Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista 22
Dorin Stănescu este un istoric prahovean profesionist, am putea spune, fără să greșim, dar și neobosit în căutările lui. Cel mai recent volum publicat anul trecut este o incursiune neobișnuită în spațiul cultural român în istoria... unei mărci de șampanie! Însă cum șampania trebuie produsă de cineva, într-un loc anume, prin această carte descoperim informații inedite despre capitalismul din Vechiul Regat, relațiile interetnice, dar și rolul major avut de Casa Regală în dezvoltarea părții superioare a Văii Prahovei (de la Sinaia spre Predeal, trecând neapărat prin Bușteni și Azuga). (…) Șampania poate fi achiziționată și astăzi. Pivnițele Rhein au schimbat mai mulți proprietari după 1990, dar în momentul de față funcționează ca un adevărat complex turistic, unde vizitatorii pot descoperi fascinanta poveste a acestei licori regale, jinduită de muritorii de rând și băută la ocazii speciale, în continuare regală, căci șampania Rhein a redevenit furnizorul oficial al Casei Regale a României. Locurile au fost vizitate și de Regele Mihai cu Regina Ana în anul 2006, iar o scrisoare trimisă de rege poate fi admirată la loc de cinste. De prea puține ori în România această tradiție este valorizată și respectată.
Citeste mai multîn revista 22
Sunt mai mulți autori, mari autori care scriu admirabil biografii. Biografia – ca specie literară – e (iarăși) la modă (asta, pentru cine acceptă că ar fi fost un moment, în ultimii zeci de ani buni, când se va fi demodat), are val bun, tot mai înalt și producții literare pe măsură. Un Paul Johnson, un Simon Sebag Montefiore, un Stefan Zweig sunt, cu numeroase titluri subsumate acestei specii, strălucitori și cuceritori. Henri Troyat e între ei, negreșit: și anume, în centru, sus de tot - și prin longevitate, și prin profunzime; și prin actualitate, și prin cultul aparte pe care îl are pentru un anumit trecut (pentru acela care se cere neapărat povestit); și prin șarm, și prin rigoare, și prin spectacolul pe care îl provoacă fiecare dintre cărțile sale de gen – spectacol de intrigă, spectacol stilistic, spectacol de înțelegere adânc. E, cred, un privilegiu să citim (de ce nu – să recitim!) în limba română ediții recente, cărți precum cele despre Cehov și Dostoievski, cărți spectaculoase, așezate, atașante ale acestui autor special.
Citeste mai multîn revista 22
Să scrii despre A. P. Cehov, așa cum o face H. Troyat, este, în mod evident și cu fiecare pagină a cărții, semnul unei mari pasiuni. (…) genial (fără să fie însă conștient de aceasta), hipersensibil, cu o acuitate a observației ieșită din comun, un om ca o rană mai mereu deschisă, Cehov topește în opera sa magistrală istorie mare și istorie mică după un calapod unic. Toate acestea - și multe altele – sunt povestite și demonstrate / argumentate în această uluitoare biografie scrisă de Henri Troyat.
Citeste mai multîn Echinox nr. 1/2023
Dacă ne raportăm la acest roman ca la o narațiune neuro-gotică (folosind conceptul lui Giovanni Magliocco), lectura devine o hibridare între decoruri și scenarii, smulse parcă dintr-un context dark academia, în vreme ce istoria și trecerea timpului în sine țin locul unui dialog intrinsec, ce pornește de la culpa vinei și care mizează pe căutarea unui sens într-o lume dezvrăjită. După moartea lui Zeno, pentru care protagonistul, alături de părinți, se consideră responsabil, doar din cauza infantilității lui, acesta se angajează într-un proces de reconstrucție. Acest proiect nu va putea fi dus la capăt, în special din pricina faptului că identitatea lui se alcătuiește, așa cum o relevă și narațiunea, prin fragmentarismul ei, doar din fărâme identitare, ce nu pot fi amalgamate într-un tot coerent. [...] Naraţiunea autoarei, asemănându-se la nivel stilistic cu proza kafkiană, nu permite excrescenţe ale afectivităţii. Întregul discurs narativ se întemeiază ca un cumul de tensiune al unei identităţi schizoide, aflată mereu în rătăcire, care îşi pierde, treptat, şi capacitatea de jelire (Robert nu poate să sufere în mod autentic după moartea părinţilor săi), însă, în ciuda unei speranţe a răbufnirii şi a exploziei revoltate, protagonistul se abandonează unui monolog angoasant, care rămâne să-l definească prin tocmai incongruenţa identitară.
Citeste mai multpe filologisme.ro
Volumul de față aduce și o serie de documente referitoare la deținuții politici și la familiile acestora, documente care ajută cititorii să înțeleagă mai bine contextul istoric al relatărilor celor intervievați, pornind chiar de la cazul acestora. Interviurile sunt cutremurătoare. Sunt prezentate viețile unor oameni care au fost zdrobiți, pornind de la simpla legătură de rudenie cu „apropiați” pe care, în unele cazuri, nu i-au cunoscut. Sunt dese cazurile în care vorbim chiar de părinți, pe care autorii relatărilor i-au cunoscut târziu, uneori doar după finalizarea unor perioade lungi de detenție. Interviurile sunt conduse cu respectarea normelor metodologice și au fost pregătite pentru publicul larg astfel încât să fie parcurse într-un mod cât mai cursiv. Neputința, foamea și alte forme de suferință sunt cvasi-prezente în relatările celor care au fost intervievați.
