în Observator cultural, nr. 1247

Avem puse laolaltă șase eseuri, unul mai interesant decât celălalt, mai ales pentru nespecialiști. Dacă despre marii corifei ai artei/muzicii/filozofiei mai știam câte ceva, în ce privește relația dintre creier și lumea vizuală, emoții, experiențe, amintiri, procese de ordin superior și inconștient, legătura cu actul de creație plonjăm într-un spațiu fabulos. Că este vorba despre mari pictori de talia lui Gustav Klimt, Marc Chagall, Chaïm Soutine sau Jules Pascin, care reprezintă interacțiunea prolifică dintre creștini și evrei. Analiza portretelor lui Soutine este o bună lecție despre cum trebuie să privim chipul unui om prin intermediul artei. (…) Psihologia și arta sunt puse alături. O bună introducere în universul multicultural al Kakaniei și în activitatea intensă a artiștilor evrei, care a condus la nașterea modernismului vienez de la 1900.   

Citeste mai mult
Cristina MANOLE
246 views

în Observator cultural, nr. 1247

Poezia, intertextualitatea și substratul filozofic din romanele sale sunt însoțite și de muzică. Există o muzicalitate a frazei, dar și trimiteri explicite la muzică, Absența ta e întuneric terminându-se cu un Playlist al morții în care se regăsesc toate melodiile din carte. Muzica, pe de o parte, îi oferă cititorului acces la peisajele interioare ale personajelor, iar pe de altă parte, asigură legătura peste ani între oameni, este ca o comunicare din viitor, de câte ori fiul va asculta melodiile pe care i le pusese tatăl când era mic sau pe care le cântaseră împreună, își va avea tatăl alături. Limbajul scrierilor sale devine în profunzime și muzică. Autorul nu poate să scrie, fără să introducă muzică în text, și nu de puține ori cititorul citește versuri ale unor melodii celebre inserate deloc întâmplător în acțiune, în gândurile personajelor.  

Citeste mai mult
Dana PÎRVAN
0 comments
208 views

în Observator cultural, nr. 1247

Romanele-frescă Un singur cer deasupra lor (prima ediție, 2013; a doua ediție, revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2015) și Regii gunoaielor (Editura Polirom, 2024), dedicate comunismului, respectiv postcomunismului românesc, realizează adevărate radiografii ale țesuturilor sociale, urmărind manifestarea răului la nivelul acestora cu o forță de contagiune devastatoare, activă sub travestiuri și măști dincolo de limita sa cronologică, în lunga tranziție postcomunistă; tocmai logica viului, surprinsă cu instrumente ficționale, insuflă acestor romane o dimensiune experiențială în raport cu numeroasele eseuri și studii alocate de scriitoare cercetării sistemului de represiune și tortură din comunism, revoluției din decembrie ’89, mașinațiunilor postdecembriste sau evoluției mentalităților românești în climatul schimbării regimurilor politice.  

Citeste mai mult
Ilona DUȚĂ
212 views

în Observator cultural, nr. 1247

Cu aceeași precizie de anatomist al mentalităților, după examinarea din interior a cangrenei comuniste, prin incizii făcute în corpurile actorilor sociali, adunați ca într-un cor tragic sub cerul pietrificat de absență al unui deus otiosus, scriitoarea disecă Burdihania infestată a Balkaniei postcomuniste în romanul Regii gunoaielor, scoțând la lumină, printr-o tăietură transversală, întreaga promiscuitate, mascaradă politică din perioada (interminabilă) a tranziției. (…) Oglinzi paralele proiectate să reflecteze în tușe exacerbate grotesc abuzurile totalitarismului comunist, respectiv scurgerile reziduale în subterana tranziției postcomuniste, cu carnavalul deghizărilor ei, romanele Ruxandrei Cesereanu Un singur cer deasupra lor și Regii gunoaielor sunt exerciții ficționale de demascare a răului social.  

Citeste mai mult
Ilona DUȚĂ
266 views

în Observator cultural, nr. 1247

Filme românești cred că este piesa cea mai interesantă (…) și asupra căreia doresc să-mi concentrez puțin atenția, deoarece propune o nouă fază a prozei gândite de către acesta din urmă, în care cred că se regăsește cel mai bine, câștigând prin echilibrul unitar al compoziției. Din start, Sociu ne anunță că suntem pe teritoriul unei alte convenții decât cea cu care ne-a obișnuit până acum; dacă aruncați o privire asupra reperelor biografice, peste care trecem de cele mai multe ori cu ușurință, mai ales în cazul autorilor cunoscuți, veți observa că nu sunt prezente datele privind activitatea sa literară de până în acest moment, ci palmaresul său cinematografic. Suntem puși în fața unei alte identități auctoriale, lucru ce stârnește un interes suplimentar de receptare, asemănător, dacă tot ne aflăm pe terenul filmografiei, cu felul în care Godard opera cu genericele filmelor sale, devenind părți semnficative.   

