Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Luceafărul de dimineață, nr. 8
Am devorat cartea Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie de Andrei Gorzo (Polirom, 2024). Povestea tatălui, dar și istoria României din ultimii 40 de ani. Lumini, umbre și o anchetă sui-generis, în care autorul găsește similitudini biografice în opera lui Graham Greene. Citatele din opera lui Greene luminează faptele povestite. Andrei Gorzo e un narator compulsiv, care revine în cercuri concentrice asupra explicațiilor, dar reiterarea e necesară, ține cititorul în priză. Cu o sinceritate apodictică, recunoaște că Greene „ajunsese să-mi fie un fel de tată alternativ”.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 8
Savantă, generoasă în referințe și generoasă în direcții (efectele New Age-iste ale teozofiei și antropozofiei, paralela dintre avangardism și experimentalism, ș.a), Ultimul avangardist se citește ușor, căci este scrisă cu nerv și prospețime. Cine a fost, până la urmă, Marcel Avramescu? Centrul vieții și al operei sale, la care încearcă să ajungă discursul inițiatic (in-initium, mergere înăuntru-lat.) al comentatorului timișorean e ocupat de o pluralitate de cărări ce se bifurcă și suie spre lumină. Poate că toată această neobosită căutare a esenței, care l-a însuflețit mereu, nu a fost, de fapt, decât o spiralare interioară în „căutarea locului inimii“, asupra căreia scria Vasile Voiculescu în noaptea de Crăciun a anului 1955.
Citeste mai multpe citestema.ro
Aici este, de fapt, cheia unui roman care s-a făcut remarcat nu doar printr-un subiect mai puțin abordat în ultimii ani, ci printr-o perspectivă care neliniștește, amintindu-ne de imensitatea spațiului, de micimea noastră, de limitele noastre fizice, dar și de abilitatea de a cuceri necunoscutul. Existența e pusă sub lupă într-o manieră revigorantă, iar asta face din Orbital un roman care merită atenția cititorilor.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1269
Cocoșata nu este, așadar, un roman prin care autoarea vrea să sensibilizeze cititorul cu privire la suferințele persoanelor cu dizabilități, ci, mai degrabă, prin prezentarea problemelor reale ale unei astfel de vieți, dorește sensibilizarea cititorului față de nedreptățile societății și față de discriminările la adresa acestei categorii de persoane, ignorate sau desconsiderate de o societate lipsită de empatie. Cocoșata este, așadar, un roman al corpului și al dizabilității și, mai ales, un roman-revoltă îndreptat împotriva nedreptății umane și împotriva societății japoneze (și nu numai), care discriminează persoanele cu dizabilități.
Citeste mai multîn Dilema
Structura de rezistenţă a romanului rezidă însă în tensiunea şi complicitatea, abil susţinute, dintre constatarea obiectivă, treptată a fabulaţiei eului bolnav („să nu mint niciodată era o parte însemnată din codul de valori insuflat de tata”) şi distorsionarea livrescă, gratuită, literaturizată a realităţii. Din confruntarea pasajelor de scurtă şi firavă luciditate cu desfăşurările generoase ale fantasmării, reactualizând parcă tensiunea celebrului tablou al lui Dalí, Ispitirea sfântului Anton, se naşte un roman al memoriei bulversate, deturnate în fabulaţie, ca un enorm şantier livresc, cu un final în care, totuşi, speranţa nu este înlăturată cu totul.
Citeste mai multîn Dilema
Foarte bine legat compoziţional, noul roman al lui Mihai Zamfir propune un scenariu dialogic de o surprinzătoare prospeţime şi actualitate, o dezbatere abil construită în jurul tezelor utopismului politic. Nimic nu pare să trădeze, în stilul provocator în care este concepută, un autor care va împlini în scurtă vreme 85 de ani.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
După ce Octavian Soviany, unul dintre cei mai subtili cititori pe care-i are critica literară românească de întâmpinare actuală, câtă mai e în stare de funcționare, a scris extrem de pertinent despre acest volum, am tot amânat momentul ieșirii la rampă cu propriile opinii. Mai ales că este o frumoasă carte de proză fără să fie proză, ci un mix bine asortat de confesiuni, note diaristice, comentarii existențiale, amintiri din copilărie și adolescență, portrete de toate felurile, lungi și subtile peripatetizări și introspecții în universul feminin, mereu atent analizat. Multe interogații, multe incertitudini, existențiale, dar și literare, viața trece oricum, cu bune și rele, cu pasiuni și indiferență.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Cum rămâne cu omul atunci când timpul e suspendat, trecutul e negat, viitorul și speranța sunt interzise, iar prezentul nu e decât un „paradis” care îl condamnă? – aceasta e întrebarea care străbate, ca un fir incandescent, cel mai recent roman al lui Radu Vancu, Paradis. Textul imaginează o lume post-pandemică, în care salvarea biologică a omenirii din calea virusului ucigaș – obținută prin izolare completă și îmbunătățirea corpurilor prin mijloace artificiale – a presupus, înainte de toate, pierderea oricărei forme de libertate. Alcătuit din cânturi care reproduc arhitectura Infernului lui Dante, Paradisul lui Radu Vancu prezintă o lume perfectă (doar) în aparență, dar în esență golită de sens, în care omul este dezumanizat prin uniformizare și controlat prin supraveghere permanentă și prin interdicția ontologică a speranței.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Cartea e greu să fie circumscrisă doar ca roman. Sau ca SF. Ca poezie sau metafizică. Sau ca jurnalul unei descinderi în infern, prin porțile deschise ale Paradisului promis, ale corpului fără organe. (…) Pe câmpiile pustiite ale Paradisului scris de Radu Vancu, se amestecă tragicul, metafizica și farsa, pentru că ne dă coșmaruri, dar ne și conduce prin mijlocul apocalipsei vesele și morbide de după Revoluție, mineriade, proteste, europenizare, pandemizare și robotizare, mai vechi și mai noi.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Povestirile, de dimensiuni variabile, de la crochiuri rapide la nuvele în toată puterea cuvântului, reușesc să redea culorile sumbre ale unei epoci de tristă amintire, cu acribie de documentarist. Printre cele mai reușite texte ale volumului se remarcă Zei, Sfoara (cu admirabile momente de tensiune psihologică), Roșu, roșu catifea (unde Teodorescu, alături de controlorul din Sfoara, este un personaj memorabil) și Ace de siguranță, o poveste de dragoste desfășurată în atmosfera sordidă a căminelor și cantinelor studențești din urmă cu patru decenii, supravegheate atent de ochiul vigilent al Securității. Volumul, în ansamblul său, se constituie, fără îndoială, într-o reușită remarcabilă.
Citeste mai mult