Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1133
Paul Țanicui este un autor singular în literatura română contemporană, un autor pentru care nu există granițe între genuri și specii, care aduce laolaltă poezia și scenariul de film, structurile prozei și ritmurile muzicii, romanul polițist și parabola mistică. (…) În stilul lui consacrat, recognoscibil oricând, Paul Țanicui țese lumi posibile cu atenția unui bijutier și măiestria unui operator care înregistrează detaliile lumii printr-o lentilă care le aduce atât de aproape încât devin teritorii necunoscute. Căderea este un roman complex, o carte care transformă întâmplarea în destin, revelând puterea acesteia de a schimba vieți și de a aduce transcendența în efemeritatea clipei. O carte de citit neapărat.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1133
Un autor căruia ar trebui să i se acorde mai multă atenție, atât din partea criticii de cinema, dar și a iubitorilor de film. Câți au/am mai rămas. Sălile de cinema pline se pare că devin din ce în ce mai rare, în timp ce televiziunile iau tot caimacul producțiilor cinematografice. Poate mă înșel. Devine popularul cinema un domeniu de nișă? Elitist, doar pentru cunoscători? Nu-mi dau seama. Cartea care ne incită la divagații se intitulează, provocator, Ce este cinematograful?. Volumul I (apărut sub egida editurilor UNATC PRESS și Polirom, 2022, traducere de Andreea Rațiu, Andrei Rus, Gabriela Filippi, Andrea Chiper și Andrei Gorzo – coordonator). Notă asupra ediției și introducere – „Ce-i datorăm cu toții lui Bazin“ – excelentă și atotcuprinzătoare în toate explicațiile și divagațiile teoretice legate de tot ceea ce înseamnă filmul în viața noastră este semnată de Andrei Gorzo.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1133
Căderea, noul roman publicat la Editura Polirom în 2022, mi-a confirmat că Paul Țanicui este un scriitor subtil, a cărui literatură se citește pe de o parte cu plăcere, pe de altă parte fără să poți aluneca pe suprafațele ei. Subtilitate, profunzime, viziune, construcție impecabilă – acestea ar fi, din punctul meu de vedere, calitățile scrisului său, pe care în romanul Căderea le duce pe o treaptă superioară.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1133
Căutăm mereu forme de a depăși momente. Pe de altă parte, sunt lucruri care nu pot fi iertate, chestii peste care nu poți să treci, care creează un rău absolut pentru totdeauna. Am încercat să mă apropii de asta, să văd cum aș putea să intru într-o astfel de problematică. Nu știu cât am reușit. Cred că ține și de lumea în care trăim. Pentru că trăim într-o lume în care ni se spune că totul ni se trage din copilărie, din educație. Parcă găsim, pe de o parte, scuze pentru multe lucruri, pe de altă parte găsim și vină pentru orice. Și aici, în spațiul ăsta, între a fi foarte vindicativi și, de fapt, a scuza totul, cred că încă nu ne regăsim. Cred că încă nu ne dăm seama cum să restabilim niște lucruri valoric.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 969
O carte inteligentă prin felul în care discută literatura, crudă prin teribilele detalii despre machismul religios violent & violator al musulmanilor, politică prin denunţarea caracterului belicos antioccidental al islamului, carte tristă şi emoţionantă până la indignare despre condiţia femeii musulmane, care, iată, chiar în aceste zile, e dispusă să moară în stradă pentru a trăi demn, decent, liber.
Citeste mai multîn revista TIMPUL, nr. 20
Biografia convulsionată a unui poet ca Celan ne face să ne întrebăm pe ce tonalități i-am putea recrea glasul sau care e glasul potrivit pentru mult-încercatul Celan. E și întrebarea pe care și-o pune Cristian Fulaș atunci când scrie biografia romanțată a lui Paul Celan. Într-un interviu despre acest volum, autorul spunea că miza principală a cărții a fost tocmai să-i găsească „vocea” lui Celan, o voce pe care a descoperit-o cu greu – și numai atunci când a trecut narațiunea la persoana I. Celan. Am trăit, da trasează tușele groase ale unei vieți dificil de pus în pagină.
