Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Apostrof, nr. 3 (430)
Subintitulat riguros „proză scurtă”, volumul poate ilustra piese ale unui puzzle, care nu va fi probabil completat până la capăt, dar care tinde spre o naraţiune unică, de felul celor care înglobează. (...) Prin urmare, avem de-a face cu o schimbare pregătită îndelung, experimentată în diferite filtre de gândire (a se vedea autorii din motto-urile volumului), genuri literare, atentă şi intenţionată, calculată. Punctul de meditaţie al volumului tocmai în acest moment intervine – cât de premeditat poate fi un fapt sau o experienţă precum cele descrise aici, cât de la îndemâna eului poate fi contactul cu transcendentul?
Citeste mai multîn România literară, nr. 13/2026
Adrian G. Romila este unul dintre cei mai talentați și activi prozatori contemporani, romanul său, Acasă, departe a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză în 2024 deopotrivă cu cel al revistei Observator cultural, iar acolo demonstra ceea ce descopăr și în noul său volum de povestiri, Zaruri și minuni (Polirom, 2026), și anume capacitatea de a jongla cu mai multe registre narative și lingvistice, mobilitatea unei imaginații febrile, condusă inteligent, sesizarea unor centri nervoși ai poveștii și talentul real de a croi un sfârșit menit să se fixeze în memorie cu story cu tot.
Citeste mai multîn Cațavencii
Zaruri și minuni e un volum de povestiri despre destin, cu vechea întrebare – există sau ba? –, și despre redempțiune. (...) Adrian G. Romila se simte în largul lui în parabolele din volum sau în textele de atmosferă care dau în fantastic, cum e sadoveniana Vremea muntelui care pleacă, cu întâmplările nemaipomenite pe care le aduce anul 1897 în orașul Piatra Neamț. Stilul livresc metaforic cu descrieri tacticoase și cu enumerări (cam multe!) la loc de cinste amintește reconfortant de capitolul despre Sulina fabuloasă a secolului al XIX-lea din Acasă, departe.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1296
Lucrarea de față este depășită de multe evenimente care s-au tot succedat între timp, dar are o mare calitate. Prezintă din miezul evenimentelor, al unei realități în mișcare, o panoramă a întregului Orient Mijlociu, începând din 2001 (înfrângerea talibanilor în Afganistan) și până în 2015, cu toate ororile cuprinse în nașterea și viața în Califatul Islamic. Reportajele, relatările și comentariile sale acoperă zone întregi ale Orientului Mijlociu. (...) Nu am cum să evit „Mulțumirile” din coada cărții, în care Patrick Cockburn afirmă, neted, „am încercat să combin caracterul viu al declarațiilor martorilor oculari cu capitole ce caută explicații mai largi pentru aceste războaie și conflicte”. A reușit pe deplin. Multe de pritocit în jurul celor aglutinate într-o narațiune dramatică.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1296
(...) romanul Paradis este o operă care explorează limitele umanului, punând în lumină atât potențialul de degradare, cât și pe cel de regenerare. Prin contraste puternice și imagini memorabile, autorul ne provoacă să nu rămânem indiferenți. Pentru a nu ajunge în ororile unui astfel de „paradis“, trebuie să păstrăm arta și literatura în viețile noastre. Ele ne ajută să gândim critic, să simțim profund și să ne menținem conștiința trează. Atât timp cât există dialog, reflecție și creație, există și speranță.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1296
Romanul Paradis al lui Radu Vancu explorează granița fină dintre uman și animalic, arătându-ne cum acest ideal al rațiunii poate fi spulberat cu ușurință. Astfel, romanul expune o realitate apocaliptică, în care Ducu, profesor de literatură și poet, își reclădește propria lume raportându-se la trecut, la timpul petrecut cu Camille, femeia care îi devine atât muză, cât și principalul mecanism de tortură. El poartă o luptă duală: pe de o parte, conflictul interior al memoriei în care vrea să se refugieze și, pe de altă parte, necesitatea supraviețuirii într-un spațiu permanent ostil.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1296
Lectura romanului Paradis de Radu Vancu a fost pentru mine o experiență viscerală, un amestec straniu de fascinație și teroare, care m-a urmărit mult timp după închiderea cărții. Deși, la prima vedere, textul ne aruncă într-o lume apocaliptică, unde umanitatea pare să-și fi consumat ultimele resurse de demnitate, am descoperit cu surprindere că Paradis este, în esența sa, un roman despre speranță. Nu este însă acea speranță naivă, de un optimism orb, ci una extrasă cu forcepsul din măruntaiele durerii, o speranță care se naște din refuzul de a accepta că moartea are ultimul cuvânt. Radu Vancu nu ne oferă o consolare facilă, ci ne provoacă să căutăm lumina exact acolo unde ea pare să fi fost stinsă definitiv, într-un exercițiu de reziliență care definește spiritul uman în fața neantului. În această lume a dărâmăturilor, autorul ne sugerează că supraviețuirea nu este doar un act biologic, ci unul moral, o refuzare a urâtului prin simpla persistență a memoriei. Este o carte care te obligă să te uiți în oglindă și să te întrebi cât de mult din umanitatea ta ar supraviețui dacă tot ce consideri sigur astăzi s-ar nărui mâine.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1296
Romanul Paradis al lui Radu Vancu este precum o oglindă într-un parc de distracții, înfățișând realitatea alterată, distrusă și reasamblată într-o imagine fundamental asemănătoare, dar purtînd totuși diferențe esențiale. O tapiserie a ființei umane, împletită din muzica, filozofia și arta care dovedesc evoluția omului, dar și din instinctele animalice mereu prezente, de care nu ne putem lepăda niciodată în totalitate; această carte ilustrează adevărul trăit în perioadele de boală, dar îl și transcende, creând figura apocaliptică a unui univers ce pare să se asemene prea îndeaproape cu cel în care trăim.
Citeste mai multîn România literară, nr. 10/2026
Cu Îngerii de bronz, Angela Martin închide o trilogie care a devenit, așa cum numeroase comentarii o atestă, una dintre explorările fine ale identității unor personaje scindate. Cezar e un personaj în balans, între lumi, între segmente diferite ale familiei sale, în fapt complet disjunse. El este un erou dilematic și, într-un fel tragic, dar fiecare individ trebuie să-și trăiască tragedia ce i s-a dat. Scriitoarea adoptă un stil tradițional, preferând inovației formale adâncirea în psihologia personajelor. În mod cert are poftă de scris și de înfățișat realitatea existenței cu subtilitățile ei, ceea ce devine atractiv pentru cititor.
Citeste mai multîn Dilema
Povești, tipologii, lumi și decoruri multicolore se intersectează în noul roman al lui Bogdan Perțache, lăsându-l pe cititor să reconstruiască detectivistic „desenul din covor” la finalul lecturii. Pe acordurile cântărețului greco-francez Georges Moustaki, eventual (toate cele trei confesiuni au câte un motto din celebra piesă „Le Métèque”), sigur va fi una cu ceva satisfacții.
Citeste mai mult