Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe lauracaltea.ro
În ediția de anul ăsta au fost în proporție egală autorii români și cei străini (13 cu 13), ceea ce a fost o alegere interesantă întrucât ai ocazia să vezi literatura română într-un context mai larg, cel al literaturii contemporane de azi. Cu toate astea, preferații mei au fost toți români: Micul patriarh, de Andrei Dumitrescu, Iulian-de-porțelan, de Nicoleta Balaciu, De-o parte tu, de Anca Vieru și Buburuza, de Mircea Cărtărescu.
Citeste mai multpe lauracaltea.ro
Mi-a plăcut mai mult a doua parte a Patrimoniului, cea a considerațiilor pe tema morții, a pierderii, a moștenirii primite de la părinți (nu vă spun care e, dar „patrimoniul” lui Roth este ceva la care nu te-ai fi gândit vreodată), a nesiguranței perpetue în care trebuie să trăim. Este o carte dureroasă, despre boală, neputință, durere, o carte scrisă pentru a depăși o traumă sau măcar pentru a învăța să trăiești cu ea.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Lectura romanului Pentru moment, nu pentru totdeauna trezește în cititor un sentiment care se poate descrie printr-o senzație de disconfort, atmosfera stranie produce deopotrivă fascinație și amuzament, umorul negru și toate celelalte idealuri duc cumva cu gândul la o altă familie la fel de stranie, familia Addams. Chuck Palahniuk își obligă cititorul să rămână într-un spațiu incomod, în care sentimentul de repulsie și grotescul coexistă cu ironia și absurdul. Uneori umorul se insinuează în momentul cel mai nepotrivit, iar această discrepanță creează tensiunea specifică prozei scriitorului. Cititorul este obligat să reacționeze, oscilând între scenele umoristice și oroarea care învăluie cele mai simple elemente existențiale, rămâne cumva prins între repulsie și curiozitate. Romanul cere să fie citit „altfel”, nu ca un text realist, ci ca o parabolă grotescă și joc literar ce demască iluziile stabilității sociale și familiale.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1275
Chiar dacă uneori povestea pare melodramatică, forța romanului stă în felul în care personajele sunt construite – vii, contradictorii, surprinzătoare. Nu sunt simple tipare morale, ci oameni care greșesc, care se ridică, care iubesc și care suferă. Steinbeck îmbină analiza socială cu explorarea naturii umane într-un mod care face lectura captivantă și profundă deopotrivă. La răsărit de Eden e un roman despre familie, identitate și puterea alegerilor, dar și despre speranța că fiecare dintre noi poate spune, la un moment dat: „timshel – eu pot”. Este, cred, unul dintre acele romane mari care merită citite cel puțin o dată în viață, nu doar pentru poveste, ci pentru felul în care te schimbă ca cititor.
Citeste mai multpe alecart.ro
Din poziția unui licean care s-a întâlnit cu acest volum în timpul pregătirii sale înfrigurate pentru FILIT, nu am simțit Ce am învățat de la Graham Greene nici ca biografie, nici ca memoir, nici ca ceva care își dorește să lase o lecție de moralitate cu agresivitatea aceea specifică unor romane de pe scena literară de astăzi. Volumul conține premisele primelor două opțiuni de mai sus, însă nu le duce până la capăt și dizolvă granițele dintre ele pentru a compune (fără a exagera) una dintre cele mai sincere povestiri de viață din câte am citit, alimentată de dorința neclintită a unui fiu de a aduna mărturii târzii despre existența lui Dan Gorzo. La urma urmei, legitimitatea oricărui eveniment poate genera îndoieli în absența a suficienți oameni care să îl confirme, iar datoria cititorului de data aceasta nu este nici să critice, nici să laude, ci în primul rând să își amintească despre viața acestui tată după ce i-a terminat de auzit povestea – fără a-l victimiza, a-l idolatriza sau a-i abstractiza defectele.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
(…) dintre coperţile groase şi paginile îngălbenite de vremuri, cei pe care îi (re)cunoaştem ca fiindu-ne strămoşi ne prind cu blândeţe de mâini, purtându-ne prin tainele unor fotografii înveşmântate, deopotrivă, în alb, negru şi fire tainice de lumină. Iar ceea ce ajunge, fără îndoială, către toţi privitorii prin magica lentilă deţinută de Fotograful Curţii Regale, nu este decât o nouă certitudine că, dincolo de titluri opulente şi visuri de mărire deşartă, biruinţa în faţa uitării nu se câştigă decât cu nobleţe, înţelepciune şi curaj, toate puse în slujba dragostei de frumos, de pace şi de neam.
