Volumul Teoria dezvoltării sustenabile. O abordare critică, premiat de Academia Română, ediția 2022

Volumul The Sustainable Development Theory: A Critical Approach (Springer Nature Switzerland AG 2020), semnat de Ion Pohoață, Delia Elena Diaconașu și Vladimir Mihai Crupenschi, apărut în limba română la Editura Polirom, în 2022, cu titlul Teoria dezvoltării sustenabile. O abordare critică, este unul dintre titlurile premiate de Academia Română la secțiunea Științe economice, fiind distins cu Premiul „Victor Slăvescu".


Decernarea Premiilor Academiei Române pentru anul 2020 va avea loc miercuri, 7 decembrie 2022, începând cu ora 10.00, în Aula Academiei Române.


Despre carte

„Rareori am avut ocazia lecturării unui regal al erudiției ca în cartea de față. Motivul este elementar: o asemenea lucrare are un conținut atât de elegant, încât statura ei mare (la propriu și la figurat) te convinge. Nu te minte. Te solicită intelectual, dar n-o poți lăsa din mână, fiindcă te provoacă să sondezi marea literatură economică, în care se integrează cu succes. Este meritul indiscutabil al logicii sale arborescente, care, pledând pentru durabilitate, nu ezită să te prevină asupra avatarurilor care pervertesc sustenabilitatea. Rigoarea clasicilor răzbate alături de suplețea noilor teorii despre dezvoltare, decantând spectaculos două repere uneori opozante: realitatea doctrinară și realitatea faptică. În final constați că, dincolo de analiza sa onestă, cartea creează energia de care avem nevoie pentru a evolua ca entități într-o lume a contrastelor." (Gabriela Bodea, Universitatea „Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca)


„Excepțional documentată, scrisă cu un simț critic și o profunzime care reflectă remarcabila experiență universitară a autorilor, lucrarea este o invitație la analiză teoretică și la contextualizare. Autorii rezolvă magistral conflictul dintre vechi și nou, arătând că nu tot ce este vechi este învechit și nu tot ce este nou ne asigură progresul. O carte remarcabilă, care va deveni o piatră de temelie în peisajul academic românesc." (Elena Druică, Universitatea din București)


„Este o carte-eveniment! Profundă, cuprinzătoare, îndrăzneață, face cinste școlii românești de economie și arată încă o dată valoarea școlii ieșene. Deși nu este o lucrare facilă, lectura e plăcută, e la îndemâna publicului educat și nu neapărat de specialitate. Textul intrigă, răstoarnă șabloane și spune adevăruri adeseori ocolite. Tocmai pentru că nu rămâne tributar unei anumite doctrine, îi poate mulțumi și nemulțumi în egală măsură pe cititori – dar tocmai acesta este farmecul unei lucrări valoroase." (Cristian Popescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza", Iași)


Ion Pohoață este profesor emerit al Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și doctor honoris causa al Universității „Ștefan cel Mare" din Suceava. Este creator de teorie și școală economică, fondator și director al școlii doctorale de economie ieșene. Prin publicațiile sale (148 de articole, 12 cărți de autor și 17 de coautor sau coordonator), participarea la conferințe, derularea unor granturi de cercetare (6 ca director și 18 ca expert), coordonarea de lucrări de doctorat (45 de doctori) ș.a. a inițiat și a consolidat șase câmpuri de investigație științifică: economie instituțională, epistemologie economică, doctrine economice, dezvoltare sustenabilă, economie de tranziție și economie spațială. Cărțile sale au fost premiate de toate forurile instituționale de profil din România, inclusiv Uniunea Scriitorilor și Academia Română. Este o prezență vie, citabilă în publicistica economică.


Delia Elena Diaconașu este doctor în economie (finanțe) și cercetător al Departamentului de Științe Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași. În ariile sale de interes intră analizele macroeconomice ce țin de dezvoltare economică, teorie monetară și piețe financiare internaționale, dar și microeconomice cu referire la comportamentul de economisire al indivizilor. În prezent, activitatea sa se cuantifică în peste 50 de publicații științifice la edituri și reviste de prestigiu internațional, membru în șapte proiecte de cercetare naționale, visiting researcher la două universități europene și numeroase participări la workshopuri și conferințe internaționale.


Vladimir Mihai Crupenschi a absolvit școala doctorală din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași (cu teza „O cercetare asupra cauzelor, dinamicii și inevitabilității redistribuirii avuției unei națiuni"). Lucrează în cadrul companiei de edtech Adservio și este cadru didactic asociat al FEAA, Departamentul de Economie și Relații Internaționale. Ariile de cercetare preferate sunt evoluționismul economic, dezvoltarea sustenabilă și redistribuirea. În prezent, lucrează la prelucrarea și adaptarea tezei de doctorat într-o carte care să extindă argumentația și scopul cercetării inițiale.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.