Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe molodva.revistatimpul.ro
La acest roman-frescă despre postcomunismul românesc am lucrat foarte, foarte mult; de data asta era vorba de personaje urmărite de la începutul până la sfârșitul romanului meu. Romanul se încheie cu izbucnirea războiului din Ucraina. Nu e un roman doar despre România, este și despre Republica Moldova, și despre Rusia, și despre Ucraina, și despre Statele Unite ale Americii, și despre Comunitatea Europeană. Deci, da, este și un roman politic, chiar dacă nu este doar așa ceva. Există o dimensiune politică sau chiar politologică pe care romanul meu o are. Cine e personajul principal în roman? Sunt mai multe, doar de aceea se numește Regii gunoaielor. Sunt mai mulți regi ai gunoaielor și toți sunt personaje principale. Unii sunt regi ai gunoaielor de facto, adică răspund chiar de colectarea gunoaielor din România, iar alții sunt regi ai gunoaielor simbolic vorbind. Politic vorbind, social vorbind. Prin urmare, sunt foarte mulți regi ai gunoaielor în romanul meu și multe personaje.
Citeste mai multpe scena9.ro
La nivelul cel mai basic, scrierea acestei chestii a fost felul meu de a-mi trăi doliul după moartea tatălui nostru (tocmai se fac cinci ani), iar de la Greene am împrumutat niște coordonate creștine (Greene fiind un foarte interesant contributor de secol XX la o tradiție a tragismului creștin) de care, deși sunt ateu, aveam nevoie. Apoi, vorbești de faptul că nu povestesc cronologic, ci fac du-te-vino în timp: încep în ’95, apoi mă duc în ’91, apoi plonjez adânc în trecut, dar presar tot timpul flash-uri anticipative etc. Asta vine de la Greene, din Sfârșitul unei iubiri. Imit tehnica lui. Pe de altă parte, forma asta radicală de montaj constând în juxtapunerea a două corpusuri complet diferite de materiale, de documente, pe baza a tot felul de corespondențe, analogii și rime, unele evidente, altele obscure, este ceva ce Greene nu practică niciodată. Inspirația pentru asta îmi vine din alte părți: din literatura unui Radu Cosașu, din cinema-ul unui Radu Jude...
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Jurnal de zile şi de cărţi, de frământări şi de visare, jurnalul lui Radu Vancu este, în ceea ce are mai intens, un vibrant discurs despre literatură şi despre frumuseţe. Lectura sa modelează inimi şi priviri, iar dublul fantasmastic al omului de carne şi de oase se iveşte din rama textului, ca o presimţire de vânt.
Citeste mai multpe nottara.ro
Stela parcurge un drum pe care îl parcurge oricare dintre noi în societatea actuală: cel al conștientizării faptului că anumite teme pe care le credeam departe de interesul nostru au un impact enorm la un moment dat în propria existență. Unii realizează mai devreme, alții mai târziu. De fapt, fiecare dintre personajele feminine se află într-un moment de criză existențială sau într-un moment al luării unor decizii, iar Stela recunoaște propriile întrebări, frustrări, neliniști. E ca un joc de oglinzi, în care diferitele figuri caută imaginea perfectă a femeii soție, mamă, prietenă, ființă socială, încercând să lupte cu stereotipurile și prejudecățile din jur.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Mă voi rezuma să spun doar că în timpul lecturii am avut două zvâcniri emoționale: boala lui Horia-Roman Patapievici și accidentul în care au fost implicați Cami & Sebastian. Instinctul a fost de a pune mâna pe telefon și de a-l întreba pe Radu dacă sunt toți ok. Asta poate face, în fond, literatura, indiferent dacă e vorba de realitate sau de ficțiune: te vrăjește, te seduce, te adoarme și te transportă într-un fel de vis pe care-l trăiești aievea. Iar când te trezești ești tot aici, dar nu mai ești la fel, substanța ființei tale e schimbată, fiindcă rămâi definitiv în două lumi, cea a literaturii și cea reală. Nu de puține ori însă cele două se confundă și îți dau senzația că încă te afli acolo, în momentul întâmplării, al mărturisirii și al climaxului emoțional.
Citeste mai multpe romania-actualitati.ro
Subiectul acestei cărți este unul special - fie și numai pentru că specialiștii lui au invariabilul obicei de amuți pentru totdeauna imediat ce l-au experimentat. Încăpățânați, ei nu mai vor să scrie nimic despre el, nu mai comunică deloc, iar la întrebările auditoriului anxios strâns în jurul lor răspund prin aceeași țeapănă, liniară, neperturbată tăcere. Dar dacă reușim să îl tratăm ca pe un „subiect viu” - cum face și Octavian Buda, autorul cărții - lucrurile se schimbă. Viața se ocupă cu urmele acestui criminal în serie niciodată prins care e moartea. Îi face profilul. Încearcă să îi stabilească obiceiurile de acțiune. Vrea să prevadă și chiar să zădărnicească următoarea lovitură. Poate că uneori - rareori - reușește, dar doar pe moment. Pentru că subiectul este și nesfârșit, înnoit cu fiecare act numit naștere, de parc-ar exista o presiune pe moarte care ajunge să nu mai prididească cu atâta treabă.
Citeste mai multpe agerpres.ro
În ceea ce priveşte romanul Ca să nu se aleagă praful de toate, acolo fantasticul nu ţine de supranatural, ci strict de compoziţie şi acţiune. Ca în orice pulp fiction, modul în care se întâmplă lucrurile în acea poveste nu s-ar putea întâmpla niciodată în realitate, totuşi ele par credibile, dar maniera este una „fantastică”, ieşită din comun, supra-ordinară.
Citeste mai multîn Cațavencii
Un roman autobiografic de o brutală delicatețe: explorarea de sine ajunge la adâncimi amețitoare în acest text în care descoperi, spus direct, tot ceea ce evităm să mărturisim despre noi și despre cei din jur. Și asta într-un stil care atinge perfecțiunea. Despre autoare, Tezer Özlü, nu s-a știut mai nimic la noi până la apariția Nopților reci ale copilăriei. În Turcia însă, Tezer Özlü a fost – a rămas și după moarte – o celebritate.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1233
O carte bine elaborată și extrem de bogat documentată este intitulată, spăimos, Privirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale (Editura Polirom, 2024, ediție Ilustrată – multe poze horror, aviz amatorilor, dar atenție să nu intre volumul pe mâna copiilor, ba chiar și a adulților mai slabi de înger), și este semnată de Octavian Buda. (…) Deshumări, cercetări in situ, polemici, drame ale legiștilor, presiuni făcute de sovietici, care și azi o scaldă când vine vorba despre asumarea vinovățiilor unei crime colective. Greu de făcut aprecieri după ce închidem volumul. Un singur cuvânt ne vine în minte. Impresionant.
Citeste mai multîn România literară, nr. 45/2024
Nu știu un alt jurnalist, atenție, nu unul cultural!, căruia să îi treacă prin minte să își publice articolele din ziar sau de pe blog. Dar Cristian Tudor Popescu nu este un jurnalist oarecare, de serie, iar jurnalismul său, indiferent de subiect, este unul cultural. Înzestrat cu un puternic spirit polemic, scriitor de SF apreciat de cunoscători, autorul unei interesante teze de doctorat despre relația dintre film și propagandă în cinematografia comunistă, Filmul surd în România mută, critic ocazional de film, dar cu un bun gust remarcabil, CTP-ul (cum îi apare acronimul articulat în numeroase contexte) se impune ca o figură aparte în lumea culturală.
Citeste mai mult