Citeste mai multîn revista Familia
În volumul de proză scurtă Fericire, George Dumitru propune zece crâmpeie de viață cotidiană, având în vizor problemele unui middle-class românesc, destul de subțire și, în realitate, redus la câțiva indivizi reprezentativi, în diferite puncte din carierele și viețile lor sentimentale, care-și caută, așa cum ne indică și titlul, „fericirea”. Fie că vorbim despre afirmarea profesională, despre problemele legate de parenting sau despre viața profesională, ceea ce unește aceste proze este discrepanța enormă dintre așteptările protagoniștilor și ceea ce reușesc ei să obțină în urma demersurilor lor. Și astfel, observându-le zbaterile, ne dăm seama că titlul este foarte bine ales pentru întregul volum, acea iluzorie stare de mulțumire dovedindu-se a fi o asimptotă pe care, oricât de departe ar urmări-o, graficul vieții nu o poate atinge niciodată.
Citeste mai multîn revista Familia
Povești, fabule, iubirea și ura în labirint, obiceiurile pierdute în legende, speranțele moarte care au născut convingeri, fericirile posibile și fragmentele de dumnezeire, resurecția răului, neuitând de corp – în care bătăliile se uită și se trezesc, toate sunt nelipsite când Saramago scrie ficțiunile tablourilor pe care le imaginează.
Citeste mai mult
Dezbatere la Colegiul Noua Europă: Panorama postcomunismului în România, Liliana Corobca (editor)
Marți, 10 ianuarie, începând cu ora 15.00, la Colegiul Noua Europă (Plantelor 21, București), va avea loc o dezbatere pe marginea volumului Panorama postcomunismului în România, Liliana Corobca (editor), recent apărut la Editura Polirom. Cuvânt de deschidere: Valentina Sandu-Dediu, Rector, Colegiul Noua Europă Invitați: Cristian Preda, Decan, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București Daniel Șandru, Președinte, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc Dintre autori, vor participa: Liliana Corobca (Moderatoare) Ruxandra Ivan, Dorica Boltașu, Raluca Oancea, Augustin Ioan, Cosmin Năsui, Cristian Vasile
Citeste mai multpe alecart.ro
Despre prietenie și despre zguduitoarele adevăruri umane, abia întrezărite undeva în copilărie, însă nu mai puțin covârșitoare, vorbește naratorul acestui roman al lui Andreï Makine. Și despre dureroase adevăruri, despre lumina ce poate dăinui în consistența mocirloasă a unor existențe terne, a unor vieți prăbușite, frânte. Impregnat de poezie, pledând subtil pentru valorile umanismului care astăzi par tot mai desuete, Prietenul armean e o odă adusă frumuseții care așteaptă să răscumpere prea multa suferință și nedreptate din viețile fiecăruia. E o încercare de a capta și de a păstra frumusețea și tandrețea, bucuria simplă ce se află în noi și în jurul nostru și pentru care nu e nevoie decât de miracolul apropierii de un altul, al privirii îngăduitoare și al răbdării pentru a învăța să ne facem viața suportabilă.
Citeste mai multpe alecart.ro
Romanul lui Stefánsson e o poveste despre pierderi și despre ceea ce rămâne în urma lor. Despre bucuria și tristețea vieții, despre sfâșierea ce o însoțește negreșit. Despre frumusețea care există, dar nu durează. Despre rămășițele de care te agăți când rămâi singur: un gând, o îmbrățișare, un cuvânt, o amintire, un regret. E un roman despre încercarea de a supraviețui în absență, de a umple golurile. De a păstra lumina în întuneric fiind. Rămânând, adică, în viață. Niciunul dintre oamenii lui nu are unde să se ducă în afara propriei vieți. Nu are unde să caute adăpost. Nu are ce să aștepte să i se întâmple. Indiferent pe ce drum apucă, niciunul nu-l va duce dincolo de sine însuși și dincolo de lume. Fiindcă plecarea e imposibilă. Jón Kalman Stefánsson închină o odă frumuseții și cruzimii vieții. Durerii și capacității omului de a o îmblânzi. Vulnerabilității, dar și suflului aceluia vital pe care peisajul de o cutremurătoare răceală al Islandei l-au generat. Impregnată de lirism și de brutalitate, scriitura reflectă colțurile tăioase și adâncimile întunecate ale inimii, însă și ceea ce este flămând și limpede, fierbinte și tânjitor în aceste suflete. O poezie amară a unei lumi, a transformărilor ei, dar, mai ales, a ceea ce păstrează fiecare din ceea ce trăiește.
Citeste mai mult