Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1296
Într-o epocă în care pare că documentele au spus totul, literatura dovedește că mai are, încă, ceva esențial de spus. Prin Maiorescu. Confesiunile unui stoic, Adrian Jicu confirmă, încă o dată, potențialul extraordinar al exoficțiunii de a apropia cititorul contemporan de un personaj istoric. Portretizându-l pe acest Titu Maiorescu care se prăbușește în fața propriei umanități, autorul deconstruiește un mit, dezvăluind omul din spatele legendei – cu disciplina și nesiguranțele, cu ambiția și îndoielile, cu „viciile“ și „virtuțile“, cu meritele, dar și cu limitele sale. Cum spuneam, de la solemnitatea manualelor la pulsația vie a unui destin trăit, drumul e lung, dar e absolut necesar.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3
Scris cu deja recunoscută măiestrie, într‑o cheie armonică, romanul polifonic al doamnei Angela Martin ne aduce aminte, în anii în care ne externalizăm amintirile și gândirea, de fragilitatea omului și reafirmă, luminos, lucrurile care fac ca viața să merite trăită. Dacă, așa cum credea Susanne Lang, esența muzicii este timpul, atunci timpul afectiv pe care îl compune prozatoarea arădeancă pare să fie suflarea care circulă prin romanele sale, dând glas umanității noastre profunde, care nu trebuie lăsată să piară.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3
Aproape fiecare proză din volumul Zaruri și minuni al lui Adrian G. Romila conține reprezentarea unui moment în care tot ce părea certitudine (o explicație, un obicei, o credință, un mit) se destramă și lasă loc imprevizibilului și extra‑ordinarului. Apare ceea ce Bogdan Crețu numește, pe coperta a patra a cărții, „o fisură prin care își face loc în contingentul obișnuit ceva altfel, o boare de dincolo.” Adrian G. Romila nu scrie o carte tematică în sensul clasic, ci un volum de variațiuni pe tema intruziunii, în manieră violentă, comică sau duioasă. Rezultatul e o proză scurtă cu miză mare, spusă fără emfază, pe tonul familiar al întâmplărilor relatate la o întâlnire cu apropiații. (...) Adrian G. Romila nu demitizează pentru a distruge, ci pentru a vedea ce rămâne. Și rămâne ceva esențial: fragilitatea omului care continuă să caute sens, chiar și când țesătura realului e sfâșiată de irațional și absurd. Zaruri și minuni e cartea unei lucidități fără patetism. Nu promite mântuire, dar nici nu renunță la întrebare.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3
Apariția unei cărți ce documentează munca de o viață a unuia dintre cei mai prezenți și perseverenți, Adelin Petrișor, reprezintă nu doar o binemeritată recunoaștere. E un îndemn pentru toți cei care, în perioada sumbră de confruntări globale pe care o traversăm (din nou), își doresc să rămână în contact cu realitatea și să contribuie la îmbunătățirea ei. În direct din linia întâi (Editura Polirom, 2025) stă mărturie implicării, sacrificiului, curajului uneori nebunesc în slujba comunității și cultivării unei conștiințe civice bazate pe fapte documentate direct, nu speculații alimentate artificial. (...) Prin ochii, glasul însemnărilor lui, unele lucruri se decantează, se limpezesc, se așază în matrici mai ușor de înțeles. Nu neapărat ușor de acceptat. Cartea funcționează drept mărturie și avertisment, rezumat al celor ce au fost, prolog al celor ce vor urma.
Citeste mai multpe oradeaindirect.ro
Angela Martin scrie cu o minuțiozitate caldă, aproape flaubertiană – detalii precise, dar vii, cu respirație și emoție. Narațiunea curge firesc, pe mai multe planuri: Arad, Viena, Austria, Turcia, într-o țesătură atent supravegheată, în care nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Fiecare personaj devine o cetate de suflet, purtând în sine dorința de a-și păstra rădăcinile. Simbolul central al cărții, îngerii de bronz pe care Cezar vrea să-i așeze la mormântul părinților, devine o punte între trecut și prezent, o formă de eternizare a familiei. Coperta semnată de Mircea Dumitrescu sugerează subtil această legătură peste timp, iar finalul aduce un memento discret: oamenii nu sunt îngeri, dar prin iubire pot atinge o formă de continuitate care învinge efemerul.
