Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
În Observator cultural, nr. 1318
În mod aproape paradoxal pentru un roman al postmemoriei, textul gravitează în jurul unui maculator în care un supraviețuitor al Celui de-Al Doilea Război Mondial și al lagărelor siberiene își deapănă povestea, nu pentru a-și aminti, ci – spune el – pentru a uita. Jurnalul, care adună fragmentele unei conștiințe devastate de război și prizonierat, reprezintă o încercare disperată de a evacua trecutul prin scris. El contrazice însăși funcția memorialisticii, transformîndu-se într-un veritabil volum de anti-memorii. Bătrînul scrie, firește, mînat de memorie, dar împotriva ei: nu urmărește să lase o mărturie despre ororile pe care le-a văzut și experimentat, ci, dimpotrivă, încearcă să consume trecutul, să-l exorcizeze, să-i anuleze puterea asupra propriei existențe. Totuși, este pe deplin conștient de caracterul iluzoriu al unui asemenea gest. Poate că ceea ce a fost trăit poate fi dat uitării, însă, odată pus în cuvinte – fie ele rostite sau doar scrise –, totul capătă o formă de permanență: „Nu, nu e bine. Lucrurile astea nu trebuie povestite, pentru că așa le fixezi. Sau le acorzi o șansă la supraviețuire.“
Citeste mai multpe scena9.ro
Ceea ce putem ști (trad. Dan Croitoru) e cel mai recent tradus roman al lui, o carte pe cât de complexă și ambițioasă, pe atât de fluidă la lectură. Ceea ce putem ști se anunță ca o ficțiune speculativă – e plasată într-un viitor îndepărtat, după ce pământul a fost zguduit de dezastre climatice și de războaiele pentru resurse care i-au urmat, dar înglobează cu mult mai mult. E un roman construit în jurul eforturilor unui profesor și cercetător literar, Tom Metcalfe, de a da de urma unui misterios poem care nu a fost niciodată publicat, dar care a generat o istorie a comentariilor și posibilelor implicații imposibil de ignorat.
Citeste mai multîn Observator cultural nr. 1317
Pann și lumea lui aparțin unui trecut care nu mai poate fi reînviat, căci a devenit o „ruină venerabilă“ a istoriei, căreia Ion Barbu și Mateiu Caragiale îi vor oficia peste aproape un secol slujba de înmormîntare. Iar cartea lui Cosmin Ciotloș, mai mult decît despre biografia lui Anton Pann, ne vorbește despre inutilitatea oricărui efort de a „rescrie“ trecutul, cu grija autorului pentru fidelitatea reprezentării realiste... Provocator în calitate de critic și istoric literar, Cosmin Ciotloș rămîne la fel de provocator și în calitate de romancier.
Citeste mai multÎn Revista Epithet
Am perceput Curtea blestemată ca pe inima unui roman mai mare, scris probabil cu intenția de a fi continuat, pentru că în cele trei povestiri care urmează am întâlnit același personaj, călugărul fra-Petar, și aceeași atmosferă a Balcanilor de pe la 1800 și ceva. Se știe că Ivo Andrić a fost închis în timpul Primului Război Mondial, ceea ce a făcut pe mulți să spună că acest roman nu este doar ficțiune, ci este memorie senzorială, reflectând inclusiv experiența lui personală și explicând veridicitatea celor descrise. Recomand așadar cartea pentru călătoria în timp pe care o garantează – te trezești direct în atmosfera aceea densă și misterioasă a Orientului, unde fiecare personaj are o poveste care te ține cu sufletul la gură – și pentru că este o carte care are darul de a te pune pe gânduri. Te face să vezi jocurile de putere și libertatea într-un mod complet nou. În plus, face toate acestea prin povești care curg foarte ușor.
