Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe omiedesemne.ro
Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie este o carte între genuri: poate fi considerată într-adevăr o istorie de familie, dar este și un eseu cu multă literatură și film, și întrucâtva roman de spionaj. Tatăl autorului, Dan Gorzo, a avut niște încrengături ciudate înainte de 1989 și chiar și după, și a avut și un nume belgian: Monsieur Mermond. Volumul alternează între trecutul inimaginabil pentru un tânăr de azi: dictatura întunecată, dar în care aveai serviciu și locuință, însă în care ți se putea întâmpla orice din partea autorităților (dintr-o încurcătură de neînțeles până la capăt – marca acelor vremuri – Dan Gorzo face închisoare de unde iese schimbat pe o viață) și perioada tranziției, în care ți se putea întâmpla orice din partea oricui, respectiv prezentul în care el, Andrei, vrea să-și înțeleagă tatăl pe care l-a iubit cu afecțiune, și literatura și scenariile lui Graham Greene, ale căror acțiune și personaje sunt infiltrate în text nu întotdeauna cu un simț deplin al proporțiilor, aș adăuga.
Citeste mai multîn Cațavencii
În filigranul romanului său satiric, Bulgakov introduce elemente autobiografice, trimiteri la lumea literară a vremii. Dar și în ceea ce se află la vedere satira e neiertătoare. Apar aici recognoscibili îmbuibații literaturii și impostorii din lumea teatrului. Bulgakov nu uită nici de poliția secretă a lui Stalin și nici de Miliția vremii pe care le ridiculizează și te lasă dinadins cu senzația că n-a spus totul, astfel că romanul îngăduie o sumedenie de interpretări, inclusiv aceea că Woland, diavolul din carte, ar fi fost Stalin, diavolul în carne și oase de pe pământ.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Reconstituind momente importante din viața lui Nicolae Steinhardt, Lavinia Bălulescu a reușit să nu închidă personajul într-o unică formulă definitorie și să scrie o carte impresionantă și necesară. Steinhardt este privit din trei perspective destul de diferite – prin ochii tatălui, ai securistului și ai discipolului. Portretul rămâne fundamental senin, reflectând imaginea unui om care găsește fericirea în credință.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Multe alte informații apar, mai mult sau mai puțin dezvoltate, în cartea aceasta a înțelepciunii de a privi viața cu speranță. Iertarea constituie un fir roșu al cărții. Gândită frumos, accesibil, de un om de formație umanistă și condei de povestitor, autobiografia papei Francisc nu se dorește un document de viață personală, ci acel „bagaj cu care călătorim”, cum se precizează în Introducere. Fără să ignore vocația autoreferențială, cartea este o rapidă trecere în revistă a unor întâmplări cu semnificație în planul istoriei personale, în esență, imaginea devenirii de sine. (…) Într-o manieră simplă, cu umor sau cu seriozitate, cartea conține crezul unui om lipsit de trufie, a cărui aspirație a fost să se pună, asemenea Sf. Francisc, în slujba celor săraci și neajutorați.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Cu această carte, Michel Bussi ne provoacă să citim/recitim Micul Prinț, cât și despre viața autorului; o face în cel mai inteligent, elegant, erudit și fermecător mod cu putință. Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinț? reușește să reaprindă imaginația celor care credeau că sunt familiarizați în detaliu cu opera și viața lui Saint-Exupéry, cât și a celor pe a căror listă de lecturi Micul Prinț nu a intrat și nu avea, poate, să intre niciodată. Ca o ultimă observație, finalul cărții este ingenios construit, în măsură să-i satisfacă, deopotrivă, și pe fanii Micului Prinț, și pe împătimiții genului polițist.
Citeste mai multîn Cațavencii
În întregul său, Zorii tuturor lucrurilor îți dau prilejul unei lecturi antrenante despre posibilitățile de organizare socială pe care le-au încercat inteligent primii oameni, pe care-i ducea mintea la fel de bine sau de rău ca și pe noi, cu sute de secole înainte de marea împotmolire socială din zilele noastre.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1252
Mihai Maci este un universitar orădean, cu bune prezențe publicistice în presa culturală a ultimelor decenii. L-am mai citit pe Contributors și prin presa culturală. Parte din eseuri/articole/studii/bombăneli/melancolii au apărut în volumul Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe (Editura Trei, 2014), altele sunt adunate în prezentul volum, Înainte de răspunsuri, întrebările. Generațiile ce vin și derivele modernității (Editura Polirom, 2024, o caldă acoladă amicală din partea lui Andrei Cornea). Articole ce acoperă o vastă arie de interes publicistic. De la învățământ și starea satului românesc până la politica de cursă lungă. Texte în marea lor majoritate lunguțe (sic!) – ia să fi scris pentru un cotidian cu un număr fix de semne pentru fiecare text… –, dar extrem de atractive. De ce? Pentru că emitentul e un autor cultivat, trecut prin mai multe culturi și care nicicând nu uită de unde a plecat. Satul românesc. Aici s-a născut acea eternitate la care visa poetul mut ca o lebădă. În acest areal de interes public, și azi – oare nu e stupidă acea cimilitură, „Vrem o țară ca afară!”– se sucesc multe dintre contribuțiile lui Mihai Maci din acest volum adânc împlântat în problemele grave ale națiunii din care facem parte. Merită a fi pritocite aceste texte care îndeamnă la o bună rânduială. Care de multe ori începe să ne lipsească.
Citeste mai multîn revista Luceafărul, nr. 4/2025
Mircea Mihăieș a realizat o carte interesantă, cu multe observații penetrante, rezultatul unei lucrări impecabile de documentare și interpretare. Putem spune că, în România, Corto Maltese a avut noroc.
Citeste mai multîn revista 22
(…) volumul scris de istoricul britanic Robert Service (născut în anul 1947) reprezintă o lectură instructivă și necesară. Robert Service își cunoaște bine subiectul de cercetare, având în vedere că, până în 2013, a fost profesor de istorie rusă la Universitatea Oxford și a scris mai multe volume despre Rusia și/sau regimul comunist.
Citeste mai multîn revista Familia
E o carte în care am vrut să fac mai mult decât în altele ale mele la nivel de compoziție. Am pornit ca întotdeauna de la personaje și de la poveștile lor. (…) Toate aceste personaje au venit cu propriile lor povești, probleme, și cu propriul lor univers. Pariul a fost să integrez toate aceste fire narative într-o țesătură comună, coerentă, credibilă. Și mi-a plăcut pariul acesta, ba chiar am ridicat gradul de complexitate ducându-mă în zona unui discurs polifonic, pe mai multe niveluri de semnificație. Ceea ce a început ca o provocare a devenit pe parcurs un joc de șotron care m-a absorbit complet.
Citeste mai mult