Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Suplimentul de cultură, nr. 785
În 2022, convenția e jocul. După un timp al incertitudinii, romanul câștigător al concursului de debut al Editurii Polirom, Banchetul cerșetorilor de Irina Anghel, se remarcă printr-un pariu pe care îl face cu această convenție și pe care îl câștigă detașat. Scris cu mult curaj, cu vioiciune și cu o nostalgie care amintește de Fototeca Adrianei Bittel, de o maturitate suavă, de o atenție la detaliile peisajului și mimica personajelor, acest roman e o notă proaspătă în peisajul literaturii autohtone. (…) Un scriitor care nu se teme de promisiunea pe care o face scrisului, Irina Anghel construiește un roman cu toată seriozitatea unui autor deja format, îndrăznind și reușind totodată să iasă din tiparul standard, să lase naratorul să scrie alte reguli, să nu se teamă de intervențiile spontane și năstrușnice asupra limbajului (…) Un astfel de umor voluntar maschează pierderea, durerea, hrănește convenția jocului, a trecerii dincolo de granițele stabilite în prealabil.(…) Banchetul cerșetorilor e o invitație în sine, un univers în care proza contemporană îndeplinește toate condițiile unei reușite, în care un debut dovedește, fără urmă de îndoială, că povestea acestei autoare va avea și o continuare.
Citeste mai multpe litero-mania.com
Interior zero e un roman puternic și simptomatic pentru generația tânără în numele căreia scrie Lavinia Braniște – ca, de altfel, și celelalte romane ale ei, Sonia ridică mâna (ce are ca temă recuperarea trecutului comunist din perspectiva tinerilor de azi) și Mă găseşti când vrei (cazuistica amoroasă). La actualitatea temelor abordate se adaugă stilul incisiv, concentrat, comportamentist, sigur pe el, cu replici bine surprinse, ce denotă un ochi și o ureche de veritabilă prozatoare.
Citeste mai multîn El pais
Provizorat, romanul scriitoarei românce Gabriela Adameșteanu, este o carte ambițioasă și acaparatoare, în stil clasic, cu scriitură și structură întretăiate.
Citeste mai multîn Cațavencii
Am citit toate cărțile de povestiri ale lui Dan Lungu, cu senzația euforizantă pe care ți-o dă întâlnirea cu un mare prozator și cu așteptări tot mai ridicate pe care, până acum, D.L. nu mi le-a înșelat. De la Chetă la flegmă, cu care și-a început – formidabil! – parcursul de prozator, la Băieți de gașcă, Dan Lungu e în același timp la fel și diferit, adică îl recunoști, dar vezi și că s-a înnoit. Iar ceea ce spune el despre povestirile pe care le-a scris, că în ele se află toate romanele lui de mai târziu, e cât se poate de adevărat. De fapt, multe dintre ele sunt niște romane condensate, în care D.L. te obligă să, cum să zic, colaborezi cu el, adică să-ți imaginezi ceea ce rămâne nescris, dar face parte din ele. Ăsta mi se pare unul dintre secretele lui care te fac să te simți atât de apropiat, de-a dreptul complice, cu textele lui.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1127
Umbra vântului este o carte despre cititori, despre librării și anticariate, despre magia lecturii (haha, da!), despre bucuria descoperirii primului autor pe care îl vei purta cu tine toată viața. (…) în Umbra vântului aflăm că, atunci când închizi paginile unei cărți, viața din ea nu a dispărut, ci, din contră, te poate urmări pentru totdeauna.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 11127
Un intelectual/scriitor lucid, pe care umorul îl salvează și care ne propune și nouă aceeași soluție, de fiecare dată. Povestea tristă a lui Vincent Lambert lasă o dâră de melancolie peste o altfel de nepovestit tragedie. Un scriitor care ar merita citit și comentat și în spațiul intelectual românesc. Experiențele unui nonconformist se conjugă cu provocările unui gânditor liber, mereu pus pe tăgadă, trecând prin experiențe individuale și opțiuni de grup, liber asumate sau impuse.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 963
Eseurile din Investigații mateine. Amintiri au mai apărut separat sau fragmentar, volumul de față doar le antologhează în patru secțiuni distincte, oferindu-le, astfel, posibilitatea unei reparcurgeri cu folos (trebuie reamintit că multe dintre volumele lui Ion Vianu au tot fost reeditate, în ultimii ani, cu aproape același succes ca la primele apariții). Prima secțiune oferă o lectură oblică, în cheie psihanalitică, desigur, a literaturii lui Mateiu Caragiale. E un convingător exercițiu de hermeneutică mateină, complementar multora dintre abordările anterioare la subiect, pe care, fair play, Ion Vianu le citează și le valorifică din belșug.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1127
Ce face (…) Nelega e o complexă reconstituire interioară a unor momente altminteri publice, care s-ar putea rezuma astfel: o femeie excepțional de talentată (încât e admisă la Conservator la 14 ani), cu o voință de a face lucruri (mai ales teatru) ieșită din comun și atipic de emancipată pentru anii aceia (singurul ei copil e „din flori“, făcut la 17 ani și crescut cu sprijinul familiei, una destul de avută pentru a o susține la începutul carierei și pentru a-și permite lipsa de moralism excesiv), își trăiește repetatele înfrângeri, victorii și încercări ale vieții căzând, de fiecare dată, în picioare sau reinventându-se din cenușă, în ciuda unei eterne anxietăți (își roade recurent unghiile până la sânge), a pierderilor materiale și emoționale.
Citeste mai multîn revista Timpul, nr. 19/2022
Banchetul Irinei Anghel trebuie citit, de la titlu până la ultimul cuvânt, în polisemia lui ramificată livresc și ușor parfumată cu cochetăriile textualismului, dincolo de capcanele colocvialului. Îndeamnă la aceasta și stilul deopotrivă vioi și temperat, subtil și plin de umor, prietenos și persiflant, spontan și studiat, care predispune la o lectură relaxată și complice (de altfel, autoarea parodiază cu succes multe snobisme ale literaturii), fără a-ți permite să devii melancolic, dat fiind talentul pe care îl are de a „întoarce foaia” lecturii mereu către alte piste.
Citeste mai multpe pallasathena.ro
Primul genocid al teribilului secol XX nu a fost al bolşevicilor, nici al naziştilor. S-a petrecut în Turcia, pe fondul destrămării Imperiului Otoman, când liderii turci, de teama secesionismului, au luat decizia secretă a exterminării armenilor. Acţiunea a început în primăvara lui 1915, pentru ca la sfârşitul aceluiaşi an, nouă zecimi dintre armenii din provinciile orientale din Anatolia să fi fost ucişi (în jur de 900.000 de persoane). Alţi 500.000 de armeni din provinciile centrale şi orientale ale Anatoliei şi din Cilicia au murit în 1916, în faza a doua a genocidului. (…) Cu toate acestea, solidaritatea umană nu poate fi eliminată nici măcar în cel mai bine organizat masacru.
Citeste mai mult