Citeste mai multÎn România literară, nr. 32/2026
Romanul Andreei Răsuceanu, Hemiptera (Polirom, 2026), s-a născut sub soarele negru al melancoliei, marea temă care îl străbate, indiferent de epoca în care ne introduce prozatoarea, cea fanariotă, cea a comunismului ceaușist sau a unui postcomunism cu vârste diferite de la tranziția punctată de violențe sociale și mișcări contestatare (mineriade, Piața Universității etc.) la un prezent spectral al unei ere digitale a cărui agendă o fac televiziunile de știri. Din această temă decurge o alta, cea a unui crepuscularism care consonează cu un fin du monde, care la rândul lui rezonează cu locul, un fel de capăt de lume, finis terrae, Ultima Thule, așa cum vede Andreea Răsuceanu această lume românească peste timp, informă, instabilă, nestatornică, neîncheiată sau într-un cuvânt neașezată, precum Bucureștiul ridicat pe terenul mlăștinos care a înghițit de-a valma cadavrele ciumaților, hoiturile câinilor sau gunoaiele epocilor.
Citeste mai multpe hotnews.ro
„Fără scris, aproape că nu știu ce să fac cu mine pe lume”, spune scriitorul Filip Florian, un anunț pe care mulți oameni pasionați, profesioniști din diverse meserii, îl pot face. Într-un dialog pentru publicul HotNews, Filip Florian a discutat și despre actualitatea din România, dar și, pe larg, despre ce poate însemna familia.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1316
În urmă cu trei ani, după o lungă activitate de traducătoare și eseistă care dezvăluia în primul și în primul rînd afinitatea pentru poezie, Angela Martin provoca o adevărată surpriză în spațiul literar românesc cu debutul său editorial ca prozatoare, publicînd cele nu mai puțin de 500 de pagini ale romanului Valentina (2023). Continuarea nu a întîrziat să apară sub forma celui de-al doilea volum, Cartea lui Cezar (2024), iar anul acesta trilogia se încheie firesc și convingător cu romanul Îngerii de bronz.
Citeste mai multîn România literară nr. 31/2026
Meritul esențial al cărții lui Răzvan Bucuroiu rezidă tocmai în știința de a etala puternic altitudinea mesajului paulinic, stringenta lui actualitate, eleganta transcendență a iubirii spirituale – agape. Cu atâta căldură vorbește despre „cel mai important din apostoli“, în opinia atâtora, prețuit exact pentru căldura arătată în toate interacțiunile lui cu adepții antici ai lui Iisus Hristos. Afecțiunea sa eternă cheamă și acum omenirea să-și metamorfozeze, prin alchimia iubirii, negativismul, indiferent de timpurile istorice cu care se confruntă.
Citeste mai multÎn Revista Tomis
Romanul lui Moni Stănilă, Oase strălucitoare (Polirom, 2026), ne invită să traversăm un arc interpretativ – sau un arc herméneutique, în termenii lui Paul Ricœur – de la preînțelegere (ansamblul de așteptări și cunoștințe anterioare cu care cititorul intră în actul lecturii) la explicație structurală (voce narativă, alternanță perspectivală, simboluri) și, în final, la o înțelegere apropiată (experiență umană transformată în sens) posibilă prin suprapunerea lumii romanului asupra propriei vieți. Această mișcare revelează un text care nu oferă o poveste liniară, ci o meditație asupra modului în care narativul configurează identitatea în confruntarea cu timpul, memoria și alteritatea.
Citeste mai multÎn Revista Ateneu, 683-684/2026
Dincolo de numeroasele fire care se deschid din însemcronica literară Media 7 nările protagonistului, trebuie subliniată și ingeniozitatea metodei pe care o folosește Florian, punând întreaga desfășurare a faptelor și reconstituirea lor pe seama mediei aritmetice. Ce este această medie aritmetică ne dezvăluie chiar personajul cărții: „Și, tocmai când mă obișnuisem cu ideea că l-am prins pe Dumnezeu de un picior și că vom avea o seară tihnită, s-a trezit din letargie și un mecanism cât se poate de simplu al matematicii, mai bine zis o noțiune, și anume media aritmetică.
Citeste mai mult