în revista Timpul, nr. 21/2022

Primul text din volum e cel care dă și titlul. (…) Mie nu mi-ar fi ieșit un roman așa bun. Sunt sigur de asta. (…) Ceea ce m-a lovit, însă, cu forța unui Shinkansen, a fost O vară cu Misha (al doilea roman al volumului). Aici am clacat: m-a făcut Cornilă să plâng – și, după cum se știe, autorii plâng cu lacrimi cât sarmaua doar când își recitesc propriile lor scrieri, dar niciodată când le citesc pe ale altora. Chestie de breaslă! De data asta am comis-o, recunosc cinstit; m-am muiat ca o clătită. Bine, aveam și motive… (…) George Cornilă nu încearcă vreo clipă să pară ce nu e: personajul lui spune clar că retrăiește Rusoaica lui Gib Mihăescu, dar în Misha există ceva mai mult decât în modelul ei literar. E vorba despre minciunile albe, despre minciunile bune; despre minciunile care, oricât de gogonate, ne fac fericiți… o vreme, un timp. Mic, scurt.