pe contributors.ro

Este însă, dincolo de orice dubiu, una dintre cele mai frumoase și mai generatoare de perplexitate. Spun asta fiindcă mi se pare de-a dreptul imposibil ca un cititor să nu se mire cum izbutește romancierul să facă în așa fel încât o carte al cărei personaj principal este moartea și neașteptatele ei schimbări de atitudine să se metamorfozeze într-un surprinzător și cum nu se poate mai sensibil roman de dragoste. Cum într-o carte care înseamnă o celebrare a frumuseții a tot ceea ce poate însemna poveste și povestire ca și a plăcerii asumării funcțiilor povestitorului omniscient să se schimbe la un moment dat total, iar reușitul melanj de ironie, autoironie și umor negru care nu avea cum să nu facă deliciul cititorului să fie înlocuit printr-un elogiu al iubirii. Cum se ajunge ca atât de capricioasa și omnipotenta moarte, care și-a făcut până atunci de cap arătând că pentru ea nimic nu este imposibil, să se îndrăgostească de o ființă umană și de muzica acesteia. Și cum poate fi posibil ca moartea să ajungă a doua oară să se amâne pe ea însăși. Însă din cu totul alte motive decât a făcut-o prima oară.