Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
În Revista Ateneu, nr. 5
și fumul se ridica la cer (Polirom, 2026) continuă explorarea ficțională a trecutului, acoperind aproape un secol dintr-o istorie tulbure, la care autorul se raportează fără pretenții de exhaustivitate, zăbovind asupra unor destine individuale, din suprapunerea cărora iese o imagine vie, nefardată, a unor epoci tratate adesea superficial. Iar dramele unor oameni striviți de schimbări brutale, care confirmă zisa cronicarului că „nu sunt vremurile supt om, ci bietul om sub vremuri”. În felul acesta, Bogdan Crețu prelungește investigația începută în Mai puțin decât dragostea (Polirom, 2023), recurgând, din nou, la formula romanului pluristratificat, pe mai multe voci. (...) Dincolo de cronica de familie, Bogdan Crețu se dovedește atent la fundal, construind un bestiar ficțional populat de tipuri balzaciene, ușor recognoscibile astăzi.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 5
Traducerea unui asemenea volum nu poate fi înțeleasă ca simplu transfer lexical. Salman Rushdie solicită traducătorului o mobilitate rară: treceri rapide de la farsă la metafizică, de la oralitate la alegorie, de la satiră culturală la reflecție politică, de la joc de nume la meditație asupra morții. Cuvintele lui sunt adesea încărcate etimologic, cultural, sonor, iar fraza lui poate fi deopotrivă exuberantă și tăioasă. Dana Crăciun, care îl traduce pe Rushdie de decenii, aduce în română cu un har neobosit energia verbală a povestirilor, amestecul de exces și precizie, de inteligență ludică și presimțire a dezastrului. A-l traduce pe Rushdie înseamnă a păstra vie instabilitatea lui controlată. Ceasul al unsprezecelea este, astfel, un volum al sfârșiturilor multiple, dar și al ultimelor intensități. Salman Rushdie scrie ca și cum lumea ar mai avea foarte puțin timp, dar destul cât să spună încă o poveste, să mai inventeze un nume, să mai lase o voce să se audă.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 5
Scriitori precum Margaret Atwood, autoarea prefeței, și Pascal Bruckner au elogiat valoarea documentară a cărții. Jurnalul, chiar dacă neterminat, înseamnă mai mult de atât. În conflictele armate sofisticate de astăzi, dar unde, în mod paradoxal, nu există învingători și învinși, pentru că, așa cum observa istoricul militar Peter Young, ambițiile naționaliste și progresul tehnologic fulminant au făcut, după 1945, câștigarea războaielor la fel de costisitoare ca pierderea lor, Femei în război marchează și o încercare curajoasă artistic de a învinge limbajul tehnocrat al lumii noastre – numere mari, statistici, acronime, rapoarte reci, terminologie juridică, retorică propagandistică –, prin crearea unui nou discurs umanist. Unul aparent frugal în expresie și cu multe imagini, ca pentru oamenii grăbiți de pe rețele sociale, dar străbătut de compasiune autentică și de speranța că, până la urmă, între pistolul negru și ținuta lejeră de vară, vom avea înțelepciunea să o alegem pe cea de‑a doua.
Citeste mai multÎn SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES, Vol. 9 No 1
În căutarea românului perfect reprezintă atât o contribuție științifică de valoare, cât și un instrument educațional și civic esențial. Cartea îndeamnă societatea românească să confrunte aspectele incomode ale propriului trecut, să demitizeze obsesiile naționale persistente legate de puritate etnică și excepționalism biologic și să prevină repetarea abuzurilor istorice." (Alina Bako, Swedish Journal of Romanian Studies, 2026)
Citeste mai multîn En attendant Nadeau, nr. 245
O mare voce a literaturii europene, Gabriela Adameșteanu publică Întâlnirea, roman scris în România în timpul lui Ceaușescu și remaniat parțial mai apoi. Ea abordează problema fundamentală a comunicării într-o societate aflată sub un regim totalitar. Cum poți să stabilești legături cu membrii familiei sau cu alți români, emigrați sau exilați? Ce faci atunci când întâlnirile cu ei sunt urmărite de Securitate?Traian Manu vine în România sperând să o revadă pe femeia de care a fost îndrăgostit și să-și întâlnească rudele. Dar nimic nu e așa cum se așteaptă el. Vizita lui este întunecată și dureroasă, pentru că întâlnirile autentice nu sunt cu putință. În spatele acestei imposibilități Gabriela Adameșteanu plasează două lumi străine una de alta – și pe cei care le supraveghează.
