Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Dilema (nr. 124/2026)
Scris ca o intensă confesiune poetică (punctuația e una specifică, la fel și unele pasaje lirice), Viața cu Neluțu e, esențialmente, romanul unei absențe: cea a unui frate mort de foarte mic, din cauza hidrocefaliei și a altor complicații medicale rezultate. Trauma se răsfrînge asupra întregii familii, dar mai ales asupra mamei, o femeie simplă care nu reușește să anabolizeze în timp evenimentul morții premature a unuia dintre numeroșii ei copii.
Citeste mai mult
Cristian Tudor Popescu revine la Iași
Joi, 6 august, de la ora 18:30, Sala Unirii – Cinema Victoria găzduiește prima întâlnire din seria Conferințelor SFR 17 (Serile Filmului Românesc). Evenimentul îl aduce în prim-plan pe scriitorul, criticul și istoricul de film Cristian Tudor Popescu, într-un dialog despre zonele de penumbră și fascinația pe care o exercită cinematografia atunci când încearcă să surprindă nevăzutul.
Citeste mai multMatca
După vastul fragment de frescă a istoriei românilor din Doamna Chiajna, Simona Antonescu își continuă migălosul proces de arheologie literară cu romanul Coborârea în cetate. De data asta nu alege ca personaj central figura unui domnitor, deși Mihai Viteazul ar fi oferit un material narativ captivant, ci o comunitate ale cărei origini nu sunt destul de clare, știm doar că ele coboară adânc în timp. Cetele de juni din Șcheii Brașovului sunt trupe călare, a căror organizare de tip militar datează parcă dintotdeauna – în 1600, când Mihai Viteazul a trecut munții în Țara Bârsei i-a găsit aici, gata să îi jure credință și ascultare. Era în timpul Războiului cel Lung (1593-1606) între Liga Sfântă (din care făceau parte și cele trei țări române, Principatul Transilvaniei, Țara Românească și Moldova) și Imperiul Otoman. Vastul și complicatul conflict avea să continue și după uciderea lui Mihai Viteazul, stingându-se cinci ani mai târziu, fără ca vreuna dintre tabere să își poată asuma victoria.
Citeste mai multFrankfurter Allgemeine Zeitung
O mare povestitoare europeană, care prin propriul destin, precum și prin cel al țării sale, ilustrează ceea ce caracterizează prezentul nostru: Gabriela Adamesteanu, Romanul „Voci la distanță”. Gabriela Adameșteanu este, alături de Mircea Cartarescu, cea mai importantă voce a literaturii române din ziua de azi; ambii sunt considerați candidați serioși la Premiul Nobel pentru Literatură. Iar peste doi ani, România va fi Țară invitată la Târgul de Carte de la Frankfurt. Atunci, Adamșteanu va împlini 86 de ani, dar cine a avut ocazia să o cunoască nu ar trebui să se îndoiască că această micuță doamnă hotărâtă va fi invitata de onoare la evenimentul dedicat țării sale. Dar oare care editură locală va include atunci în programul său romanul apărut recent al acestei scriitoare excepționale, „Vremuri fără răbdare”? De când Adameșteanu a fost descoperită în țara noastră – în 2013, la aproape patruzeci de ani de la debutul ei în proză –, aproape fiecare traducere în limba germană a trebuit să-și găsească o altă editură; mai întâi Schöffling cu romanul de debut „Der gleiche Weg an jedem Tag”, apoi în 2018, când România a fost Țara invitată la Târgul de Carte de la Leipzig, simultan „Andere Bibliothek” (cu „Dimineața pierdută”) și Wieser („Întâlnirea”), după care, în 2021, Aufbau („Provizorat”) și în 2023, din nou, „Andere Bibliothek” cu „Fontana di Trevi”). Acum, Wallstein își face datoria față de Adameșteanu: cu romanul „Voci la distanță”, apărut în original acum patru ani. Această schimbare continuă – care vizează și traducerile, dar la care au lucrat Georg Aescht, Eva Ruth Wemme și, acum, Jan Koneffke, toți mari maeștri în meseria lor - vorbește despre dificultățile de a impune la noi chiar pe cei mai buni povestitori ai unei națiuni literare considerate, din perspectiva germană, „mică”.
