te și pune un străjer. (...) Cele mai multe dintre ele au loc într-un orășel din Alabama, Maycomb, nume sub care Lee a deghizat Monroeville, orașul ei natal. De altfel, în povestiri apare nu numai orașul din sud în care a copilărit scriitoarea, ci sunt prezenți cu alte nume sau chiar cu numele lor frații și surorile ei, prietenele și chiar și profesoarele pe care le-a avut la școală. Mici întâmplări din copilărie, care chiar au avut loc, apar în povestirile ei, la fel cum în povestirile newyorkeze Lee relatează despre propriile sale experiențe din Manhattan unde se dusese să scrie și să publice. Dacă încerci să le rezumi descoperi că cele mai multe dintre ele reacționează ca nisipul strâns în pumn – îți scapă printre degete. Sau, cum spune scriitorul din nuvela lui Capote, Mic dejun la Tiffany, când Holly Golightly îl întreabă despre ce sunt povestirile lui: sunt povestiri care nu se pot povesti. Toate sunt scrise impecabil și aproape toate au umor de o finețe specială.
Citeste mai multpe citestema.ro
Cartea lui Constantin Buduleci vorbeşte, pe de-o parte, despre nefericirile unei societăţi, atât prost organizate, cât şi viciate de incompetenţă, iar pe de altă parte, despre fericirile minore ale unei familii care supravieţuieşte după cum vrea Dumnezeu. Este un roman plin de vulnerabilitate umană, care te face să te gândeşti că nici familia ta nu este esenţial diferită. Că, de fapt, nicio familie de care ai auzit vreodată nu e diferită de aceasta.
Citeste mai multpe contributors.ro
O istorie a Rusiei vorbește despre controversele referitoare la origini, intră în intimitatea domniei marelui cneaz Vladimir și a istoriei Rusiei Kievene, insistă asupra unor domnii cheie – acelea ale lui Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a, detaliază momente ale ascensiunii la putere a dinastiei Romanovilor și ale minusurilor acesteia. Era cum nu se poate mai firesc ca cineva precum Orlando Figes, căruia îi datorăm deja menționata carte Dansul Natașei, să fie preocupat de procesul de europenizare a Rusiei, de relațiile acesteia și a conducătorilor ei cu Occidentul. Cu Franța. Cu Napoleon. Și cu Bonaparte, și cu Napoleon al III-lea. Rusia a avut neînțelegeri constante cu Polonia și Ucraina. Iar ele s-au prelungit cam pe toată durata existenței țării. Profesorul Orlando Figes insistă asupra ideii că mai întotdeauna viitorul țării a fost modelat de trecutul ei. Ori de câte ori are ocazia, autorul evidențiază atitudini, detalii comportamentele ale conducătorilor Rusiei din diferite timpuri și perioade istorice care, într-un fel sau altul, au putut fi regăsite în conduita diriguitorilor comuniști și post-comuniști ai țării. De la Lenin și Stalin până la Gorbaciov, Eltîn sau Vladimir Putin.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Romanul e construit ca un folder cu fișiere ascunse, dezvăluite pe rând, sub formă de memorii, scrisori, intervenții editoriale, ilustrații atribuite unui gravor victorian (care sunt, în realitate, tot ale lui Gray). Alasdair Gray apare în carte în calitate de „editor”, nu de autor, pretinzând că a descoperit un manuscris autentic. Nimic nu e ce pare a fi. Totul e fabricat cu migală, tocmai pentru a da senzația că ar putea fi real. Iar această arhitectură a falsului nu e un joc literar de dragul jocului, ci e miza morală a întregii cărți.
Citeste mai mult