Citeste mai multîn Cațavencii
În majoritatea capitolelor din Viața de după carte, prozatorul scrie despre dedicațiile pe care autorii le oferă cititorilor. Multe sunt banale, dar chiar și în ele detectivul literar care e autorul Vieții de după carte descoperă dedesubturi care i-ar face fericiți pe meseriașii investigațiilor biografice. Gheo știe însă și să dea de urmele vorbelor nescrise din dedicațiile speciale ale scriitorilor. De la răutăți pitite în subconștient la așteptări emoționate de reciprocitate din partea cititorului celebru căruia îi scriu dedicația. Astfel că cine citește acest eseu, și ingenios, și fermecător scris, are toate șansele să-și dea seama din dedicațiile primite de la autori ce vor ei să (mai) zică în cele câteva zeci de secunde cât își aștern cuvintele și semnătura pe pagina care conține numele autorului și titlul volumului.
Citeste mai multVineri 068
Andreea Răsuceanu scrie seducător. Romanele ei sînt lumi în care te scufunzi, vrăjit/vrăjită de profunzimea observaţiilor, originalitatea privirii cu care se uită la situaţiile în care-şi pune personajele, adîncimea la care coboară în temele abordate. Scrie cu egală pasiune despre trecut şi prezent, construind universuri verosimile, în care te pomeneşti imersat (...). Hemiptera de Andreea Răsuceanu este una dintre apariţiile notabile ale prozei din 2026.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1305
Remarcabile la Ion D. Sîrbu sunt nu numai capacitatea de a cuprinde și a pune în relație fenomene, unele, la prima vedere, incompatibile, precum religia și politica, dar și minuțiozitatea analizei. La fel, analogiile, mereu surprinzătoare, sprinteneala pe care o imprimă textului prin integrarea foarte expresivelor întrebări retorice, a bancurilor, butadelor sau anecdotelor. De asemenea, neobosita și niciodată sastisita abilitate de a discuta concepte ca „bine” și „rău”, în pasaje încheiate cu formulări apoftegmatice. Conștient de propria vocație umoristică și de propensiunea poporului român pentru ironie și autoironie, scriitorul glosează eseistic în mai multe locuri problematica râsului, capabil să salveze, să rănească, să demaște, să diagnosticheze situația morală și istorică a societății. (...) Sarcastic și sentențios, ludic și versatil, dezamăgit, dar senin, Ion D. Sârbu lasă un jurnal incomparabil în literatura română, iar ediția de față, atent documentată și îngrijită, nu face decât să potențeze valoarea acestui spirit de un rafinament intelectual și de o integritate morală exemplare.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1305
În analiza documentelor, am încercat să corelez informațiile din dosar cu ceea ce a descris Herta Müller în repetate rînduri, lăsînd deoparte ficțiunea. Am acordat o atenție deosebită interviurilor și eseurilor autobiografice, în special volumului Mein Vaterland war ein Apfelkern (Patria mea era un sîmbure de măr), și am analizat în paralel evenimentele din dosar cu cele din scrierile autobiografice. În cazul ei, situația este mai complexă, deoarece nu a abordat relațiile cu Securitatea în mod concret, așa cum a făcut Richard Wagner în cele două articole despre Securitate și dosarul lui, „Kontaktaufnahme“ și „Eskalation 84“, 20-30 de ani mai tîrziu. Sau cum a făcut-o William Totok. În schimb, opera literară a lui Müller surprinde esența vieții într-o societate totalitară, însă oferă puține elemente utile pentru analiza dosarului ei.
Citeste mai multÎn Revista 22
Nu-mi vine să-mi cred ochilor că ideologii criminale își găsesc exponenți și purtători de cuvânt făcând în fața publicului acest joc care s-a făcut tot timpul în comunism și în anii care au urmat, al minciunii. Pentru că, de fapt, asta se întâmplă: minciuna propagandistică și minciuna care transformă victimele în personaje de nefrecventat și eroizează sau îi ascund pe cei care au provocat victimizarea altora. Deci o lume pe dos, cu valorile morale puse exact pe invers. Suntem siliți să redevenim combativi, pentru a reacționa la minciună și la falsificare și pentru a umple golurile memoriei în discursuri publice, chiar și cu astfel de discuții, cum este a noastră, care, de fapt, vrea să aducă în actualitate și o dilemă pe care o trăim: cum am ajuns să ne confruntăm cu o memorie care revine din trecut şi poartă cu ea mesaje violente, de ură şi distrugere. Eu cred că putem lucra aici împreună şi cointeresa generația tânără mai şcolită, dar şi pe toţi cei care mai au memorie şi au bun-simţ. Așa s-a întâmplat și cu Holocaustul. Abia după două-trei generații a început să fie un subiect public foarte larg recepționat. E vizibil acest lucru şi pentru comunism
Citeste mai mult