(…) șase prieteni care și-au petrecut împreună copilăria în jurul blocului, în anii ’70, ’80, încearcă să (re)compună împreună, printr-o serie de discuții, mesaje vocale și documente Word nefinisate, o imagine veridică a primei lor părți din viață, scopul (cel puțin cel declarat; lui i se alătură deopotrivă nevoia de a evada din apatia cauzată de izolare în contextul pandemiei Covid-19 și micile & marile curiozități față de viața celuilalt/celorlalți) întâlnirilor fiind acela de a găsi soluția la întrebarea Au fost sau nu (frumoși/buni) acei ani (pentru noi)? Așa cum este de așteptat, în locul unei unice fotografii, care să surprindă cu exactitate esența vieții cotidiene a puștilor locatari în blocul D7, din Bercenii epocii ceaușiste, cartea are mai degrabă aspectul unui album, în care pozele de grup sunt făcute din tot atâtea unghiuri câți fotografi pitiți în memoriile individuale ale membrilor găștii. Așadar, surprinzătoare nu este atât concluzia ce privește imposibilitatea de a găsi un numitor comun (pozitiv sau negativ) la care să se reducă raportările la trecut ale tuturor participanților la meeting-urile de pe Zoom, ci mai ales modalitatea în care se ajunge la ea, dialogurile dintre oamenii acum maturi, ajunși la 50 de ani, cu familii, răspândiți în mai multe țări de pe glob (Israel, Suedia, America, România, Belgia) devoalând într-o formă nuanțată diferitele legături pe care ceea ce a fost le are cu ceea ce este, precum și principalele tipuri de raport pe care emigranții le au cu România și cu istoria ei. (…) Mihai Buzea, a cărui figură se întrezărește în spatele simpaticului nea Mihăiță, se ține la distanță de redundanță (s-au publicat deja numeroase cărți care au drept punct de plecare perioada din jurul întunecatului deceniu) prin oralitate și pluriperspectivism (ca elemente de stil), precum și prin implicarea în narațiune a unei game variate de idei și emoții puse în relație cu tema emigrării.

 

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.