Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 11-12/2026
Vreau, deci, să subliniez că trilogia funcționează asemenea unei „benzi a lui Möbius“, în care povestea de familie – care declanșează fluxul subteran al memoriei – sugerează drama mai amplă a națiunii, în timp ce povestea acesteia din urmă potențează dramele personajelor. Angela Martin nu este o simplă autoare de istorii de familie, oricât de interesante ar putea fi acestea (iar istoriile arădene și bănățene pe care le derulează și în Îngerii de bronz chiar sunt): pentru ea, romanul nu are sens în absența unor semnificații mai profunde, care proiectează „micile istorii“ pe scena istoriei celei mari. Așadar, un alt mod de a analiza cu mijloace romanești condiția omului în istorie, contrapunctând, cum afirmam în introducere, romanele politice ale unor Augustin Buzura sau Constantin Țoiu.
Citeste mai multîn revista România literară, nr. 9
Bine conduse, cu accente psihologice, suspans ori fantastic, prozele scurte din Instinct de supraviețuire aduc o notă personală microrealismului clasic cu care ne-a obișnuit acest gen literar.
Citeste mai multîn revista Ateneu, nr. 679
Simona Antonescu este unul dintre cele mai cunoscute nume din proza contemporană, iar scriitura ei are o anumită tipicitate. Mai degrabă se poate vorbi despre un stil propriu în accepțiunea estetică a conceptului (...) Este foarte dificil de realizat ceea ce experimentează autoarea și ceea ce-și permite să facă grație impunerii unui stil, documentării remarcabile și, mai ales, aproprierii cadrelor, asumării lor în negocierea subtilă dintre conținuturi (preluate din istorie) și forma artistică în care le dă viață. Cu alte cuvinte, spațiul de manevră al Simonei Antonescu este extrem de restrâns. Chiar și în aceste condiții, cu prefabricatele istoriei, ea reușește prin orfevrărie lingvistică și stilistică să anime cadre conservate ca documente sau izvoare istorice, prin procedee similare deshidratării, adică prin extragerea fluidelor istoriilor personale. Măiestria ei constă nu doar în a reanima cadrele cu perspective ale acestor istorii mici – personajele sunt credibile, trăiesc vieți fascinante, redesenează tematic mize înghițite de istoria mare –, ci și cu perspective ale contextului însuși, care se umanizează fără a depăși limitele verosimilității și fără a migra spre un fantastic nu întotdeauna salvator.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 2/2026
Meserii nerecomandate femeilor are ceva special – ceea ce înseamnă că diferenţa e făcută nu din care, nu din cine, ci din cum vorbeşte dna Adameşteanu despre toate acestea. Ei bine, întrucât nu (prea) cunoaştem decât ceea ce experimentăm, e obligatoriu de spus/ de scris că Gabriela Adameşteanu a văzut şi a prevăzut multe. Că are ce spune, e evident de la prima până la ultima pagină. Că ştie – magie de scriitoare pur-sânge – cum să spună, iarăşi, devine evident cu fiecare pagină parcursă. Bref (ca să evocăm şi un titlu-iconic de rubrică pentru presari a uneia dintre cele mai bune prietene ale dnei Adameşteanu, Tia Şerbănescu): această carte – în cuplaj cu Anii romantici reprezintă un document diaristic de mare calibru pentru patrimoniul memoriei de la noi.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 2/2026
Nuvelele din volumul Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite sunt Poveşti neadevărate, cum le-a numit autoarea în Postfaţă, plasate în ţinutul ficţiunii şi care se dovedesc a fi adevărate provocări şi ameninţări transgresive faţă de ordinea simbolică: „Ţinutul ficţiunii se află lângă ţinutul real, având şi teritorii care uneori se suprapun peste cel real. Ţinutul ficţiunii are o intrare îngustă, dar se întinde pe o suprafaţă incredibil de vastă”. Este zona fertilităţii ambiguităţii pe care Hiromi Kawakami o explorează într-un stil care îi va defini profilul literar în peisajul literaturii contemporane.
