Ce stăpânește excelent autoarea e atenția pentru detaliu. Uneori exagerează (adică oferă prea multe detalii) și pune tensiunea epică în pericol, dar n-o face des și renunță la timp. Sunt cadre construite cu multă minuție, cinematografic. (…) În plus, romanul Denisei nu transformă agenda ideologică progresistă în agendă literară, nu bifează problemele generației ei doar de dragul de a sălta calitatea cărții, ele sunt cumva topite natural. Romanul nu e un manifest, nici o demonstrație de revoltă, ci o reîntoarcere la fragilitatea umană, la spaima de nebunie și de lipsă de iubire.
