Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe citeste-ma.ro
Invitația pe care o face Simona Antonescu, de fiecare dată, cu fiecare nou roman al său, e aceea de a-l transpune pe cititor cu totul în timpul acțiunii, de a-l transforma, pe rând, în martor, în personaj, în emoția ghidată cu meșteșug și atenție. (...) Istoria mare e rescrisă cu ajutorul vieților mici, dar care aici devin din nou importante, semnal esențial într-un timp în care iureșul mișcărilor macro face ca viețile oamenilor să pară doar cifre. Coborârea în cetate e reîntoarcerea la frumusețea fragilă a vieții, la mișcările mărunte care ne compun fiecare zi și care, de fapt, scriu povestea unei vieți întregi.
Citeste mai multpe alecart.ro
Volumul Știu pe cineva, de Robert Șerban (recent apărut la editura Polirom) propune o călătorie prin cotidianul aparent banal al unor existențe care ascund tensiuni, neliniști și lupte lăuntrice profunde. Fiecare povestire funcționează ca o secvență decupată dintr-un flux mai larg al vieții, ca un fragment rupt dintr-un întreg pe care nu îl vedem complet, construindu-se ca o acumulare de trăiri, idei și experiențe ale fiecărui personaj. (...) Gesturi mărunte, replici aruncate în treacăt și situații aparent irelevante capătă, în proza lui Robert Șerban, o semnificație aparte, devenind declanșatori ai unor momente de introspecție, de meditație asupra felului în care se conturează, treptat, destinul uman. Astfel, volumul nu evidențiază poveștile de viață ale personajelor – desfășurate în integralitatea lor -, ci pune în lumină stările, fisurile și momentele de luciditate ale acestora – ale căror sensuri nu sunt însă niciodată dezvăluite pe deplin, cititorul fiind invitat să pătrundă în aceste spații ale incertitudinii și să recompună o imagine mai amplă asupra existenței.
Citeste mai multîn Literomania, nr. 401
Romanul, redus ca dimensiuni şi alert în ceea ce priveşte relatarea întâmplărilor, cucereşte de la primele pagini – şi şochează, în acelaşi timp, mai cu seamă prin unele din atitudinile lui Jack, cel care nu se fereşte să-şi afirme deschis aversiunea faţă de tată. Desigur, nu cu vehemenţa micului James Ramsay din Spre far, romanul Virginiei Woolf, nici cu accentele oedipiene ale lui Paul Morel din Fii şi îndrăgostiţi de D. H. Lawrence, însă cu o claritate uimitoare. De altfel, precizia – uneori de-a dreptul chirurgicală, aşa cum au afirmat unii critici – a tonului narativ caracterizează stilul lui McEwan de la început si până la marile sale creaţii romaneşti, Durabila iubire sau Ispăşire, simptomatic, centrate şi ele, chiar dacă nu în mod atât de evident ca primul roman, pe aspectele destrămării familiilor sau pe cele legate de dificultatea comunicării chiar şi într-un mediu familial aparent stabil.
Citeste mai multîn România litarară, nr. 15-16/2026
După Valentina (2023) și Cartea lui Cezar (2024), Angela Martin revine în actualitate cu un nou roman. Este vorba despre Îngerii de bronz, narațiune apărută în 2026 la Editura Polirom din Iași. Cartea duce mai departe saga familiei Grozescu. (...) Romanul ridică problema dureroasă a dezrădăcinării. Cezar se simte un străin în Aradul modern și se compară cu o fantomă furișată printre pereți. Nu cunoaște pe nimeni, iar oamenii s-au schimbat foarte mult. Aradul a devenit un alt oraș. Urbea lui trăiește doar în amintire. Aflăm că mama lui Cezar a murit la 86 de ani, așa că, în 2007, medicul a vândut casa părintească. De peste tot străbate regretul tinereții pierdute. Deși s-a adaptat la viața de la Viena, reîntoarcerea pe meleagurile natale îl răscolește puternic pe Cezar și declanșează mecanismele memoriei involuntare. La un moment dat, personajul vrea să se apuce de scris, deoarece scrisul este un „suport fundamental pentru perpetuarea memoriei”. Utilizarea unor cuvinte de origine germană și turcă au darul de a potența atmosfera locului. Îngerii de bronz este, cu predilecție, o carte a nostalgiilor și a aducerilor aminte.
