Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 1-2/2023
Cu multă atenție și tenacitate, Bogdan Suceavă reconstituie biografia literară și științifică a lui Dan Barbilian care au coincis cu o perioadă fastă pentru transformarea modernistă a matematicii, dar și cu una de culminație a poeziei românești. Programul de la Erlangen și geometria proiectivă fuseseră fondate de Felix Klein în 1872. Barbilian reprezintă, după cum afirmă și Bogdan Suceavă, a treia generație de geometricieni care aplică și extind ideile lui Klein pe măsură ce geometriile neeuclidiene devin domeniu curent. Autorul eseului face o utilă incursiune în istoria matematicilor și a conceptelor din geometrie, precum și o reconstituire din interior, cu înțelegerea ideilor dificile asupra cărora s-au îndreptat studiile lui Dan Barbilian, a viziunii sale despre geometrie în contextul epocii lui și a predecesorilor imediați.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Nicu Gavriluță este un observator destul de meticulos în segmentul pe care-l abordează și nu scapă nicio ocazie de a-i arăta cititorului diferite unghiuri, incluzând chiar și reacțiile criticilor la peliculele alese. Vă întrebați probabil care este misiunea unei astfel de cărți? Îmi permit să afirm că este un bun stimulent pentru tinerii care își doresc o retrospectivă a producției cinematografice Marvel în dimensiunea sa multilaterală. Alegerea de a diseca fiecare film în căutarea unor mituri și de a le corela cu tradițiile anumitor popoare a fost oportună în acest caz, deoarece ne permite să vedem intenția regizorală. (…) Intuiesc că lectura acestei cărți este potrivită tinerilor interesați de comportamente și de interdisciplinaritatea filmului, de conexiunea acestuia cu alte credințe, superstiții, iar epilogul „încununează opera”, vorba clasicului, fiind o sumă de zece concluzii foarte pertinente și actualizate, care, de facto, dau răspunsul decisiv întrebării din titlu.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1141
O carte provocatoare, polemică, evident, dar care pune în discuție și valorifică cercetările de/din teren ale unor oameni de știință care s-au tot aplecat cu insistență asupra modului în care a funcționat lumea cu multe milenii înainte de a se fi consemnat câte ceva. Preistoria lumii ar putea să ne ofere alte argumente. Premise. Multe necunoscute sunt încă nedeslușite și li se dă o nouă interpretare. Care să rescrie întreaga istorie a omenirii. E oare posibil?
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 979
Romanul are trăsăturile stilistice ale unui psalm despre dragoste şi familie şi, o dată în plus în scrisul Zeruyei Shalev, frazele cărţii încorporează citate din Biblie („pentru mine, Biblia este o comoară în ceea ce priveşte puterea literară şi inspiraţia”, mărturisea scriitoarea), care conferă poveştii o dimensiune nu atât religioasă, cât spirituală. Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sunt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
Citeste mai multîn revista 22
Dorin Stănescu este un istoric prahovean profesionist, am putea spune, fără să greșim, dar și neobosit în căutările lui. Cel mai recent volum publicat anul trecut este o incursiune neobișnuită în spațiul cultural român în istoria... unei mărci de șampanie! Însă cum șampania trebuie produsă de cineva, într-un loc anume, prin această carte descoperim informații inedite despre capitalismul din Vechiul Regat, relațiile interetnice, dar și rolul major avut de Casa Regală în dezvoltarea părții superioare a Văii Prahovei (de la Sinaia spre Predeal, trecând neapărat prin Bușteni și Azuga). (…) Șampania poate fi achiziționată și astăzi. Pivnițele Rhein au schimbat mai mulți proprietari după 1990, dar în momentul de față funcționează ca un adevărat complex turistic, unde vizitatorii pot descoperi fascinanta poveste a acestei licori regale, jinduită de muritorii de rând și băută la ocazii speciale, în continuare regală, căci șampania Rhein a redevenit furnizorul oficial al Casei Regale a României. Locurile au fost vizitate și de Regele Mihai cu Regina Ana în anul 2006, iar o scrisoare trimisă de rege poate fi admirată la loc de cinste. De prea puține ori în România această tradiție este valorizată și respectată.
