Un autor căruia ar trebui să i se acorde mai multă atenție, atât din partea criticii de cinema, dar și a iubitorilor de film. Câți au/am mai rămas. Sălile de cinema pline se pare că devin din ce în ce mai rare, în timp ce televiziunile iau tot caimacul producțiilor cinematografice. Poate mă înșel. Devine popularul cinema un domeniu de nișă? Elitist, doar pentru cunoscători? Nu-mi dau seama. Cartea care ne incită la divagații se intitulează, provocator, Ce este cinematograful?. Volumul I (apărut sub egida editurilor UNATC PRESS și Polirom, 2022, traducere de Andreea Rațiu, Andrei Rus, Gabriela Filippi, Andrea Chiper și Andrei Gorzo – coordonator). Notă asupra ediției și introducere – „Ce-i datorăm cu toții lui Bazin“ – excelentă și atotcuprinzătoare în toate explicațiile și divagațiile teoretice legate de tot ceea ce înseamnă filmul în viața noastră este semnată de Andrei Gorzo. (…) Bref, avem adunate mai multe eseuri, dezvoltate sprințar pe mai multe subiecte/teme/idei. De actualitate ieri, dar de interes și azi. Că este vorba despre mitul cinematografului total, despre mitul lui Stalin, André Gide sau evoluția limbajului cinematografic, că se analizează pelicule precum Jurnalul unui preot de țară a lui Bresson sau despre eseul care închide volumul, „Un film bergsonian, Misterul Picasso“, cel care declara fără emfază „eu nu caut, eu găsesc“. Apelul și rapelul la diverse forme de reprezentare aduc un plus de culoare formulărilor sale. Mereu găsește André Bazin subiecte/idei incitante, prin care să ne rețină atenția. Merită să-i luăm la pritocit glosele, parantezele și comentariile de tot felul. Oricât de antipatică ar fi devenit stânga franceză de azi.
