în Observator cultural, nr. 1239
La fel ca în precedentul volum, și aici Vasile Ernu pleacă de la propriul traseu biografic pentru a aduna poveștile colegilor de generație în încercarea de a înțelege cât se poate din prima lor tinerețe, care a coincis cu cea mai tulbure perioadă a României de după 1989.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1239
Nu cred ca exagerez când consider Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie (Editura Polirom) de Andrei Gorzo cea mai specială carte publicată de un autor român anul trecut. E un volum fermecător de simplu și direct, dar complex în același timp, prin toate lucrurile pe care încearcă să le facă. De fapt, e o carte ce conține mai multe cărți: bildungsroman, saga de familie, pseudo-thriller cu spioni, roman al tranziției, eseu de critică literară, în care binomul format din tatăl autorului și din Graham Greene este liantul tuturor acestor povești.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 202 (111)
Stilul în care Furtuna barocă este scrisă este unul singur și distinct, care folosește mai multe voci și paliere și care este străbătut de la un capăt la celălalt de inteligența, spiritul pătrunzător, delicatețea și profunzimea unei percepții asupra lumii care dă uneori naștere unei ironii amare, unui amuzament înțelept care face deliciul lecturii, dar al căror scop final este impactul, nașterea în cititor a senzației acelui pumn în plex menit a-i trezi conștiința și a-l face să-și deschidă ochiii nu numai asupra trecutului, ci, mai ales, asupra prezentului.
Citeste mai multîn revista Epithet
Chiajna din Casa Mușatinilor este o lume în care te scufunzi cu totul. Te-ai muta în ea, deși știi că te-ar putea ucide în orice clipă, cu războaiele și molimele ei. Dar te vrăjește cu lumina și întunericul din ea, căci sunt lumina și întunericul din tine. Chiajna a fost o ființă a epocii ei. A lumii ei. Nu știm dacă adevărata Chiajna a fost atât de conștientă de ea însăși și de societatea în care s-a mișcat. Chiajna a Simonei Antonescu este. Știe cum e lumea. Știe care îi e datoria și care-i sunt șansele. Știe ce e nevoită să facă pentru supraviețuirea ei și a copiilor săi. Nu cere în gura mare să fie iubită. Nu se plânge, nu se scuză, nu dă explicații. Trăiește. Supraviețuiește. Îi ține pe cei dragi în viață. Cu orice preț.
Citeste mai multpe republikakritica.ro
Doamne, ce carte mi-a fost dat să citesc. Stela. Stela. STELA. De Simona Goşu. O bucurie de lectură. (…) Mulțumesc, Editura Polirom, pentru publicarea acestei povești atât de speciale, atât de frumos scrisă, atât de delicat conturată. Felicitări, Simona Goșu, și mulțumesc că am putut să retrăiesc câteva momente și discuții speciale din amintirile cu propria mea bunică, și pentru că acum îmi doresc să cunosc mai bine și anumite părți ale Bucureștiului, acest oraș care păstrează atâta mister încă.
Citeste mai multîn Libertatea
Nu știu ce a vrut autorul, dar este una dintre cele mai mari și plăcute surprize din acest an. Unul dintre cei mai buni critici de film ni se dezvăluie așa cum nu cred că am mai avut în literatura română: inteligent și sensibil în același timp.
Citeste mai multîn Libertatea
Ori nu am mai citit de mult ce a scris ori îmi era dor de ceva de acest gen: un sentiment plăcut și sigur, o plăcere să o citești.
Citeste mai multpe catavencii.ro
Dacă citești romanul ca să vezi cât și cum se abate Julia de la povestea din 1984, remarci imediat că Winston Smith al Sandrei Newman are slăbiciuni care-i lipsesc lui Winston din romanul lui Orwell, în timp ce Julia de aici stă tot mai bine pe picioarele ei. Într-o lume a manipulării, Julia devine și ea expertă în această operațiune, pe care i-o aplică și iubitului ei cel bine dotat fizic, dar mai slab la tăria de caracter decât ea. Inevitabil, romanul Sandrei Newman schimbă povestea din 1984, ba chiar devotata discipolă a lui Orwell își îngăduie să-și parodieze maestrul și să se despartă în final de viziunea lui pesimistă, schimbându-i ideea că nu mai e nimic de făcut cu… o să vedeți ce, dacă citiți cartea.
Citeste mai multîn Matca literară
La fel ca mine e o carte cât se poate de progresistă. E maximul citit de mine în acest sens, nu-mi amintesc să mă mai fi apropiat vreodată de o carte așa de deschisă.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1238
Clar și limpede, un număr de 34 de intervenții și luări de poziție apar pentru prima dată în spațiul românesc. Douăzeci de ani de istorie, nu doar din sângerosul război mondial, ci și din cel rece care a urmat. Camus este consecvent cu el însuși. „Nu am vârsta conferințelor”, declară el în 1946 – în timpul conferinței Criza omului de la New York –, dar nu se sfiește să spună apăsat tot ceea ce crede și simte ca intelectual angajat. Putem cita multe afirmații tranșante ale lui Camus. Temele și subiectele sunt diverse. De la noua cultură mediteraneeană și apărarea inteligenței, la apelul pentru cei condamnați la moarte – din 1952 – și situația din Spania franchistă (acea Spanie mereu prezentă în sufletul lui Camus), nu în ultimul rând solidarizarea cu ceea ce se întâmplă în Ungaria în 1956. Atitudine, fermitate, consecvență.
Citeste mai mult