Citeste mai multîn revista Epithet
L.-C. T.: Scrierea ta este foarte limpede și fără niciun adaos inutil, aproape chirurgicală, fiind în același timp frumoasă și plină... cât lucrezi la șlefuirea unei fraze? De câte ori tai? B. P.: Eu nu tai, eu adaug. În primă fază scriu foarte concis, după care pun „carne” pe text. O săptămână în care termin o pagină ce sună mulțumitor, e o săptămână bună. (...) Se poate spune despre Metec că este un roman compozit. Așa a fost gândit, planificat. Una din cheile de descifrare poate fi găsită în filmul Ένας άλλος κόσμος (Grecia, 2015, traducere aproximativă O altă lume).
Citeste mai multîn revista Spectrum
(...) am încercat să demonstrez că și în România conceptul de rasă a jucat un rol important în dezbaterile despre specificul național. Am dorit să integrez istoria rasismului și antisemitismului românesc acolo unde, de fapt, îi este locul: în cadrul istoric național. Biologizarea identității naționale, cum o numesc eu – adică definirea națiunii romane ca o comunitate biologică, și nu doar una culturală, determinată de o moștenire ereditară specifică -, își are originea în perioada interbelică și într-un etos științific care a apărut atunci și care a dobândit o influență considerabilă, nu doar în sociologie, antropologie și alte discipline academice, ci, mai ales la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940, în politica de purificare etnică promovată de politica lui Ion Antonescu. Nu putem înțelege Holocaustul din România fără a înțelege istoria complexă a rasismului și antisemitismului românesc, care include atât dezbaterile despre rasă și specific național, cât și pe cele referitoare la îmbunătățirea eugenică a populației majoritare.
Citeste mai multpe citeste-ma.ro
Există, fără îndoială, o abilitate a acestei autoare de a pătrunde cu precizie în scenele vieții de familie, de a decupa din ele gândurile care ajung la noi sub forma unor subtitrări căci Bani de aruncat reușește să fie și un roman cinematografic. O vedem pe Maggie, razele de soare care încălzesc conversația dintre mamă și fiică sunt lângă noi, gândurile lor sunt ale unor cunoștințe care ni se destăinuie. Nu mai există o distanță nenecesară între personaje și cititor, lejeritatea lui Nordenhof e doar aparentă, căci profunzimea scriiturii sale este omniprezentă și face ca Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, acordat în 2020, să fi fost unul cât se poate de meritat.
Citeste mai multîn România literară, nr. 9/2026
Summa… nu este doar o mare carte a gândirii teologice. Ea este o culegere de dezbateri care recapitulează, judecă, reformează, tensionează, stinge sau face să explodeze, îngroapă sau trimite în viitor (cu un ceas în buzunar) problemele care s-au născut din întâlnirea culturii iudeo-creștine cu cea greco-romană, a celei patristice greco-latine cu Europa nordică a evului mediu timpuriu, a celei arabe cu cultura universitară scolastică. Ea este epocală pentru că expune, critică, pune la îndoială, jubilează sau se întristează, râde sau plânge de o epocă întinsă în trecutul și în viitorul care se despart odată cu scrierea ei, chiar dacă neterminată. Și o face cu răbdare, minuțios, pe probleme ordonate sistematic și după canonul unui învățământ universitar, în care logica și autoritatea au aceeași valoare de argument.
Citeste mai multîn România literară, nr. 11-12/2026
În timp ce Valentina conține povestea dramatică a transformării forțate a vechii Românii într-un stat comunist, iar Cartea lui Cezar detaliază „urmările” acestei transformări asupra vieții de zi cu zi, în primul rând a unor tineri intelectuali, în Îngerii de bronz prozatoarea mută obiectivul camerei de luat vederi în perioada postcomunistă. Fluxul memoriei este, desigur, fluid și între romane funcționează racorduri introduse cu abilitate, însă diferențele de epocă sunt imediat vizibile. (...) Cu Îngerii de bronz, Angela Martin încheie ferm, convingător, o amplă frescă a „dramei românești” din ultimul secol.
Citeste mai mult