Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Cațavencii
Cel mai popular dintre istoricii academici care scriu azi despre antichitate, Barry Strauss, știe să se adreseze cititorului obișnuit fără să coboare ștacheta, grație inegalabilului său talent de povestitor și unei inteligențe analitice de strateg genial. Acest dezinhibat expert în istorie militară scrie palpitant și cu simplitate despre lucrurile cele mai complicate care țin de „arta războiului“, din perspectiva civilului pentru care războiul e, oricum ai întoarce-o, o barbarie. În cea mai recentă carte a sa, Războiul care a creat Imperiul Roman, Strauss continuă saga romană începută cu Moartea lui Cezar, trecând la uriașul conflict dintre Octavian și Marc Antonius pentru ocuparea locului rămas liber după asasinarea lui Cezar.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Apărut în anii ‘60, considerat un roman western care demitizează însă reperele popularizate de Hollywood în perioada postbelică, cel de-al doilea roman al lui John Williams propune o perspectivă întunecată, cu influențe existențiale și dur realiste, care mi-au amintit de mai cunoscutul Cormac McCarthy (tradus și el în limba română, atât de Editura Humanitas, cât și de Editura Polirom). Williams își alege un cadru dramatic pentru desfășurarea narativă: lumea Vestului Sălbatic aflată la apus, sub presiunea transformării tehnologice și industrializăriii, dar și spațiul naturii dezlănțuite acolo unde omul plătește prețul zbaterii zilnice pentru supraviețuire. (…) aceasta este de fapt povestea lui Williams: povestea unui supraviețuitor care a privit în neant și și-a conștientizat singurătatea, fragilitatea, dar și libertatea, respectiv responsabilitatea pe care le poartă. În lumina acestor revelații sumbre, granița dintre civilizație și sălbăticie va deveni de fapt, la finalul romanului, Butcher’s Crossing, mai fragilă ca oricând, pe măsură ce Andrews va descoperi resorturile interioare ale acestei granițe, dincolo de convențiile exterioare iluzorii.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 976
Am putut citi într-o lucrare recentă că, pentru prima oară în istorie, România începe să recupereze decalajele economice care o separă de estul şi de vestul Europei. Este vorba de capitolul intitulat Economia României după 1990, avându-i ca autori pe Bogdan Murgescu, Christian Năsulea şi Diana-Florentina Năsulea, din cadrul monumentalului volum Panorama postcomunismului în România, publicat anul acesta de Polirom (editor Liliana Corobca). Într-o lucrare anterioară, profesorul Murgescu arătase că decalajele economice ale României faţă de restul Europei, în pofida opiniei comune, s-au adâncit în perioada interbelică, şi că ele şi-au continuat această tendinţă şi în perioada comunistă, inclusiv comparativ cu ţările-surori din „lagărul” socialist. Aşa că nu mică mi-a fost mirarea să citesc că, în primele două decenii ale secolului 21, „România a reușit să aibă rate de creştere mai mari decât majoritatea statelor europene şi să recupereze o parte considerabilă a decalajului economic faţă de restul UE”, fapt demonstrat cu cifre, tabele şi statistici. Inclusiv la nivel de pondere a diferitelor ramuri economice în PIB (agricultură, industrie, servicii şi impozite), România s-a apropiat de structura economiilor dezvoltate. Argumentaţia din acest capitol semnat de autorii citaţi este una dintre cele mai clare şi mai puternice pe care le-am întâlnit în privinţa interpretării evoluţiei României după 1990 – un text într-adevăr canonic privind istoria recentă.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Adevărat tur de forță multidisciplinar, documentat riguros și savuros adesea, studiul domnului Pecican ne așază într-o lumină central-europeană puternică. Curios lucru, ar putea spune unii, o parte dintre personajele cărții (Tândală al lui Rebreanu, fără a mai vorbi de Mitică, Totò Istrati etc.), par să gliseze, totuși, spre metehnele Levantului Oriental în care am fost, de altfel, citiți, până pe la 1878. Dacă e să ne amintim culisarea frontierelor politice și culturale de sub picioarele noastre și geografia variabilă a termenului „balcanicˮ, am putea deduce, oare, puncte de conjuncție între „europenitateaˮ noastră „medianăˮ și „balcanismulˮ de care se vorbește atât?
Citeste mai multpe lapunkt.ro
În traducerea elegantă şi precisă a Marinei Vazaca, biografia lui Dostoievski scrisă de Henry Troyat are subtilitatea unui roman. În centrul acestei naraţiuni ample se află cel care a vrut să fie nu doar un artist, ci şi un profet. Dincolo de viziunile şi de fantasmele sale se află o anumită viziune despre om, umanitate şi despre Rusia. Tragedia destinului său modelează acest parcurs iniţiatic. Dostoievski este, iar cartea lui Troyat o confirmă, o fiinţă scindată şi nefericită.
