Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Suplimentul de cultură, nr. 796
Felul în care își croiește John Williams romanele captivează printr-o naturalețe a descrierilor, prin conturarea unor personaje remarcabile, legate de mediul lor, legate de un sine care face ca acțiunea să completeze destine marcante și chipuri de neuitat. Indiferent de subiectul ales, indiferent de viața pe care le-o rezervă, ceva din aspirațiile acestor personaje, ceva din dezamăgirile și speranțele lor deopotrivă se regăsește în fiecare dintre noi și face ca și acest volum să se bucure de succesul câștigat de Stoner, romanul-cult scris de Williams în 1965. (…) Un punct marcant al romanului Butcher’s Crossing stă în valoarea inegalabilă a descrierilor, care transpun în senzații resimțite de către cititor tot greul, setea, foamea, frigul, durerea celor patru bărbați de-a lungul lunilor petrecute în mijlocul sălbăticiei. Mai apoi, cartea marchează sfârșitul unei ere, aduce la lumină încheierea unei perioade în care omul și natura nu vor mai fi niciodată cu adevărat față în față, iar brutalitatea din partea ființei umane va lua chipul industrializării.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 796
Când citești Identități ucigașe (traducere din franceză și prefață de Florin Oprescu, Polirom, Iași, 2022) sau Naufragiul civilizațiilor (traducere din limba franceză de Dan Petrescu, Polirom, Iași, 2019) ai revelația că evenimentele locale capătă semnificație mondială. Efectul de domino există și influențează evoluția politicii internaționale. Așa ajungi să înțelegi că terorismul nu a apărut peste noapte, că atacurile cu bombă nu sunt neapărat rodul unor minți bolnave și că aproape toate conflictele armate (războaie, revoluții etc.) au atât cauze imposibil de ignorat, cât și efecte insurmontabile. Pierderile de vieți omenești nu se pot cuantifica nicicum, nu există balanță contabilă care să le reflecte corect.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 796,
De la Cruciadele văzute de arabi și până la Naufragiul civilizațiilor au trecut mai bine de 30 de ani. Vorbim de niște decade foarte agitate și încărcate în evenimente ale unei lumi aflată parcă mai mult ca niciodată într-un real pericol de extincție. Amin Maalouf își conservă luciditatea și o însoțește cu un simț fantastic al detaliului. Este remarcabilă capacitatea lui de a da exemple la care nici nu te-ai fi gândit, detalii despre populații de care nu ai avut habar, nu ai citit un rând până acum. Reafirm ce spuneam mai sus: deține o capacitate de sinteză care îl așază în rândurile eseiștilor de top din toate timpurile.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 796
Căderea e un palimpsest în care textul vechi cred că l-a acaparat pe cel nou. Și asta, fără dubiu, dă valoare cărții, oricărei povești adevărate și celui care a scris-o: să înțelegi că ea a mai fost spusă și să recunoști acest lucru. (…) Căderea (care inițial s-a chemat Templul) e o scriere apocrifă, cu origine nesigură, mai exact. Asta, vrei, nu vrei, îi dă o aură misterioasă și da, mistică. Misticismul ei însă nu vine neapărat din încercarea de a o înscrie într-o formă a cabalei literale numită temurah, permutări ale literelor alfabetului ebraic în nevoia de a încifra un mesaj sau de a-i da sensuri noi (cuplul „primordial“ Martin – Ana văzut prin poveștile celorlalte trei cupluri), ci din conținutul ei asumat – e cartea zidirii înăuntru a oricăruia dintre noi, evreu sau neevreu.
Citeste mai multpe libertatea.ro
Dan Lungu s-a clasicizat deja, a reuşit să facă şi politică, devenind senator USR. Din această experienţă iese un roman cu umor trist.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Textul lui Gheo e singular în seria narațiunilor despre copilărie/adolescență în comunism, fiindcă aduce în discuție o zonă din România (de la granița cu Iugoslavia) cu cel mai intens trafic de bunuri culturale și produse culturale din Occident – și, probabil, una dintre cele mai „occidentalizate” din România comunistă, cel puțin la nivelul bunurilor materiale. În linii mari, textul lui Radu Pavel Gheo ne spune povestea mirajului occidental (pe fondul căruia se naște ideea emigrării în SUA) printre copiii și adolescenții din România comunistă, fascinație care la finele primei tinereți e materializată prin punerea în practică a unui plan de evadare din țară pentru a ajunge, în cele din urmă, în societatea transatlantică.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Ceea ce pare a fi la o primă vedere un roman epistolar, este o colecție de amintiri, unde scrisoarea devine pretext al confesorului pentru introspecție. Adrian Doltu, personajul principal al cărții, relevă pe parcursul a douăzeci și una de scrisori atât povestea complicată a familiei lui, cât și traume personale acumulate de-a lungul anilor, de la primii ani ai copilăriei până la maturitate. Cititorul va descoperi în ultimul roman al lui Petru Cimpoeșu o serie de instantanee existențiale, care anulează posibilitatea de a intui mersul narațiunii. Împletirea lor e atât de minuțios realizată, încât aproape fiecare pagină relevă detalii savuroase ale unui destin tulburător.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Petru Cimpoeșu abordează teme de mare gravitate – destinul, relațiile interumane, ingerința politicului în viața privată, moartea, marile iubiri, compromisul existențial – dar arta sa, care e arta romanului autentic dintotdeauna, introduce acea benignă relativizare – prin ironie și autoironie, prin umor, prin rezolvări neașteptate de situații, care ne face să ne vedem nu nimicnicia, nici grandoarea, ambele polarizări ale condiției umane, la fel de nocive și fundamentaliste, ci participarea cu bune și rele în marea poveste a lumii care se tot face de mii de ani în distanța dintre Eros și Entropie, cele două mari forte care, potrivit filozofului de serviciu al cărții, Tibi, „modelează echilibrul cosmic”.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
După două romane substanțiale dedicate vremurilor tulburi ale tranziției, Simion Liftnicul (2001) și Celălalt Simion (2015), noul roman al lui Petru Cimpoeșu, Scrisori către Taisia (2021) s-ar putea să ne surprindă. Acum prozatorul a ales epoca de dinainte, cea comunistă, parcurgând prin destinul protagoniștilor săi toate fazele comunismului românesc, iar dispoziția binecunoscută, comico-ironică, pe alocuri sarcastică a naratorului său s-a transformat radical. În Scrisori către Taisia vocea lui a devenit intens lirică, meditativă, melancolică. Poate doar câte ceva din vechea incisivitate s-a păstrat, dar ea se răsfrânge în majoritatea situațiilor întâi asupra personajului central, într-un act de rememorare a punctelor nodale ale vieții sale, și abia apoi ajunge să se refere la tendința de destrămare și dezordine observată în natură sau societate, care îl preocupă de ceva vreme pe Petru Cimpoeșu.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-1
Prin Scrisori, Petru Cimpoeșu, unul dintre cei mai rafinați observatori ai realității sociale românești postdecembriste, propune o radiografie a societății comuniste care poate constitui o adevărată revelație pentru cititorii de toate vârstele.
Citeste mai mult