Citeste mai multîn România literară, nr. 15-16/2026
Avem acum în limba română această formidabilă monografie (traducere din limba engleză de Ionela Ganea și Cristian Stoica, Editura Polirom, Iași, 2025) și odată cu ea, putem spune că un număr de instrumente de bază în studiul lui Augustin (între care și numele savante amintite mai sus) ne sunt disponibile și pot orienta înțelegerea și mai ales vocabularul augustinian în limba română. Însă, această traducere trece dincolo de un simplu act de transfer cultural, întrucât apariția ei în 2025, într-o limbă care l-a tradus și l-a înțeles foarte divers pe Augustin (mă gândesc la traducători precum Lucia Wald, Gheorghe Șerban, Vasile Sav sau Eugen Munteanu, sau la autori de exegeze foarte diferite, precum Anton Adămuț, Marius Cruceru sau Alin Tat), are toate motivele să provoace o discuție principială de orientare a înțelegerii lui Augustin (care în mod natural nu se rezumă la limba română).
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Proza lui Barbey este proza unui dandy, a unui artist care alege artificialitatea în detrimentul vieţii mediocre. Proza lui Barbey este privirea ce intră în intimitatea caselor, străzilor şi a saloanelor, spre a desluşi ceea ce pare de nepătruns. Iar ochiul lui Barbey este atent la o geografie umană aparte: continentul său de eroi şi de eroine este modelat de forţele teribile ale urii şi ale iubirii. Binele rareori se iveşte aici. Răul pare să se nutrească din solul imaginaţiei sale. (...) literatura lui Barbey sfidează verosimilul, fascinată de chipul de meduză ce îl seduce pe privitor. Temeritatea artei sale este cutezanţa acestei priviri. Soarele care pluteşte peste pământul ficţiunilor sale este soarele însângerat şi tainic al păcatului , dragostei şi al urii: din esenţele tari al vieţii secrete Diabolicele extrag lichidul rar al capodoperei.
Citeste mai multîn Cațavencii
De unde li se trage rușilor dorința de a cuceri mereu noi teritorii? Figes crede că din „teama” că granițele lipsite de obstacole ale Rusiei ar face-o vulnerabilă la invazii. Dar mai ales fiindcă o mare putere are nevoie de ieșire la mare, cum era convins Petru cel Mare. Ideea asta a dictat politica țarilor care au condus Rusia după el, i-a dat gândirea imperială lui Stalin și determină strategia lui Putin, cel despre care Soljenițîn credea la bătrânețe că va readuce măreția Rusiei. E Rusia condamnată să rămână prizoniera acestei plase de mituri false și de minciuni? Figes presupune optimist că nu, căci în povestea Rusiei au existat momente care ar fi putut-o duce într-o direcție democratică. Se va ivi deci pe drumul Rusiei un nou asemenea moment care nu va mai fi ratat? De ce nu? speră istoricul.
Citeste mai multîn revista 22
O carte – construită din patru portrete distincte care pun în valoare și pe cel care le face – care e, la capătul ei, despre binele din oameni, despre umanitatea noastră adâncă. O autoare-revelație, nu mi se pare deloc exagerat să folosesc aici o asemenea formulă.
Citeste mai multîn revista 22
La peste jumătate de secol de la uriașul succes al romanului de debut, surprinzând întreaga lume, Harper Lee publică un al doilea roman (atât are în această specie literară: două romane!); „Du-te și pune un străjer” e titlul sub care ajunge în românește. E o continuare a aranjamentului narativ din Să ucizi o pasăre cântătoare, dar e, de fapt, o carte scrisă – amănunt pentru istoricii literari – înaintea romanului cu care a explodat în literatura americană. Ei bine, acum avem în românește și acest cadou minunat și prețios: Tărâmul dulcii veșnicii. O Harper Lee de dinainte de ambele romane care i-au adus faima și nu mai puțin briliantă.
Citeste mai multpe bookblog.ro
Pisici inexistente e o veritabilă pilulă anti-stres. După știri sau doomscrolling, e cartea la care vrei să revii ca la un ritual calmant. Are ceva din efectul uleiului de levănțică: nu te lovește puternic, ci te liniștește treptat. Și, poate cel mai reușit lucru, captează chiar „vibe-ul” unei pisici - o carte pe care o savurezi lent, cu pauze, exact când ai chef. Dincolo de joaca poetică, cartea e și un basm cotidian despre viața în doi. Printre fragmentele despre pisică, se strecoară detalii intime și foarte umane din viața de cuplu: insomniile ei, felul în care el detestă frigul, plantele pe care ea le omoară constant fără să vrea. (...) E genul de carte care te prinde nu pentru că iubești neapărat felinele, ci pentru că recunoști în ea fragmente din viață și felul în care mintea noastră poate transforma banalul în ceva magic.
Citeste mai mult