Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe citestema.ro
Traducerea impecabilă din limba franceză de către Florin Oprescu a eseului lui Amin Maalouf din 1998 și publicarea de către Editura Polirom în acest an oferă cititorilor din România răspunsuri mai necesare ca oricând la întrebările care privesc identitatea unei națiuni și globalizarea. (…) Marea teză a lui Maalouf este că îmbie la un viitor în care schimbarea este posibilă tocmai pentru că nu ar trebui să punem un verdict final asupra niciunei religii, asupra niciunui stat, asupra niciunei identități. Așa cum o societate poate influența o religie, tot așa identitatea va depinde de mai mulți factori și va fi întotdeauna în schimbare. (…) Identități ucigașe de Amin Maalouf e o carte necesară, ușor de parcurs, dar de o profunzime care ne transformă perspectiva asupra lumii în care trăim și care clarifică, fără urmă de îndoială, de ce toleranța e unicul răspuns în cazul în care ne dorim o lume a popoarelor în care diferențele capătă un nou rol, încetând să mai fie grenade aruncate pe câmpul de luptă.
Citeste mai multpe alecart.ro
O uriașă forță de a da glas acestei constrângeri, acestei căi încă de la început intuită ca damnată se degajă din fiecare pagină a volumului lui Cristian Fulaș. Se vădește un colosal talent de a construi datele unui destin și adâncimile tulburi ale unui suflet, pliurile unei conștiințe fără a rata nimic: omul cu slăbiciunile lui și poetul genial, relația lui Celan cu limba și trauma provocată de această limbă – germana, limba celor vinovați, limba călăilor și limba poeziei, singura în care și-a putut scrie opera, apoi distanța imposibil de trecut între gândul înfiorat de prea plinul umanității regăsit în opera celor pe care i-a admirat și gesturile lor, cuvintele publice, născute din oportunism sau dintr-o reală orbire, de susținere a ororii naziste, destrămarea sinelui și a iubirii sub acțiunea violentă a bolii. Sunt pagini absolut remarcabile în care sunt radiografiate căderea, nebunia, tensiunea dintre puținele momente de luciditate (cu toată nevoia de iubire și disperarea provocată de celălalt) și celălalt timp, al răului absolut, al alunecării în abis, al imposibilității de a păstra controlul.
Citeste mai multîn revista Ateneu, nr. 639-640
Sub un titlu atractiv, care definește sintetic existența tumultuoasă a unuia dintre cei mai complicați scriitori români (Preda. Adevărul ca o pradă), Bogdan Răileanu ne propune, în recenta sa biografie romanțată (Ed. Polirom, 2022), o revizitare a vieții și, implicit, a operei unui scriitor canonic care nu se lasă ușor înțeles. Un Marin Preda sub vremi, încercând să-și croiască drum în literatură, prin hățișul condiționărilor ideologice și politice de tot felul. (…) Bogdan Răileanu nu contrazice prejudecățile referitoare la Preda, ci doar le nuanțează, în sensul adăugării unor tușe fine, care colorează imaginea clișeizată a unui Preda ursuz și antipatic. Așa se face că locurile comune legate de tribulațiile lui sentimentale, de succesul său, de relațiile cu regimul comunist, modul cum a fost filat de securitate sau moartea sa suspectă sunt supuse unui efect de adâncire, prin căutarea resorturilor interioare care le-au generat. Asta nu înseamnă că momentele picante nu lipsesc, însă ele sunt doar pretexte pentru o meditație asupra unui destin tragic, sub semnul singurătății și al suferinței, care i-au adus totuși, lui Preda, izbăvirea. Izbăvirea prin scris. Așa cum ne-o demonstrază biografia de față, scrisă de un prozator cu mână sigură și privire sagace.
Citeste mai multîn revista Timpul, nr. 21/2022
Primul text din volum e cel care dă și titlul. (…) Mie nu mi-ar fi ieșit un roman așa bun. Sunt sigur de asta. (…) Ceea ce m-a lovit, însă, cu forța unui Shinkansen, a fost O vară cu Misha (al doilea roman al volumului). Aici am clacat: m-a făcut Cornilă să plâng – și, după cum se știe, autorii plâng cu lacrimi cât sarmaua doar când își recitesc propriile lor scrieri, dar niciodată când le citesc pe ale altora. Chestie de breaslă! De data asta am comis-o, recunosc cinstit; m-am muiat ca o clătită. Bine, aveam și motive… (…) George Cornilă nu încearcă vreo clipă să pară ce nu e: personajul lui spune clar că retrăiește Rusoaica lui Gib Mihăescu, dar în Misha există ceva mai mult decât în modelul ei literar. E vorba despre minciunile albe, despre minciunile bune; despre minciunile care, oricât de gogonate, ne fac fericiți… o vreme, un timp. Mic, scurt.
