Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1296
Romanul Paradis al lui Radu Vancu este precum o oglindă într-un parc de distracții, înfățișând realitatea alterată, distrusă și reasamblată într-o imagine fundamental asemănătoare, dar purtînd totuși diferențe esențiale. O tapiserie a ființei umane, împletită din muzica, filozofia și arta care dovedesc evoluția omului, dar și din instinctele animalice mereu prezente, de care nu ne putem lepăda niciodată în totalitate; această carte ilustrează adevărul trăit în perioadele de boală, dar îl și transcende, creând figura apocaliptică a unui univers ce pare să se asemene prea îndeaproape cu cel în care trăim.
Citeste mai multîn România literară, nr. 10/2026
Cu Îngerii de bronz, Angela Martin închide o trilogie care a devenit, așa cum numeroase comentarii o atestă, una dintre explorările fine ale identității unor personaje scindate. Cezar e un personaj în balans, între lumi, între segmente diferite ale familiei sale, în fapt complet disjunse. El este un erou dilematic și, într-un fel tragic, dar fiecare individ trebuie să-și trăiască tragedia ce i s-a dat. Scriitoarea adoptă un stil tradițional, preferând inovației formale adâncirea în psihologia personajelor. În mod cert are poftă de scris și de înfățișat realitatea existenței cu subtilitățile ei, ceea ce devine atractiv pentru cititor.
Citeste mai multîn Dilema
Povești, tipologii, lumi și decoruri multicolore se intersectează în noul roman al lui Bogdan Perțache, lăsându-l pe cititor să reconstruiască detectivistic „desenul din covor” la finalul lecturii. Pe acordurile cântărețului greco-francez Georges Moustaki, eventual (toate cele trei confesiuni au câte un motto din celebra piesă „Le Métèque”), sigur va fi una cu ceva satisfacții.
Citeste mai multîn Dilema
Instinct de supraviețuire reunește bucăți unde faliile cronologice din interiorul aceluiași text construiesc desfășurări epice paralele și deconstruiesc șabloane și așteptări de lectură, alternând evenimentele și generând nostalgii, decalaje, nepotriviri și chiar plonjoane în fantastic.
Citeste mai multîn România literară, nr. 14/2026
Carte profundă, mai „țeapănă” în litera Legii decât cea a magistrului Steinhardt, Proximități și mărturisiri ne deschide o fereastră către o lume românească pe care de regulă nu o prea vedem. Dincolo de spectacolul tot mai echivoc al politicii și al luptei pentru putere, dincolo de cacofonia mediatică și de devergondajul spațiului virtual, dacă îți alegi bine vecinătățile și dacă nu uiți de necesitatea mărturisirii, cu tot ce implică ea, poți duce o viață împlinită spiritual. Jurnalul lui Ioan Pintea poate servi drept călăuză.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 216
La intersecția dintre tumultul amintirilor personale și frământările istoriei, Meserii nerecomandate femeilor (2025), cea de-a doua carte de memorialistică a Gabrielei Adameșteanu, (după Anii romantici - 2014), luminează noi paliere ale biografiei și ale universului său artistic. Intuiția talentului, afirmarea și consacrarea sunt problematizate în funcție de context și de vârstă, întâi ca "viciu" al feminității, ("Nașterea unui scriitor nu-i o fericire pentru familie, cu atât mai mult a unei scriitoare care n-are cum să corespundă profilului feminin în familiile conservatoare") și ulterior, ca un dat firesc, atunci când recunoașterea și succesul se vor înscrie pe linia eredității masculine a familiei. Dihotomia scriitor/scriitoare definește, în viziunea autoarei, atât profesia scrisului, cât și toate caracteristicile legate de formă și stil.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Paginile memorialistice ale Gabrielei Adameșteanu recuperează o epocă, fiind un necesar act cultural într-o societate a uitării. Pentru cititorii tineri, cartea poate fi privită ca instrument de identificare a sensului vieții profesionale. Alegerile în privința carierei sunt atât de dificil de luat și, ca în cazul autoarei acestor pagini, căutările și interogațiile nu se încheie niciodată. Dincolo de întrebarea care rămâne în sfera polemicii, dacă femeile scriu altfel decât bărbații, interesant este stilul însuși al cărții. Gabriela Adameșteanu se raportează la adevăr cu o simplitate rară, fără masca unor convenții sociale și fără teama de a fi rănit orgolii. Nu menajează pe nimeni. Nici pe sine nu se menajează. Intransigența morală, în forma ei firească, lipsită de patetism, este emblema acestei cărți a recuperărilor importante.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1296
Într-o epocă în care pare că documentele au spus totul, literatura dovedește că mai are, încă, ceva esențial de spus. Prin Maiorescu. Confesiunile unui stoic, Adrian Jicu confirmă, încă o dată, potențialul extraordinar al exoficțiunii de a apropia cititorul contemporan de un personaj istoric. Portretizându-l pe acest Titu Maiorescu care se prăbușește în fața propriei umanități, autorul deconstruiește un mit, dezvăluind omul din spatele legendei – cu disciplina și nesiguranțele, cu ambiția și îndoielile, cu „viciile“ și „virtuțile“, cu meritele, dar și cu limitele sale. Cum spuneam, de la solemnitatea manualelor la pulsația vie a unui destin trăit, drumul e lung, dar e absolut necesar.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3
Scris cu deja recunoscută măiestrie, într‑o cheie armonică, romanul polifonic al doamnei Angela Martin ne aduce aminte, în anii în care ne externalizăm amintirile și gândirea, de fragilitatea omului și reafirmă, luminos, lucrurile care fac ca viața să merite trăită. Dacă, așa cum credea Susanne Lang, esența muzicii este timpul, atunci timpul afectiv pe care îl compune prozatoarea arădeancă pare să fie suflarea care circulă prin romanele sale, dând glas umanității noastre profunde, care nu trebuie lăsată să piară.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3
Aproape fiecare proză din volumul Zaruri și minuni al lui Adrian G. Romila conține reprezentarea unui moment în care tot ce părea certitudine (o explicație, un obicei, o credință, un mit) se destramă și lasă loc imprevizibilului și extra‑ordinarului. Apare ceea ce Bogdan Crețu numește, pe coperta a patra a cărții, „o fisură prin care își face loc în contingentul obișnuit ceva altfel, o boare de dincolo.” Adrian G. Romila nu scrie o carte tematică în sensul clasic, ci un volum de variațiuni pe tema intruziunii, în manieră violentă, comică sau duioasă. Rezultatul e o proză scurtă cu miză mare, spusă fără emfază, pe tonul familiar al întâmplărilor relatate la o întâlnire cu apropiații. (...) Adrian G. Romila nu demitizează pentru a distruge, ci pentru a vedea ce rămâne. Și rămâne ceva esențial: fragilitatea omului care continuă să caute sens, chiar și când țesătura realului e sfâșiată de irațional și absurd. Zaruri și minuni e cartea unei lucidități fără patetism. Nu promite mântuire, dar nici nu renunță la întrebare.
Citeste mai mult