în revista TIMPUL, nr. 20

Nota autorului Răzvan Petrescu în Cuțitul japonez, povestiri, Polirom, 2021, e ironic-sofistică, excluzând și mimesisul literar, „asemănarea” cu „realitatea (care) e de neconceput”. Poetica narativă se duce și seduce după metoda și stilistica psihoterapeuților, dezvăluită de un personaj (mască posibilă a autorului, medic la bază): „ăsta-i stilul lor de-a face medicină, deformează realitatea ca să dispară trauma”, în bună analogie cu îndreptarea prin comic a moravurilor închise-n năravuri. Un alt personaj, din echipa de sărăciți anarhici a jefuitorilor unei case de schimb valutar, ia realitatea drept un termen de comparație pentru imaginarul crud sau prelucrat artistic. Cum spune el, „Așa se termină lucrurile și-n realitate.” Tot el vorbește de parcă scrie, de vreme ce spune „am rămas fără frază”. Unul dintre motto-uri, din Pablo Picasso, topește metaforic imaginația și realitatea: „Tot ce îți poți imagina e real”. Urmându-l, nici mai mult, nici mai puțin decât pe Alexandru Macedon, metafora crește adăugând și posibilul la real și imaginar: „Nimic nu e imposibil pentru cel care încearcă.” Suntem în lumea în care totul se împlinește cu ușurință absurdă. Retorica poetică (re)generează într-un mod captator și captivant existența: cum spune unul dintre confesorii narativi, „cuvintele atrag realitatea și nu am vreme pentru lucruri ilogice”. Sensul obișnuit e mereu suspendat, parcă ex-comunicat din limbaj. Citim brutal de sincere recunoașteri de felul: „de douăj’ de ani încerc să pricep ce ni se-ntâmplă”, ori „nici până azi nu înțeleg de ce-am fost de acord”. (…) E practicată o (meta)proză retorică, de limbaj, comică și fantezistă, condusă înspre satira neagră și ficțiunea pamfletară, cu un cuprinzător surogat de referent al lumii noastre de acum, prelucrat după materia realului și imaginarului din rețelele de (de)socializare. Comicul elastic și hiperbolizat, iradiind deopotrivă ironie, sarcasm ori umor, dezlănțuie inteligent imaginația înspre sub- ori supra-realitate.