Mircea Mihăieș știe să analizeze raportul dintre text și imagine, felul în care aceasta din urmă conlucrează la edificarea a ceea ce textul prefațează, cu alte cuvinte a felului în care Pratt asemenea unui poet/pictor simbolist încredințează imaginii puterea de sugestie menită să confere aura textului. În fond, imaginea, preponderent alb-negru, este cea care amplifică dimensiu nea onirică a aventurii, îi conferă orizontul de elongație indefinită, mizează pe forța de sugestie a spațiului alb, al desenului descărcat de detalii și de text, aproape o eboșă. Acestă dublă estetică a desenului și a textului constituie o altă miză a lecturii realizate cu rafinament și subtilitate de Mircea Mihăieș.
