Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Cațavencii
Chiar și citind romanul Karinei Tuil la distanță de Franța, Decizia te face să te simți implicat și vulnerabil. Te convingi că terorismul poate lovi oriunde în lume, după o logică perversă care îngăduie orice și în care motiv de atentat poate fi și fanatismul care-i apucă pe cei ce devin de bunăvoie victimele (?!) unei doctrine care justifică crimele cele mai odioase în numele războiului sfânt contra necredincioșilor.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Nu altul decât Stephen King scria apreciativ despre Umbra vântului și îl considera ca aparținând genului ficțiunii gotice, adică un amestec bine dozat de poveste de iubire cu mister și horror. Carlos Ruiz Zafón știe să țină permanent alert interesul cititorilor. Unul dintre secretele reușitei sale în această direcție este faptul că inventează un roman în roman.
Citeste mai multîn Ziarul de Iași
Scriitoarea ştie să fie ironică (ba chiar, adesea, de o ironie necruţătoare), dar dovedeşte totodată o sensibilitate care o poate face vulnerabilă. E de o sinceritate absolută, cu riscul de a şoca şi de a stârni controverse. Scrisă cu mare talent, cartea e o mărturie extrem de preţioasă despre o istorie recentă care ne priveşte, în egală măsură, şi pe noi.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 1033
Tema centrală a volumului de debut al lui Gabriel Macsim este pierderea, prezentată într-o aură fantastică, uneori științifico-fantastică, cum este cazul în textul ales, primul din volum. Pierderea, desfășurată sub ochii cititorului, este a integrității mintale, chiar dacă personajul central are propria concepție asupra acestui fenomen („Oamenii nu-și pierd mințile. Nu pierd este cuvântul potrivit și nu așa se întâmplă. Cei mai mulți văd doar căderea în gol. Procesul însă e unul lent și insesizabil.”). Dezintegrarea, căderea în gol, este urmarea unei alte tragedii personale, care l-a despărțit de persoana iubită.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1192
Cartea vorbește, până la urmă, despre neliniștea memoriei, despre faptul că nu se pot păstra secrete dureroase, că acestea trebuie să iasă la lumină; e și motivul pentru care caietul verde nu a fost ars, pentru care fotografia lui Kostenko, supraveghetorul lagărului de exterminare, nu a fost distrusă. Toate aceste dovezi că un lucru atât de inimaginabil ca Treblinka a existat o împing pe naratoare în ancheta a ceea ce rămâne uman în lipsa de umanitate și o pot face, la extrem, să imagineze viață din cenușa dezagregărilor ei. Pentru că în epilog, înainte de poemele finale, pe o pagină avem discuția unei mame cu fiul său, în 2022, la 80 de ani după Treblinka. Bănuim că acel băiat, „născut pe pământ românesc”, e fiul ei, o femeie care a putut, în sfârșit, să imagineze viitorul, după avorturi provocate în trecut și după greața și deznădejdea de a fi o fiică de călău. Istoria nu se poate lega din nou decât după confruntarea cu neliniștea memoriei, cu respingerea sângelui, a cromozomilor, a apartenențelor. Libertatea e o „cădere în sus”, o restituire după ce inimaginabilul s-a produs.
Citeste mai multîn revista 22
Voci la distanță e un roman a cărui „inacțiune” e plasată în pandemie. Inacțiune pentru că în romanele Gabrielei Adameșteanu nu se petrece ceva la modul clasic, ci găsim fapte care s-au întâmplat deja, în trecutul mai mult sau mai puțin apropiat, fapte evocate în discursurile bogate și expresive, inclusiv la nivel lingvistic, ale personajelor. Fiecare personaj are perspectiva lui, de aici polifonia pentru care scriitoarea e deja celebră.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1192
Mai puțin decât dragostea este o pledoarie pentru memorie și o formă de a lupta împotriva uitării. De a recupera, cu mijloacele ficțiunii, secvențe relevante ale unui trecut recent. Nu poposind asupra evenimentelor majore, ci la firul ierbii, zăbovind asupra câtorva destine semnificative pentru drama individuală și colectivă trăită de români. Nu întâmplător, Bogdan Crețu se oprește asupra lucrurilor mărunte, asupra vieții private, din convingerea, indirect exprimată, că ele sunt, de fapt, indiciile care ne pot da o imagine autentică a vremurilor. (…) O narațiune vânoasă, rezistentă prin capacitatea de a te urmări și dincolo de lectură, prin adevărurile dureroase cărora le dă glas. Sunt, am convingerea, suficiente motive pentru a spune răspicat că, după două romane bune, Bogdan Crețu a scris un roman mare. Comparabil cu tot ce are mai bun proza noastră contemporană.
Citeste mai multpe cartifilmepasiuni.ro
Prin noul său roman, Andrei Makine reușește să confirme, încă o dată, marea așteptare a cititorilor săi fideli: aceea de a se bucura de o lectură precum o melodie ce se întinde asupra lor de parcă ar fi o vrajă ademenitoare, chiar dacă paginile includ multe pasaje sfâșietoare și amintesc de pierderi ireversibile, semănând cu memoria încărcată de tristeţe. Andrei Makine seduce nu numai prin scriitura elegantă, străbătută de o melancolie moștenită din anii petrecuţi în Est. Acesta impresionează mai ales prin trăsăturile sufletești ale personajelor sale. Unele care par venite dintr-o altă lume.
Citeste mai multîn revista 22
Cred că meritul principal al cărții lui Gideon Rachman, recent tradusă în românește, Epoca liderului cu mână de fier. Cultul conducătorului și amenințarea la adresa democrației, Polirom, 2023, este că reușește să scoată în evidență un tipar: liderii autocrați, precum Putin, Erdoğan, Trump, Xi Jinping sau Bolsonaro nu sunt nici cazuri izolate pe un fond general liberal democrat, nici excepții, nici mărunte accidente de parcurs.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 835
E un roman al prezentului, un demers convingător și care decupează autentic o parte semnificativă a realității contemporane. Convinge prin exploatarea unui mediu autentic, prin extirparea unor probleme concrete și în jurul cărora respinge orice idee de iluzionare, demască orice încercare de retușare a unei lumi în care dorința de a părea altfel decât în realitate e mai mare ca niciodată. Astfel, rezultatul final e fidel propriului țel și nu se îndepărtează nici măcar o clipă de onestitatea scrisului. Totul convinge, de la protagonist și până la ritm, de la fiecare personaj în parte și până la dialog, de la promisiunea făcută și până la încheierea care nu dezamăgește. Sunt cerințe pe care un roman de debut le îndeplinește cu succes și trăsături pe care nu putem decât spera că același autor le va folosi și în viitoarele sale romane.
Citeste mai mult