În volumul de proză scurtă Fericire, George Dumitru propune zece crâmpeie de viață cotidiană, având în vizor problemele unui middle-class românesc, destul de subțire și, în realitate, redus la câțiva indivizi reprezentativi, în diferite puncte din carierele și viețile lor sentimentale, care-și caută, așa cum ne indică și titlul, „fericirea”. Fie că vorbim despre afirmarea profesională, despre problemele legate de parenting sau despre viața profesională, ceea ce unește aceste proze este discrepanța enormă dintre așteptările protagoniștilor și ceea ce reușesc ei să obțină în urma demersurilor lor. Și astfel, observându-le zbaterile, ne dăm seama că titlul este foarte bine ales pentru întregul volum, acea iluzorie stare de mulțumire dovedindu-se a fi o asimptotă pe care, oricât de departe ar urmări-o, graficul vieții nu o poate atinge niciodată.