Citeste mai multîn Matca literară
De ce a avut și va avea un impact major cartea scrisă de Victoria Amelina? Autoarea a presimțit că oricând se poate întâmpla ceva tragic, acesta fiind motivul pentru care a salvat pe un stick tot ce a scris, în limba engleză, iar după moartea ei, cei cu care colabora au știut unde să găsească manuscrisul. Jurnalul nu a fost finalizat, Amelina încă lucra la el, conștientizând că este posibil să rămână neterminat. Munca de a pune cap la cap aceste fragmente a fost considerabilă, dar la final a rezultat o carte bine închegată. Tocmai acest stil, fragmentar și relatând aspecte tragice, face ca această carte să poată fi o mărturie ce va trece testul timpului și despre care se va vorbi mult timp de acum înainte. Este întrucâtva similar cu Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt – același stil fragmentar, aceeași intensitate tragică, închisoare, respectiv război.
Citeste mai multîn Turia
„O ficțiune ambițioasă, o reconstituire fabuloasă a două secole de istorie românească, de la epoca boierilor până astăzi”.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1294
Nu citisem nimic de această scriitoare până la acest volum, care nici măcar nu este terminat, multe dintre textele aglutinate – articole, interviuri, reportaje, mărturii, simple note, frânturi de jurnal etc. – păstrând caracterul fragmentar al materialelor rămase în stadiul de șantier. Și totuși: o extraordinară unitate de ton, de ritm, de consecvență a ideilor care însoțesc o atitudine etică și morală de înalt nivel, o asumare a unei conștiințe civice. Legate de propriul popor – ucrainean, dar și de adevăr, de dreptate și de legile unei justiții care nu de puține ori rămâne/se dovedește neputincioasă chiar și în fața unor dovezi de netăgăduit. Zeci. Sute de personaje, femei, copii, soldați, jurnaliști, oameni politici, intelectuali, juriști și simpli cetățeni alcătuiesc o uriașă mișcare browniană înlăuntrul celor patru ani de război. Nimic nu este inventat, totul este asumat de o privire lucidă, de o conștiință activă și de privirea mereu în alertă. Reporter de front și analistă politică, tânăra mamă este prezentă în miezul evenimentelor ce au loc în Ucraina. (...) Materialul strâns de Victoria Amelina și prezentat în acest volum merită să fie adus la cunoștința opiniei publice internaționale ca probatoriu justificativ al unui proces juridic de condamnare a Federației Ruse și a lui Putin care, din nefericire, nu va avea loc. Morții de la Mariupol, Izum și Bucea rămân o mărturie pentru crimele comise. Cutremurătoare carte.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 2/2026
Angela Martin nu se războiește cu lumea pe care o descrie. Nu o idealizează, dar nici nu o condamnă. O reconstruiește. Această distanță conferă autenticitate. Romanul devine o copie verosimilă a unei realități istorice. Romanele sale sunt solide, construite cu rigoare și inteligență. Nu sunt neapărat spectaculoase emoțional, dar rămân în memorie ca structuri coerente, ca imagini persistente ale unei epoci. Angela Martin este, fără îndoială, o prozatoare care și-a câștigat locul în literatura română contemporană și un nume care merită urmărit cu interes.
Citeste mai multîn Matca literară
Contrar aparențelor, Carte despre nu este un simplu „bonus“ pentru „împătimiți“, ci o adevărată cheie care poate facilita înțelegerea conștiinței artistice a unei generații întregi, nu doar a scriitorului Gheorghe Crăciun. Textele nu lasă impresia de provizorat sau de neglijență, păstrând întreagă limpezimea frazării, consistența ideatică și o anumită plăcere a discursului care, așa cum vom vedea, înseamnă mult mai mult decât textualism.
Citeste mai mult