Volumul lui Andrei Gorzo înfățișează un fiu și un tată, respectiv, o întreagă familie a cărei temelie este fisurată de regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu, de perioada de tranziție a anilor nouăzeci, de reprimarea protestelor din Piața Universității, de căderea guvernului Petre Roman, de serviciile secrete, de decesele petrecute în condiții suspecte, de cancerul bunicii, dar și de repartiția unei locuințe ce întârzie să vină. Autorul face radiografia unei perioade marcate de instabilitate, de incertitudine și lipsuri pentru poporul român confruntat cu ceea ce ar fi trebuit să însemne libertatea și învățarea regulilor democrației, prin intermediul propriei biografii, pornind de la modul în care s-a raportat el însuși la acea realitate. În adolescență, dar și mai târziu, cărțile lui Graham Greene au fost un sprijin, o gură de oxigen, o grilă prin care încerca să descifreze ceea ce se întâmplă în propria familie, de a anticipa și de a se salva, un mod de a-și înțelege de a-i fi aproape tatălui său, Dan Gorzo, medic legist implicat apoi în serviciile secrete.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.