Citeste mai mult
Octavian PLĂIAȘU
238 views

în România literară, nr. 10/2025

Cartea lui Ștefan Vianu Sens interzis. Adevăr, devenire, locuire este în primul rând una de filosofie, mai precis, de fenomenologie, iar majoritatea raportărilor pe care le face sunt la filosofi și reflecțiile lor, dar ea se deschide în mod programatic către literatură, își plasează una dintre mizele majore în ea. Aceasta pentru că ea furnizează o cunoaștere afină fenomenologiei pe care ne-o propune atenției autorul, o cunoaștere însă, care nu derivă din filosofie. Prin urmare, nu numai că Ștefan Vianu ne propune ca teren al reflecției filosofice literatura, ca formă de gândire, „gândirea poetică”, dar face din ea și un loc de întâlnire al filosofiei cu viața în ceea ce Edmund Husserl numește „lumea vieții” (die Lebenswelt), Giorgio Agamben „viață nudă”, iar Ștefan Vianu „viața sensibilă”.

Citeste mai mult
Angelo MITCHIEVICI
269 views

pe ceureviewofbooks.com, martie 2025

Publicată în vara anului 2024, cartea lui Marius Turda, În căutarea românului perfect, atinge un punct sensibil în dezbaterile contemporane. Lucrarea scoate la iveală impactul profund al concepțiilor eugenice și rasializate despre românitate, dezvoltate în contextul consolidării statului național român de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului XX. Studiul lui Turda contestă o lacună semnificativă în cercetarea naționalismului românesc, care e tendința de a marginaliza sau de a minimaliza rolul rasismului, tratându-l adesea ca pe o simplă imitație a unor curente externe, fără rădăcini locale profunde. Este o intervenție necesară și de actualitate, mai ales în contextul recrudescenței naționalismului de dreapta în România, un fenomen adesea alimentat de o reevaluare necritică a ideilor și discursurilor intelectuale și politice din perioada de dinainte de 1945.

Citeste mai mult
Cristian CERCEL
389 views

în Cațavencii

Zăpadă e un roman satiric, dar cu înflorituri poetice și doldora de generalizări moraliste din care toate personajele au o rezervă aparent inepuizabilă. Combinația asta dă aerul straniu, neomodernist al textului, în afară de numeroasele elemente împrumutate din poveștile gotice, pe care însă raționalul inspector al lui Banville le descompune cu răceală în factori primi, deloc misterioși.

Citeste mai mult
Cristian TEODORESCU
267 views

pe nesemnate.ro

Ce stăpânește excelent autoarea e atenția pentru detaliu. Uneori exagerează (adică oferă prea multe detalii) și pune tensiunea epică în pericol, dar n-o face des și renunță la timp. Sunt cadre construite cu multă minuție, cinematografic. (…) În plus, romanul Denisei nu transformă agenda ideologică progresistă în agendă literară, nu bifează problemele generației ei doar de dragul de a sălta calitatea cărții, ele sunt cumva topite natural. Romanul nu e un manifest, nici o demonstrație de revoltă, ci o reîntoarcere la fragilitatea umană, la spaima de nebunie și de lipsă de iubire.

Citeste mai mult
Oana PALER
218 views

în Literomania, nr. 364

Volumul Scurte scenarii inițiatice este nu doar o mică bijuterie literară, ci și un soi de manual de inițiere în frumusețea ascunsă a vieții cotidiene, o ducere a cititorului la granița dintre vis și realitate, dintre viață și moarte, unde tot ce se întâmplă are statutul de experiență revelatoare. Unde nu știi dacă ceea ce ți se arată este „o vedenie de zi sau un vis de noapte” – un detaliu, de altfel, cel puțin în acest caz, irelevant. Scurtele proze ale Magdei Cârneci zguduie și farmecă, la fel ca o privire dincolo de vălul Mayei, acolo unde jocul iluziei încetează, iar realitatea se dovedește a fi o imensă conexiune între toți și toate. 

Citeste mai mult
Raul POPESCU
158 views
Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri