Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Apostrof, nr. 11/ 2022
Tabloul înfăţişat în volum este variat, cartea cuprinzând detalii despre teme precum: lentul declin al anilor 1970 şi 1980, trăsăturile specifice ale regimului încremenit în intransigenţă ideologică, etos totalitar, dispreţ pentru cetăţean şi drepturile omului, supraveghere dictatorială, poliţienească, dar şi despre tentativele de cooperare transnaţională (Mara Mărginean), reflectarea dezbaterilor din ştiinţa economică occidentală în mediul academic românesc (Cornel Ban), produsul turistic pentru străini (văzut ca o „oază de Occident“) şi tensiunile pe care le-a generat în rândurile actorilor locali (Alexandra Bardan). (…) volumul în sine pare o pledoarie pentru (re)descoperirea unor surse istorice absolut indispensabile, un îndemn cu atât mai actual cu cât, din luna mai a acestui an, Arhivele Naţionale par să se afle sub un adevărat asediu de tip cazon ce are menirea să secretizeze documentele istoriei recente.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 794
Cum am lucrat la roman? Este irelevant să vă mărturisesc. Până la urmă contează „marfa“, adică romanul. Totuși, vă pot spune că pentru mine scrisul înseamnă o criză. Nu o criză de rinichi sau o criză cardiacă. O criză pe care eu, autorul, încerc s-o transmit personajelor și am obligația s-o rezolv până la final. Povestea din Vremea tatălui este criza relației dintre un bărbat și clădirea pe care o păzește și n-o poate abandona. Eu, de exemplu, n-am avut curajul să plec din țară și să mă stabilesc în străinătate. Am rămas să trăiesc în România. Deși am trăit destule crize în relația mea ca cetățean cu țara în care m-am născut. Nici Alecu Ancuțescu nu este în stare să părăsească Egreta Office. O trage de o sfoară în finalul romanului.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Neliniştea care îl locuieşte pe Camus nu este absentă nici din textele sale de călătorie: schiţe ale paginilor care vor veni, laborator de idei şi spaţiu de rezonanţă, consemnările celor două călătorii în Americi sunt şi un portret al scriitorului însuşi. Alegerile sale, îndoielile sale, pasiunile sale, toate se află aici, închise în aceste drumuri ale existenţei sale. (…) Textele de călătorie ale lui Camus sunt cronica unei descoperiri de sine, dar şi a unei lupte cu propriul trup, trădat de boală. Privirea lui Camus este mereu aceeaşi: fremătarea tinereţii sale nu este copleşită de povara biologiei. Drumurile sale duc tot mai departe, chiar şi atunci când ele incetează în spaţiu. Camus, cel care nu poate îmbătrâni, trăieşte în literatura sa, până la capăt.
Citeste mai multîn revista 22
Cărțile lui Macfarlane au cunoscut un mare succes la public în imensul spațiu anglofon (care, fiind deosebit de prosper și educat, și cumpără carte), nu numai pentru că a trăit experiențe pe care puțină lume le-a avut, dar și pentru că are talent literar și de sinteză. (…) Plină de substanță este încercarea scriitorului-alpin(ist) de a înțelege (pentru el însuși, dar implicit și pentru cititorii pasionați de munte, mult mai micii și modeștii lui colegi de pasiune) de ce suntem atrași de această nebunie exotică și imposibil de înțeles de către marea majoritate a umanității.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 794
Personajele singuratice, niște dezrădăcinați triști, dar atât de vii, care au nevoie să se pună la adăpost de neliniști fizice și senzații de gol care se adâncesc, descrierile subtile, melancolia elegantă, disperările mocnite, lumea fragilă în care oamenii își doresc să câștige partidele sentimentale fac și din Abisuri personale un roman prin care Gianfranco Calligarich confirmă că este un scriitor autentic.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 794
Fericirea lupului este un roman al frumuseții locurilor dure, îmblânzite de căldura umană. Vremea sobei este și vremea înțelepciunii, parcă în ciuda neastâmpărului ce însuflețește lupul care își caută fericirea în altă parte, mereu dincolo de următoarea creastă, „luând cu el cântecul unei lumi mai tinere“.
Citeste mai multîn Cațavencii
Demonstrația lui Bogdan Suceavă, ea însăși sclipitoare, e construită din cercuri concentrice tot mai apropiate de ceea ce eseistul e încredințat a fi în esență poetul Ion Barbu și matematicianul Dan Barbilian care nu pot fi cu nici un chip separați unul de celălalt. Căci și unul, și celălalt reprezintă, zice memorabil Suceavă, „arta de a surprinde ceea ce rămâne neschimbat atunci când lumea reală e cuprinsă de schimbare“. Încât arta poetică din Joc secund e la fel de valabilă și pentru opera matematică a lui Barbilian, cel des bântuit de tema dublului, ca tragicul William Wilson al lui Poe. Dar asta e altă poveste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1136
Domnul Wilder și cu mine, de cunoscutul și mult premiatul autor Jonathan Coe, este un roman pe cât de simplu, pe atât de profund și rafinat, pe care nu-l lași din mână până ce nu îl termini. Jonathan Coe și-a ales ca narator și protagonistă o femeie trecută de 50 de ani, compozitoare de muzică și mamă grijulie a două fete gemene, Fran și Ariane. Dialogurile sunt savuroase (sunt multe presărate în carte), totul este foarte scenic, vizual. Dacă stau bine să mă gândesc, este scris cam în stilul lui Billy Wilder și Iz Diamond. Romanul lui Jonathan Coe este un omagiu adus marelui regizor Billy Wilder și cinematografului de calitate.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1136
Singurătatea numerelor prime, în care autorul compară în mod inedit singurătatea ființelor cu situația numerelor prime din matematică. Psihologie abisală și aritmetică fundamentală, iată ce îi oferă cititorului său scriitorul distins, în 2008, cu Premiul Strega. (…) În ciuda asemănărilor, cordonul care îi leagă pe cei doi protagoniști se rupe des și se înnoadă rar. Povestea lor este o combinație între atracție și respingere. O formă de magnetism între un hiperinteligent și o hipersensibilă. