Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural nr. 1319
O duzină de istorici, filozofi și universitari din cîteva țări se reunesc sub patronajul Consulatului General al Franței la Salonic și cu susținerea Institutului de Științe ale Antichității din cadrul Universității Sorbona de la Paris, pentru un simpozion/colocviu pus sub o siglă vag camusiană, Ochiul și soarele. Reflexii despre lumină și foc în gîndirea antică, sub semnul unor dezbateri susținute de nume de prestigiu – avem lista și mini-biobibliografii ale acestora – din domeniul studiilor clasice. O cercetare-taifas polemică, taclale bine rînduite ideatic, pentru a releva virtuțile dialogului și ale ideilor mai ales. Le paradoxe et la grâce, genericul care deschide volumul grație osîrdiei în primul rînd a unei românce care face carieră internațională la Paris, Anca Vasiliu, devine o invitație la ieșirea din contingent. Bucuria, chiar dacă limitată de propriile activități din mundan, de a peripatetiza prin lumea ideilor și a meditațiilor propuse de gînditori de marcă, de la Platon și Plotin la Aristotel și stoici, oferind o clipă de grație, după formularea Ancăi Vasiliu. Despre care știm că a obținut un prestigios Mare Premiu al Academiei Franceze în 2022, pentru întreaga sa operă. Volumul de față ar merita luat la mărunțit de un universitar care nu are de semnalat săptămînal cărți care să fie citite de cît mai mulți
Citeste mai multîn Dilema din 20 august 2026
Privit în dimensiunea lui centripetă, discursul lui Pintea privilegiază, prin componenta conservatoare de foarte bună calitate (à la Ioan Stanomir, aş spune), nevoia de rigoare, de construcţie şi de disciplină a credinţei, admirația manifestă privind marea cultură rusă, cultivarea valorilor simplităţii şi modestiei (în asumată descendenţă cu proiecţia simplului „monah Nicolae”), precum şi aspectul tonic, optimist al metafizicii religioase („Nu fiţi trişti!“), sprijinit inclusiv pe raţiuni terapeutic-livreşti („Orice spaimă poate fi descifrată şi anihilată de o carte bună”). Şi mai interesante (ca în cazul lui Steinhardt, de altfel) sînt însă mişcările centrifuge ale unui asemenea discurs, polemica întreţinută cu „clericii dopaţi”, împotriva „savantlîncului teologal” şi contra „însăilărilor maneliste”. Cultivînd teologia „de proximitate” a lui Alexander Schmemann, percepută drept marginală în anumite medii dogmatic-instituţionale, Pintea deconstruieşte, de pildă, aura „umanistă” a marelui împărat filosof Marc Aureliu, ca o denunțare a politicianismului care poate conduce, în cele din urmă, la instituirea crimei ca politică de stat. Nu se fereşte nici de termeni mai tari, spre a-şi exprima dezacordul ori sila („Sfîntul Ioan Gură de Aur a fost depus din treapta de Arhiepiscop printr-un mişelesc şi ordinar Sinod...”), şi se înscrie cu convingere, asemenea maeştrilor săi (între care şi Simone Weil), împotriva misterului fals ori falsificat, împotriva habotniciei care „vulgarizează credinţa”. Critică modelul „inspiraţional” (pe care l-am putea reboteza astăzi drept „suveranist”) al anumitor preoţi, călugări ori guru, care organizează anumite rugăciuni ori „slujbe de noapte” şi care „deschid Pravila” pentru diverşi inşi căzuţi astfel, în virtutea unor convingeri tranzacţionaliste ori cvasi-ezoterice, în plasele unor escroci religioşi. Interesant este că anumite explicaţii privind rădăcini ale respectivelor comportamente sociale şi apucături nocturne, de dinainte de 1989, capătă dezlegare în chiar una dintre confidenţele împărtăşite de către maestru ucenicului său: „Am trăit, Ioane, să o văd şi pe asta! Comunişti, securişti, miliţieni vin aici, la Mănăstire. Seara. Noaptea. Se botează, se cunună. [...] Comuniştii la 21,30, miliţienii pe la 22,30, iar securiştii la 23 fix...”.
Citeste mai multÎn Cațavencii nr.30 (773) 2026
Adriana Neagoe scrie și își mixează cu talent povestirile din acest volum, în care nu e vorba numai despre români în străinătate, ci și despre cei din Bucureștiul anilor ceaușismului sau despre americani care trec prin experiențe bizare în State, prin hoteluri, ca stewardesa Hillary, sau într-o intersecție, ca fata cu scuterul. Sper ca eleva lui Iaru, care a prins la Boston trenul optzecismului, să recidiveze.
Citeste mai multÎn Cațavencii nr.32 (775)/ 2026
Pornind de la însemnările pelerinilor de ambe sexe, ale negustorilor și navigatorilor vremii, Anthony Bale le reconstituie călătoriile, le povestește impresiile „de la fața locului”, dar și relatările din auzite despre Insula Tinereții Veșnice, despre sirenele mîncătoare de bărbați, despre canibalii de pe uscat, dar și despre oamenii înaripați grație bunătății lor. Cartea mai cuprinde și filosofia călătorilor medievali, nuanțată și plastic reprodusă în această carte încîntătoare a dorului de ducă și a nostalgiei fără leac după locurile și oamenii de-acasă.
