Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Apostrof, nr. 6/2025
Fără să-şi fi propus programatic vreo miză feministă, Hanna Bota dă cu recentul ei titlu, Să spui sau să nu spui (Iaşi, Polirom, 2024, 287 p.), un roman subînţeles pe linie, cu desfăşurări expresive în analiza dinamicii de cuplu şi a mariajului din România comunistă a anilor ’70 până azi. Exersată în structura dendritică a epicului, cu ramificări abil etalate, cum ştim din prozele ei precedente, autoarea construieşte şi aici o frescă multigeneraţională. Personajele feminine sunt cele care au pregnanţă, însoţite de vocea empatică, partizană, a autoarei. (…) Hanna Bota stăpâneşte cu precizie meşteşugul arhitecturii epice compozite, iar eroinele ei puternice rămân fixate în memoria cititorului ca nişte Atlaşi ai realităţii domestice, pe umerii cărora se sprijină existenţa şi supravieţuirea familiei, veritabile motoare ale vieţii.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cine vrea să afle ce e cu suprarealismul de la noi și din lumea largă e musai să citească Brauner: Pictorul clarvăzător. Valentina Iancu e miraculos de bine documentată și despre suprarealism, dar și despre celelalte noi direcții din arta și literatura secolului 20, încât îți vine să crezi că știe și ce număr aveau la pantofi corifeii suprarealismului, nu numai ce pictau, scriau și discutau între ei. Cei mai mulți par niște apucați, cu temperamente demonstrative atât de aprinse, că dacă nu se înțeleg din cuvinte sar la bătaie.
Citeste mai multîn revista Luceafărul de dimineață, nr. 6/2025
Romanul Hannei Bota propune indirect o dezbatere despre adevăr și minciună, despre succes și eșec, despre acceptare și respingere, ori chiar despre mult discutatul parenting. Comportamentele părinților afectează evoluția emoțională a copiilor, imprimându-le, fără voie, senzația de playback, de repetare a destinelor, a eșecurilor, a bolilor. (…) Cartea Hannei Bota răsfrânge oglinda ficțiunii spre trăiri profund umane, oferind un roman psihologic ce analizează subtil mecanismele tăcerii, traumele moștenite și lupta pentru eliberarea interioară.
Citeste mai multîn Cațavencii
Povestirile din acest volum sunt scrise, cu o excepție, înainte de 1989 și cred că nici una n-ar fi trecut de cenzura vremii. Sunt curios ce reacții au la lectura lor cititorii de azi care susțin că viața în România anilor ’80 era „mișto”. Cei ce au nostalgia acelor vremuri nenorocite și-or mai fi aducînd aminte de lipsurile de tot felul și de tragediile prin care au trecut mulți, foarte mulți dintre noi? Dacă le-au uitat n-ar fi rău să citească povestirile din Roșu, roșu, catifea ca să-și împrospăteze memoria.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 6/2025
Din unicul roman pe care îl scrie Lavinia Branişte se deschid şi alte orizonturi: „campingul“ este un stil de viaţă internaţional, ce poate deveni o metaforă sau o metonimie a vieţii omului, interior zero este o definiţie a societăţii capitaliste, construită doar pe cuantificabil, ridicatul mâinii exprimă opoziţia dintre societatea de tip concurenţial şi inadaptare (a intelectualului), iar disponibilitatea dintr-o replică precum Mă găseşti când vrei prelungeşte la nivel intim tema inadecvării. Acelaşi discurs despre tare şi traume, permutate ingenios în romanele sale, îi asigură Laviniei Branişte o condiţie de tip manierist, construind romane de tip manifest, cu decupări tematice foarte bine executate, unde subiectul în sine este principalul atu, iar tehnica sau modalitatea de exprimare aproape nu contează. Există, în acest flux susţinut, posibilitatea ca literatura să fie altceva decât un nou subiect la ordinea zilei, fie el tratat la modul pamfletar sau în cel grav.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 6/2025
Abraxas e o epopee a sordidului cotidian, un joc total al vieţii cu moartea şi invers, care începe şi se sfârşeşte cu un Cor menit să denunţe destrămarea brutală a inocenţei infantile. Când spongioasă, când gelatinoasă (sunt cele două stări „elementare“ ale materiei postmoderne), fiinţa lui Michi Lucescu, crescut într-o casă al cărei gard flanchează Cimitirul Evreiesc (deci în proximitatea teatrală a morţii), e fie traversată de reverii empirice sau de imprecaţii imperios materiale, de regulă sordide (cele de natură sexuală vor fi spasmodice, autorul recurgând fără oprelişti, tot în exces, la numirea directă a organelor genitale), fie lăbărţată incontrolabil în toate direcţiile, pentru a înmagazina simultan o mulţime de senzaţii.
Citeste mai multîn România literară, nr. 26
Pregătită îndelung, și recenta carte a reputatului profesor și publicist are toate atributele să devină o referință în domeniu. Este vorba despre lucrarea intitulată Ultimul avangardist. Misterele lui Ionathan X. Uranus, „serafim și boxeur”. Marcu-Mihail Avramescu (1909-1984) este unul dintre cele mai enigmatice personaje pe care le-a dat literatura română, ale cărui scrieri au început să fie valorificate abia postum. (…) De acest personaj fabulos se ocupă în recentul său studiu monografic Marcel Tolcea. Foarte bine documentată, cercetarea depășește în mod semnificativ tot ce s-a scris până acum despre viața și opera misteriosului om de cultură.
Citeste mai multîn Epithet, 20 martie 2025
Un roman-simbol despre criza identității scriitorului, despre confuzia dintre realitate și ficțiune și despre auto descoperire. Ce rămâi, tu însuți, atunci când propriile amintiri se dovedesc a fi fantasme? Ce te mai definește, când propriile acțiuni nu s-au întâmplat decât în mintea ta?
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Primele pagini din Camping conturează rapid o atmosferă de introspecție și melancolie, cu un ton cald și subtil ironic. (…) Paginile stau sub semnul unei melancolii reținute, dar sunt pline de observații subtile – despre vârstă, memorie, limbă și înstrăinare. Sunt abordate încă de la început temele exilului interior, ale identității lingvistice și ale incertitudinii legate de apartenență și adaptare. Textul suprinde dificultatea de a te integra într-o altă cultură, de a trăi într-o altă limbă pe care nu ți-o poți însuși, limbajul fiind unul dintre semnele dezrădăcinării.
Citeste mai multîn România literară, nr. 26/2025
Căderea cortinei nu este un roman eseistic, ci unul dialogal, cu un stil neutru și „accesibil”. Totuși, cititorul poate afla, chiar mai bine decât din cercetările istoriografice propriu-zise (destul de rare, în paranteză fie spus, istoricii occidentali rămân prizonierii simpatiilor de extremă stângă), cum a funcționat caracatița mondială a comunismului.
Citeste mai mult