pe pallasathena.ro

Primul genocid al teribilului secol XX nu a fost al bolşevicilor, nici al naziştilor. S-a petrecut în Turcia, pe fondul destrămării Imperiului Otoman, când liderii turci, de teama secesionismului, au luat decizia secretă a exterminării armenilor. Acţiunea a început în primăvara lui 1915, pentru ca la sfârşitul aceluiaşi an, nouă zecimi dintre armenii din provinciile orientale din Anatolia să fi fost ucişi (în jur de 900.000 de persoane). Alţi 500.000 de armeni din provinciile centrale şi orientale ale Anatoliei şi din Cilicia au murit în 1916, în faza a doua a genocidului. (…) Cu toate acestea, solidaritatea umană nu poate fi eliminată nici măcar în cel mai bine organizat masacru. Aşa cum unii copii au scăpat din marşurile morţii din Transnistria, din timpul administraţiei lui Ion Antonescu, fiind daţi chiar de mamele lor unor oameni întâlniţi pe drumul calvarului, aşa şi în cazul armenilor unii copii au supravieţuit, prin mila unor martori sau chiar printr-un act aparent samavolnic, de răpire, aşa cum otomanii au practicat de-a lungul istoriei. Şi astfel mii de femei şi copii au fost răpiți de turci, iar mai târziu, în Siria, de arabi sau de beduini. Unii au fost vânduți ca sclavi, alții au fost integrați în familii turcești, kurde sau arabe, după convertirea forţată la islam. Câțiva au fost salvați de persoane generoase cărora mamele lor i-au încredinţat ca să-i scape de deportare. Mărturiile acestor copii supravieţuitori ai genocidului armean au fost strânse într-un volum îngrijit de Sonya Orfalian.