Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Familia
Mi-ar plăcea ca el să fie citit ca o alternativă la discursul critic și didactic, ca o poveste convingătoare despre destinul unui intelectual esențial pentru cultura română. Firește că m-ar bucura o lectură critică și curioasă, cum la fel de mult m-ar bucura să fi reușit să îl transform pe sobrul avocat și critic într-un personaj credibil. Dar asta o vor stabili cititorii…
Citeste mai multpe blog.sinziana.ro
Multă lume care citeşte cartea aceasta vorbeşte despre umorul ei. Dan Lungu are darul acesta; musteşte un umor blând, molcom, dar care lasă în tine puncte de suspensie şi, prinse în ele, un fel de dureri difuze. Pentru mine e plină de dramatism conştientizarea treptată a Emiliei, prinsă în sintagma babă comunistă, cu care își justifică nostalgia; i s-a părut că toată lumea e fericită în comunism; ca şi cum fericirea are darul ăsta de a te orbi parţial; devii orb la durerea altuia. Felul în care acceptă treptat că, poate, ceea ce ea a luat drept o realitate roz, era, de fapt, una gri şi hâdă la care privea printr-o pereche de ochelari şic de soare e dureros; m-a durut conştientizarea ei, m-a durut pierderea ei.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Povestitoarea pătimașă se remarcă prin lirismul irezistibil al descrierilor și semnele stilistice ale educației clasice primite de la mama ei, însă comparațiile care trimit la nimfe, virgine vestale, Neptun sau la muncile lui Hercule exacerbează sentimentul absurdității din lumea zugrăvită, adâncit și de paleta formidabil de bogată a metaforelor morții utilizate de scriitoare. (…) Narațiunea deopotrivă vibrantă și izbitoare prin lirismul crunt mărturisește că miezul personal al vieții se află dincolo de identitățile asupra cărora lumea perfidă și violentă își rezervă un nefast drept.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Niciodata pregătit să se înregimenteze, niciodată pregătit să-i trădeze pe cei care sunt pe cale de a fi învinşi, niciodată pregătit să îmbrăţişeze monolitismul revelaţiei ideologice, Camus este un anarhist ce apără, în numele revoltei, cauza demnităţii umane. Textele sale, rostite sau scrise, poartă în ele un sentiment al autenticităţii: Camus nu este şi nu poate fi acel intelectual angajat care să ofere statului criminal justificarea sugrumării libertăţii. Erorile şi dilemele sale sunt hrănite de o vocaţie a adevărului intransigent. Refuzând practica politică, Camus alege rostirea etică, cu acea limpezime tenace a tinereţii inimii sale.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Deci, Ionuţ Sociu a făcut o anchetă despre recitiri printre scriitori. I-am spus și de Clopotul de sticlă de Sylvia Plath, care are așa o voce convingătoare, contemporană și e o carte plină de viață, culmea. Nu știu cum a reușit să aibă umor, deși e o confesiune despre depresie, despre stigmatizarea sinucigașilor.
Citeste mai multpe citestema.ro
Calendarul unei vechi iubiri e mesajul de dragoste pe care Andreï Makine îl scrie lumii întregi. E un mesaj într-o sticlă pe care o aruncă în mare, în speranța că își va găsi cât mai mulți cititori în mijlocul unei lumi la fel de zbuciumate de conflicte și războaie ca secolul XX pe care îl surprinde cu atât de multă dibăcie în doar două sute de pagini.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cum de am ajuns aici?! Asta e întrebarea cea mare pe care și-o pune Vasile Ernu în cea de-a doua carte despre soarta generației sale. Dacă în Sălbaticii copii dingo era vorba despre adolescența sovietică a lui și a congenerilor săi români din Basarabia, în nou apăruta Generația canibală a venit rândul descoperirii României și a Occidentului. (…) Generația canibală, această a doua carte de amintiri a lui Vasile Ernu, e cea mai acută și mai demnă de ținut minte cronică româno-română a insuportabililor ani ’90.
Citeste mai multîn revista FAMILIA
Pentru că, da: e un roman foarte plăcut la lectură, care „curge” și captivează. Are și vreo două burți, mai degrabă burtici, dar mergi înainte cu cititul, întocmai cum fac copiii, ca să vezi „ce se mai întâmplă” și cine rămâne cu fata. Ca să fiu și mai direct de atât: e genul meu de scriitură. Alertă, dezinhibată, neîncâlcită – exact opusul a ceea ce este la modă acum, adică așa-numitul „stil înalt” (ușor de recunoscut: te chinui teribil să citești, să duci cartea la capăt). Crudu alege să livreze niște adevăruri (și să chestioneze dur multe dintre „românismele sacrosante”, că nu știu cum să le zic altfel) fără a face nicio clipă pe filozoful, pe moralistul și pe predicatorul. Dacă vrei să vezi problemele pe care le ridică textul, le vezi și cugeți la ele; dacă nu vrei, te ții frumușel de firul roșu al acțiunii și savurezi sexul, bătaia, politica, dragostea și moartea, că le afli din belșug.
Citeste mai multîn revista 22
S-a scris proză despre diasporeni, dar romanul Laviniei Braniște este chiar o reușită pentru că merge în adâncimea dramei trăite de un român fără școală, care e obligat să muncească într-o țară în care nu are cum să se integreze. Vocabularul Sofiei cuprinde barbarisme, vorbe spaniole cu terminații românești, înțelege parțial limbile auzite în camping și, când o podidește visarea, visează numai la România și la trecut. (…) Scriitoarea are un talent deja dovedit, dar care acum e mai vizibil de a transmite o realitate tulburătoare prin intermediul detaliilor semnificative, fără dramatisme, aproape neutru.
Citeste mai multpe blog.sanziana.ro
Randle McMurphy și sora Ratched sunt simboluri pentru manifestările naturale ale libertății și expresiei individuale, respectiv pentru tendința sistemelor de a le alinia, constrânge, înfrânge și elimina. Nu e deloc o poveste veselă, deși e presărată cu umor. Râsul e încrâncenat, confruntările sunt bestiale, victoriile și eșecurile sunt disperate. Balanța înclină ba într-o parte, ba în alta și nimeni nu iese altfel decât zdrobit din această perpetură luptă dintre individ și sistem. Încă e relatable cartea asta. Mi-e greu să cred că va exista o vreme în care nu va mai fi, chiar dacă asta sună pesimist, deși nu simt că e.
Citeste mai mult