Citeste mai multîn revista 22
Trebuie să îi mulțumim domnului profesor Armand Goșu pentru că nivelul ridicat al expertizei sale în domeniul afacerilor ruse s-a răsfrânt în mod direct asupra noastră, a celor care îl ascultăm și îl citim de mulți ani, pentru că domnia sa a urmărit ceea ce se întâmplă în acest uriaș spațiu (mai degrabă geografic decât uman, având în vedere că populația Rusiei scade în fiecare zi, fie prin repatrierea fiilor, soților, taților în coșciuge, fie prin exod, după cum am văzut în zilele când regimul a decretat mobilizarea parțială), nu este o întreprindere ușoară. Fiecare articol din acest volum este rezultatul rafinat a zeci de ore de reflecție și nu în ultimul rând de ascultare atentă a perverselor mijloace mass-media moscovite.
Citeste mai multîn revista 22
Patrimoniu. O poveste adevărată este cea mai recentă carte a uriașului romancier american care ne (par)vine în traducere românească, una foarte reușită, de altfel (Bogdan Alexandru Stănescu). Patrimoniu este o piesă mai puțin obișnuită în suita cărților lui Roth – nu e propriu-zis o operă de ficțiune, e o confesiune autentică, un document literar din specia celor denumite memoir. În centrul cărții stă, patriarhal, Herman Roth, tatăl – din realitate – al scriitorului. Cartea e, mai întâi, despre viața tatălui lui P. Roth, despre declinul acestuia și despre moartea acestuia; dar e și un exercițiu deopotrivă de luciditate și de tandrețe, despre „sine și despre tatăl său; despre moarte și teama de ea și despre vulnerabilitatea totală la care ne condamnă pe toți iubirea” (Chicago Tribune). Patrimoniu este, pe de altă parte, un portret evident – asumat – pe care Philip Roth îl face tatălui său, dar și un inconștient sau automat autoportret de scriitor.
Citeste mai multîn revista 22
Necredincioasa este, probabil, cea mai cunoscută dintre cărțile lui Ayan Hirsi Ali, una cu un succes de public și de receptare critică uriașe. Aici aflăm de unde vine, din ce Somalia sordidă, musulmană și neîndurătoare vine. E o lume a unor războaie teribile, a corupției, a arbitrariului, a unor conducători tiranici, a unor tradiții barbare. Necredincioasa este chiar ea, Ayan Hirsi Ali, cea care fuge în Olanda, după peripeții teribile, în urma impunerii de către tatăl său în Somalia a unei căsătorii cu un bărbat pe care nici nu îl cunoștea. Necredincioasa e (și) povestea unei eliberări – și a unei asumări: „sunt lucruri care trebuie spuse și momente când a tăcea înseamnă să devii complicele nedreptății”. Actualmente, Ayan Hirsi Ali lucrează la Hoover Institution de la Stanford University și este senior fellow al Future of Democracy Project la Harvard Kennedy School. Și continuă să fie o activistă de frunte pentru drepturile femeilor; de asemenea, o voce critică față de regimurile islamice.
Citeste mai multîn revista Timpul, nr. 22
Cartea lui Bogdan Suceavă, inspirat numită Adâncul acestei calme creste, nu este, așa cum poate ne-am aștepta, un „dezmăț” matematic inabordabil, ci o inedită oglindire eseistică a unui proces de regăsire a acelui „tărâm de mijloc” în care „noul umanism” își găsește justificarea și chiar necesitatea în prezentul doritei transdisciplinarități. (…) Completat și potențat de o conferință de lansare așezată, dialogală, deopotrivă ludică și magistrală, ultimul volum semnat de Bogdan Suceavă are să croiască, fără doar și poate, noi cărări în câmpul hermeneuticii barbiene.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1139
Un roman scris și derulat sub semnul seninătății și al bucuriei de a fi/trăi se dovedește neașteptata poveste montaniardă din Fericirea lupului (Editura Polirom, 2022, traducere din limba italiană de Cerasela Barbone, cu concursul MAE Italian), al scriitorului Paolo Cognetti (n. 1978, Milano). (…) Mi-a plăcut foarte mult. Dincolo de valoarea ei strict literară și de narațiune – la fel de simplă ca și evenimentele ce se derulează, parcă, de la sine. Propoziții simple, ca și eroii cărții. Se trăiește la munte, ca oriunde. Anotimpuri, peisaje, sentimente. Fontana Fredda – am găsit așa ceva pe lîngă Veneția, lipseau munții –, acolo unde se poate lua totul de la capăt. Mereu se poate lua ceva de la capăt. Ideea ar fi să nu te oprești, fără să tai firul în prea multe. Sînt prozatori care complică lucrurile inutil. Nu e cazul lui Cognetti, aș zice, un demn urmaș al lui Pavese.
Citeste mai mult