Citeste mai multpe alecart.ro
Spațiul pe care-l creează Dan Coman în acest volum are consistența lumilor din vis. Sau, mai bine spus, al lumilor pe care le lași să se deruleze sub pleoapele închise strâns, în scenarii alternative, în momentele în care întorci spatele realității care abia așteaptă să te înhațe și să-ți arunce în față viața așa cum este. Dar mintea ta continuă să deruleze posibilități, crâmpeie dintr-o altă realitate. O metarealitate în măsura în care geografia realului e recognoscibilă, însă constant alimentată de gesturi, întâmplări, stări de a fi ce au consistență cinematografică: există în exact aceeași măsură în care sunt doar niște fantasme, niște proiecții.
Citeste mai multpe adevarul.ro, 3 decembrie 2022
Cred că am început să-l scriu când am început să mă simt preocupat de problemele legate de dictatură, de ideologie, de mecanismele spălării pe creier, deci sunt mulți ani de când acumulez date istorice. Eu eram încă în România când am scris primele piese care aveau o conotație politică de denunțare a ceea ce numesc eu spălarea pe creier. Mă preocupă raportul dintre comunism și nazism, cele două mari ideologii toxice care au distrus mental secolul al XX-lea și ale căror influențe nefaste persistă și acum. Treptat, în tema acestor preocupări s-au înscris și alte teme, de pildă, mereu am fost interesat de destinul propriei mele familii în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, în contextul comunismului și al diverselor anexări de teritorii.
Citeste mai multîn Caiete Silvane nr. 215
O dezicere de convențiile narative, o transgresare a tiparului romanesc modernist sau postmodernist, o asumată impuritate, o estompare a granițelor dintre genuri, specii, formule narative dă nota originală cărții ce glisează amețitor prin deceniul de viață prins, fragmentar, între paginile lui. Departe de a fi, asemenea romanelor contemporane, un roman social, Crush reunește, în cele 28 de capitole, organizate în trei părți, stampe puternic liricizate, erotizate sau cu iz gotic, clișee existențiale majore – în sensul specific domeniului fotografiei, de imagini fotografice negative, obținute în camera obscură, pe baza cărora se realizează reproducerea fotografică. Nu întâmplător pot fi considerate clișee fotografice capitolele în care autoarea pare să demonstreze cunoașterea tuturor resurselor care asigură autenticitatea, a celor care completează realitatea imediată – dar limitată – prin analepse și prolepse sau prin inserții onirice.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 12/2022
Rarissim în tabloul nostru literar, Povestiri despre oameni obișnuiți descrie jumătatea plină a existenței, tematizează fațetele unui sentiment. Iubirea ca ideal din Crucea Sudului, care ondulează, ca la Makine, peste balconul apartamentului, dincolo de carantinare. Iubirea ca dialog al tandreții, în cuplul Vladimir-Eva, în care ea “îi ia mâna și o lipește pe obraz”, iar “el o privește cum bea apă: ridurile i se ștergeau de pe față, pe măsură ce amintirile se îndepărtau”.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1137
Impresii suprapuse, adăugite. Memorie, timp suspendat. Traversarea Atlanticului, Rio, Sao Paolo, o cu totul altă lume, pagini de jurnal, cu însemnări fugare de peste zi, dar și considerații subtile despre civilizația și cultura sud-americană, Iguape și Montevideo, plouă mereu, gânduri, oameni de cultură, plimbări, conversații, diplomați, evident, femei, clima care nu-i prea priește, ca și vorbăria. Plăcută lectură, cu același ton elegiac, cu care deja ne obișnuise Camus cu textele sale de junețe din Exilul și împărăția.
Citeste mai multîn revista Steaua, nr. 11-12/2022
În Călătorie în iad și în rai și-n oraș, temele privilegiate sunt iubirea, bucuria vieții, feeria viețuirii. După cum se poate deduce și din titlu, povestea este una picarescă, dar nu obișnuit picarescă, ci una care înfățișează și incursiuni în lumi de dincolo. (…) Dând din nou dovadă de iscusință în procedările în care excelează (a trata marile teme grave, fundamentale, în registru non-solemn, familiar, neconvențional, atrăgător…), Dan Perșa strecoară în carte și fragmente de descriere „din interior” a muncii scriitorului sau enunțări ale unora din obiectivele sale, formulate uneori ca sentințe neafectate, însă percutante, în pofida aparentei simplități și banalități („Toate poveștile sunt creații ale oamenilor pentru a se înțelege pe ei și universul”; „Am vrut să iau clipa sau frântura existenței omenești și să fac din ea un mic glob, atârnat de un fir de păianjen în lumina nesfârșită a eternității, un glob în care să vă puteți vedea; lupta crâncenă a omului cu el însuși și cu moartea” – declarație a lui Darșa; „literatura, o machetă la scară redusă a realității” etc.).
Citeste mai mult