Citeste mai multîn revista 22
Sunt mai mulți autori, mari autori care scriu admirabil biografii. Biografia – ca specie literară – e (iarăși) la modă (asta, pentru cine acceptă că ar fi fost un moment, în ultimii zeci de ani buni, când se va fi demodat), are val bun, tot mai înalt și producții literare pe măsură. Un Paul Johnson, un Simon Sebag Montefiore, un Stefan Zweig sunt, cu numeroase titluri subsumate acestei specii, strălucitori și cuceritori. Henri Troyat e între ei, negreșit: și anume, în centru, sus de tot - și prin longevitate, și prin profunzime; și prin actualitate, și prin cultul aparte pe care îl are pentru un anumit trecut (pentru acela care se cere neapărat povestit); și prin șarm, și prin rigoare, și prin spectacolul pe care îl provoacă fiecare dintre cărțile sale de gen – spectacol de intrigă, spectacol stilistic, spectacol de înțelegere adânc. E, cred, un privilegiu să citim (de ce nu – să recitim!) în limba română ediții recente, cărți precum cele despre Cehov și Dostoievski, cărți spectaculoase, așezate, atașante ale acestui autor special.
Citeste mai multîn revista 22
Să scrii despre A. P. Cehov, așa cum o face H. Troyat, este, în mod evident și cu fiecare pagină a cărții, semnul unei mari pasiuni. (…) genial (fără să fie însă conștient de aceasta), hipersensibil, cu o acuitate a observației ieșită din comun, un om ca o rană mai mereu deschisă, Cehov topește în opera sa magistrală istorie mare și istorie mică după un calapod unic. Toate acestea - și multe altele – sunt povestite și demonstrate / argumentate în această uluitoare biografie scrisă de Henri Troyat.
Citeste mai multîn Echinox nr. 1/2023
Dacă ne raportăm la acest roman ca la o narațiune neuro-gotică (folosind conceptul lui Giovanni Magliocco), lectura devine o hibridare între decoruri și scenarii, smulse parcă dintr-un context dark academia, în vreme ce istoria și trecerea timpului în sine țin locul unui dialog intrinsec, ce pornește de la culpa vinei și care mizează pe căutarea unui sens într-o lume dezvrăjită. După moartea lui Zeno, pentru care protagonistul, alături de părinți, se consideră responsabil, doar din cauza infantilității lui, acesta se angajează într-un proces de reconstrucție. Acest proiect nu va putea fi dus la capăt, în special din pricina faptului că identitatea lui se alcătuiește, așa cum o relevă și narațiunea, prin fragmentarismul ei, doar din fărâme identitare, ce nu pot fi amalgamate într-un tot coerent. [...] Naraţiunea autoarei, asemănându-se la nivel stilistic cu proza kafkiană, nu permite excrescenţe ale afectivităţii. Întregul discurs narativ se întemeiază ca un cumul de tensiune al unei identităţi schizoide, aflată mereu în rătăcire, care îşi pierde, treptat, şi capacitatea de jelire (Robert nu poate să sufere în mod autentic după moartea părinţilor săi), însă, în ciuda unei speranţe a răbufnirii şi a exploziei revoltate, protagonistul se abandonează unui monolog angoasant, care rămâne să-l definească prin tocmai incongruenţa identitară.
Citeste mai multpe filologisme.ro
Volumul de față aduce și o serie de documente referitoare la deținuții politici și la familiile acestora, documente care ajută cititorii să înțeleagă mai bine contextul istoric al relatărilor celor intervievați, pornind chiar de la cazul acestora. Interviurile sunt cutremurătoare. Sunt prezentate viețile unor oameni care au fost zdrobiți, pornind de la simpla legătură de rudenie cu „apropiați” pe care, în unele cazuri, nu i-au cunoscut. Sunt dese cazurile în care vorbim chiar de părinți, pe care autorii relatărilor i-au cunoscut târziu, uneori doar după finalizarea unor perioade lungi de detenție. Interviurile sunt conduse cu respectarea normelor metodologice și au fost pregătite pentru publicul larg astfel încât să fie parcurse într-un mod cât mai cursiv. Neputința, foamea și alte forme de suferință sunt cvasi-prezente în relatările celor care au fost intervievați.
Citeste mai multîn revista Familia
În volumul de proză scurtă Fericire, George Dumitru propune zece crâmpeie de viață cotidiană, având în vizor problemele unui middle-class românesc, destul de subțire și, în realitate, redus la câțiva indivizi reprezentativi, în diferite puncte din carierele și viețile lor sentimentale, care-și caută, așa cum ne indică și titlul, „fericirea”. Fie că vorbim despre afirmarea profesională, despre problemele legate de parenting sau despre viața profesională, ceea ce unește aceste proze este discrepanța enormă dintre așteptările protagoniștilor și ceea ce reușesc ei să obțină în urma demersurilor lor. Și astfel, observându-le zbaterile, ne dăm seama că titlul este foarte bine ales pentru întregul volum, acea iluzorie stare de mulțumire dovedindu-se a fi o asimptotă pe care, oricât de departe ar urmări-o, graficul vieții nu o poate atinge niciodată.
Citeste mai mult