Citeste mai multpe alecart.ro
Tracy Chevalier, în volumul Sticlăreasa, transpune Veneția protejată de trecerea timpului în viața Orsolei Rosso, cea care trăiește odată cu insula și este obligată să se adapteze la toate schimbările aduse de mai bine de cinci secole. De la copila de nouă ani care este împinsă în apele unui canal de fratele ei mai mare pentru a afla ceva din secretele altei familii de sticlari, Orsola ajunge o făuritoare de mărgele muraneze, purtând pe umeri tradiția familiei precum epoleții unei uniforme și asumându-și un rol pe care prea puține femei îl aveau în acele timpuri.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1274
(…) sub semnătura unui faimos alpinist și vajnic memorialist cu numele de Walter Bonatti (1930-2011), apare și tomul intitulat O lume pierdută. Călătorii în cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ (Editura Polirom, 2025, traducere din limba italiană de Liviu Ornea, prefață – Să privești în jurul tău – de Angelo Ponta). Și pe neașteptate suntem proiectați de pe străzile simpatice ale unui București nostalgic prin cine știe ce colț de pe planeta Pământ. Acest Walter Bonatti, pe lângă faptul că a fost un alpinist de top, considerat cel mai cel al Italiei – a escaladat în 1954, în premieră, vârful K2 din Masivul Himalaya, cel mai dificil etc. –, a fost și un vajnic ghid montan, fotograf și jurnalist. (…) Rămânem siderați când suntem părtași la expediții dintre cele mai spectaculoase prin locuri unde nu ajung prea mulți dintre semenii noștri. Și afli că există atâtea minuni pe care Tik-Tok-ul de azi le văduvește de substanța lor. Acel miracol de dincolo de imagini spectaculoase
Citeste mai multîn putereaacincea.ro
În stilul său inimitabil, criticul a refăcut istoria aproape incredibilă a unei adolescente condamnate pe vremea comuniștilor la douăzeci de ani de închisoare. (…) Lungul interviu luat de Alin Mureșan ne conduce în universul înspăimântător al închisorilor din România comunistă. Excelent cunoscător al domeniului, documentat până în vârful unghiilor în chestiunea represiunii din anii cumpliți ai terorii comuniste, Alin Mureșan a ajuns să cunoască biografia Ninei Moica mai bine chiar decât o cunoaște chiar ea. Dialogul dintre ei se relevă a fi, din acest motiv, nu doar o simplă discuție, fie ea și una dramatică, ci și o confruntare de informații, de o luptă adeseori acerbă între memorie și document. Cel mai impresionant aspect al acestei cărți provine nu din acumularea înspăimântătoare de atrocități, ci din atitudinea eroinei. Lipsește cu desăvârșire autocompasiunea, aceasta fiind înlocuită de obsesia vinei de a le fi făcut rău celor dragi, tatălui și mamei. Întrebarea cutremurătoare a tatălui, pusă atunci când și el fusese arestat: „Ce ai făcut, Nina?”, constituie lait-motivul tragic al unei mărturisiri ce atinge, adeseori, adâncimile tragediei. El figurează ca o probă copleșitoare în dosarul crimelor regimului comunist din România: în realitate, fata nu făcuse nimic.
Citeste mai multîn Dilema
Ce preferi? nu-mi pare deloc o carte de povestiri, așa cum se prezintă, ci un veritabil labirint romanesc, o rețea de miteme personale, de peisaje, gesturi, metafore introspective și tipologii recente, care trec dintr-o bucată într-alta, recontextualizate în trame diverse, cu analogiile la vedere. E un labirint alcătuit din cotituri subite, din salturi și întortocheri, din intrări și ieșiri succesive, unde oglinzi deformatoare puse față-n față amplifică decupaje precise și le amestecă într-un caleidoscop prozastic cu modele interconectate.
Citeste mai mult