Citeste mai multÎn Dilema, nr. 125
...Hemiptera, un roman dens, configurat pe o structură epică reticulară și complexă, în care numeroasele ițe narative, subtil întrețesute, alcătuiesc o arhitectură polifonică, de o cuceritoare inteligență compozițională (...) Moartea, puterea și iubirea, teme majore ale literaturii și constante ale operei Andreei Răsuceanu, sînt completate de motive recurente ale scrisului său: memoria, trauma transgenerațională ori depeizarea. Hemiptera este un roman complex, niciodată prolix sau fastidios, de o extraordinară bogăție ideatică și simbolică.
Citeste mai multÎn Observator cultural, nr. 1316
Consacrată în primul rînd ca romancieră, Gabriela Adameșteanu își valorifică vocația analitică, stăpînirea tehnicii narative și acuitatea observației și în proza scurtă, specie pe care o cultivă constant încă din anii ’70. După romanul de debut, publică volumul de povestiri Dăruiește-ți o zi de vacanță (1979), iar textele sale sînt incluse în antologii reprezentative pentru evoluția genului. Dintre acestea merită menționată Arhipelag. Proză scurtă contemporană (1970-1980), antologie alcătuită de Mircea Iorgulescu, cu texte semnate de 15 autori din generații diferite, relevante pentru literatura română a deceniului opt. În cuvîntul-înainte, criticul consideră definitorie pentru noua proză readucerea omului în centrul acțiunii, în imediat, a „omului pur și simplu“, pe care romanul, „obsedat de «marile probleme»“, risca să îl uite.
Citeste mai multîn revista 22
Cerdic Gras are un umor fin, specific francezilor, mai greu de sesizat, dar savuros, este un om inteligent și cultivat, dezvoltă și o mică filosofie a călătoriei – în fond, de ce unora dintre noi ne place atât de mult să o facem, când ea presupune investiții financiare serioase (nu este cazul lui în Asia Centrală, căci filma un documentar pentru o televiziune franceză, deci presupunem rezonabil că toate cheltuielile i-au fost acoperite), riscuri de sănătate etc.? „Ca să iei pulsul lumii, trebuie să călătorești. E ceea ce ne place să facem” sau „călătoria reprezintă o lume paralelă care vrea să se contopească cu cea a muritorilor de rând”. Așa este, „călătorind, uneori îți deschizi mintea în preajma unor oameni care au o gândire îngustă”.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Cartea monumentală a lui Eric Storm plasează această conversaţie despre naţionalism în contextul unei dezvoltări globale. Ceea ce pare limitat la o arie sau un continent este, in realitate, parte a unei dinamici mai ample. Căutarea destinului, prin edificarea de naţiuni şi de state- naţiuni, se confundă cu traseul modernităţii înseşi. Nici una dintre promisiunile sau tragediile ultimelor secole nu ar fi fost de imaginat în absenţa lor. Omul este plasat in categorii şi colectivităţi. El este cetăţean, iar cetăţenia il aduce în întregul prin care se defineşte. Raportarea la identitate nu este inocentă. Ea vizează, în cele din urmă, construirea unui spaţiu care să permită naşterea unor legături ce unesc generaţii. Însă căutarea apartenenţei alimentează şi tentaţia excluderii.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 214
Romanul Anei-Maria Sandu se înscrie într-o categorie a cărților care-și propun, înainte de toate, să spună o poveste de dragul povestirii. Ca o Șeherezadă, doamna Manea nu se oprește din povestit, chiar continuă, aproape la limita disperării, fie și neștiind că are, la un moment dat, să moară de mâna Ramonei. Este, poate, aceeași frică a tuturor oamenilor aflați aproape de sfârșit, aceeași dorință de a-i lăsa, măcar cuiva, viața ta. Interesantă, în cazul romanului Anei-Maria Sandu, rămâne, în schimb, calitatea echivocă a veridicității amintirilor supuse retrăirii de către personaje: mai poate avea sens memoria atunci când este contrafăcută? Atunci când ai de a face cu un ascultător-intrus care-ți deformează trăirile, plăsmuind altele care să-i facă și lui dreptate? Acest text straniu al Anei-Maria Sandu, acest soi de mise en abyme apare și ca un elogiu adus artei povestirii care devorează ascultătorul și-l face unul cu ea însăși.
Citeste mai multpe litero-mania.com, nr. 392
Imediat după apariție, în anul 2021, Le Figaro a numit Nepoata „marele roman al reunificării Germaniei”, cartea primind în scurtă vreme numeroase premii literare naționale și internaționale. Schlink scrie într-adevăr bine, reușind să capteze (și să păstreze) atenția cititorului, chiar dacă unii exegeți au reproșat textului accentele de-a dreptul gotice (și cam prea îngroșate) cu care sunt relatate secvențele referitoare la teroarea exercitată de serviciile secrete est-germane, sau respectarea prea atentă a modelelor consacrate în descrierea relațiilor dintre vest- și est-germani ori existența monotonă a locuitorilor din fostul lagăr comunist. Cu toate acestea, Schlink reușește să depășească în mare măsură structura unei narațiuni teziste și să examineze impactul și consecințele ascensiunii extremei drepte în Germania, mai ales în ultimele decenii.
Citeste mai mult