Citeste mai multîn revista TIMPUL, nr. 20
Așadar, surprinzătoare nu este atât concluzia ce privește imposibilitatea de a găsi un numitor comun (pozitiv sau negativ) la care să se reducă raportările la trecut ale tuturor participanților la meeting-urile de pe Zoom, ci mai ales modalitatea în care se ajunge la ea, dialogurile dintre oamenii acum maturi, ajunși la 50 de ani, cu familii, răspândiți în mai multe țări de pe glob (Israel, Suedia, America, România, Belgia) devoalând într-o formă nuanțată diferitele legături pe care ceea ce a fost le are cu ceea ce este, precum și principalele tipuri de raport pe care emigranții le au cu România și cu istoria ei.
Citeste mai multîn revista TIMPUL, nr. 20
Suntem în lumea în care totul se împlinește cu ușurință absurdă. Retorica poetică (re)generează într-un mod captator și captivant existența: cum spune unul dintre confesorii narativi, „cuvintele atrag realitatea și nu am vreme pentru lucruri ilogice”. Sensul obișnuit e mereu suspendat, parcă ex-comunicat din limbaj. Citim brutal de sincere recunoașteri de felul: „de douăj’ de ani încerc să pricep ce ni se-ntâmplă”, ori „nici până azi nu înțeleg de ce-am fost de acord”. (…) E practicată o (meta)proză retorică, de limbaj, comică și fantezistă, condusă înspre satira neagră și ficțiunea pamfletară, cu un cuprinzător surogat de referent al lumii noastre de acum, prelucrat după materia realului și imaginarului din rețelele de (de)socializare. Comicul elastic și hiperbolizat, iradiind deopotrivă ironie, sarcasm ori umor, dezlănțuie inteligent imaginația înspre sub- ori supra-realitate.
Citeste mai multîn revista TIMPUL, nr. 20
Prozatoarea reușește, prin volumul ei de debut, Bărbatul fără cap (Polirom, 2022), să ofere o carte în care „felul de a spune” e un câștig. Cosmetizarea experienței traumei, prin înaintarea unui text-puzzle la suprafața căruia puncte critice, precum, de pildă, confortul casnic limitat sau violența domestică, sunt atinse prin inocență, duioșie și ironie, dar și prin descrieri în formă „brută”. Vorbim despre proze scurte care au mulți conectori, lucru ce ajută la omogenizarea proiectului (…) Tematic vorbind, debutul Lavinicăi Mitu poate fi așezat lângă cel al Simonei Goșu, Fragil (Polirom, 2020). Ambele prozatoare cantonează în jurul familiilor disfuncționale, având ca centru de greutate efectele nefaste adesea asupra copilăriei. Stilistic însă lucrurile stau altfel, iar aici ne îndepărtăm de comparație. Redarea „cruzimii” momentelor o situează pe autoare mai ales în proximitatea Tatianei Țîbuleac ori a Corinei Sabău, fapt deloc neglijabil.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 10/2022
Naşterea unei cărţi de acest fel în computerul unui profesor la o facultate de Studii Europene, care a publicat mai multe cercetări despre intersecţiile culturale dintre români, maghiari şi slavi (sau dintre ortodocşi şi catolici; ori, dacă vreţi, dintre scrisul slavon cu litere chirilice şi cel latin cu alfabet latin), se plasează, probabil, într-un orizont mai mult sau mai puţin predictibil. Pe de altă parte, la abordarea modernităţii româneşti – chiar şi în cazul unui medievist, cum m-aş socoti, mai degrabă – convoacă mai multe volume fundamentale ale culturii noastre, dintre care să îmi fie permis să enumăr doar câteva: Supplex libelus valachorum de David Prodan, Spiritul critic în cultura românească de G. Ibrăileanu, Istoria civilizaţiei române moderne de E. Lovinescu, Influenţa franceză asupra spiritului public în România: Originile de Pompiliu Eliade, Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari de Aurel C. Popovici ş.a.
Citeste mai mult