Citeste mai multRomânia literară nr. 29-30/2026
Recunoscută ca unul dintre cei mai buni romancieri actuali, dar și pentru excelentele volume de memorii... proza scurtă a Gabrielei Adameșteanu poate părea un exercițiu de digitație, secundar sau pregătitor pentru roman. Numai că, și dacă proza scurtă a însoțit mereu romanul în ceea ce-o privește pe scriitoare, după propria mărturisire, ea i-a deschis alte posibilități de a gândi textul în brevitatea sa sau în orizontul de posibilitate pe care nuvela îl deschide. Totuși, o parte din short story-uri pot fi tratate ca decupaje de roman, adică incorporabile în ceva mai vast. Volumul de față... face punte între un înainte și un după 1989, două epoci care se oglindesc una în cealaltă, cu un provocator plonjeu în epoca pașoptistă la confiniile cu cea fanariotă în curs de destrămare. Majoritatea povestirilor cresc însă din același trunchi al unei explorări a realului pe baza documentului de viață.
Citeste mai multÎn Cațavencii nr. 26/ 2026
Bag mîna în foc că pisicofilii vor citi cartea asta cu creionul în mînă, recunoscîndu-se încîntați în stăpîna pisicilor din roman, și îndrăznesc să cred că cititorii care n-au pisici se vor întreba uimiți cum de nu le-a trecut prin cap să-și normalizeze viața luînd o pisică în casă.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1314
O carte scrisă, trăită și mărturisită la patru mâini și o ediție exemplar realizată de editorii americani și temeinic preluată – cu ilustrații, desene, fotografii, manuscrise, tehnoredactare, tot tacâmul – de editorul român. O dovadă peremptorie – știu, sună cam prețios… – a unei mari iubiri. Mărturia a două talente literare, unul cel puțin de excepție – Scott –, celălalt – Zelda – mereu dorind să țină pasul. Nu contează cine câștigă o competiție fără învingători, dar amândoi concurenții au plătit scump.
Citeste mai multÎn Observator cultural nr. 1313
Publicînd anul acesta al șaselea său roman, Hora înfometaților, Lilia Calancea validează o direcție literară care i se potrivește cum nu se poate mai bine, aceea a istorisirilor autentice recuperate dintr-o Moldovă aflată în afara rapoartelor oficiale... Hora înfometaților este un soi de saga a trei generații de femei marcate de foametea care a afectat Republica Moldova între anii 1946 și 1947. În stilul său caracteristic, Lilia Calancea privește evenimentele istorice cu o empatie absolut necesară ficționalizării acestora și, în același timp, cu un ochi de estet care, fără a romantiza în nici un fel tragediile pe care le narează, găsește poeticul acestor realități sub forma umanului ce subzistă în ciuda contextului care degradează omul pînă la condiția subumană a canibalului (nicidecum un artificiu literar senzaționalist, căci cazurile de canibalism raportate în perioada respectivă sînt mult prea numeroase pentru a fi considerate situații excepționale).
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1313
Ce avem aici? Preludiu: se pleacă de la „o crimă tipic romană” – ne vom obișnui repede cu eroii acestor dramatice evenimente, reale toate –, cu greu adunate informații istorice și o narațiune bine articulată în 29 de episoade. (...) O fascinantă reconstituire istorică, rațională și logică, prin care misterul vieții, morții și reînvierii lui Isus Hristos devine mai mult decât o pasionantă lectură.
Citeste mai multÎn România literară, nr 27/2026
Indiferent de epocă sau de spațiu, cartea oferă contextul sau pretextul unor istorii pline de haz, unor situații neprevăzute, dar și al unor savuroase povești de capă și spadă culturală. Forma sau semnificația scrisului de mână, o anumită pagină albă, precum și periplul cărților prin anumite biblioteci joacă rolul unor madlene proustiene care generează amintiri, evocări, speculații. (...) Prin interesanta documentare și prin flerul speculativ, Radu Pavel Gheo ne arată că viața de după carte este tot atât de spectaculoasă și de tumultoasă precum cea din carte.
Citeste mai mult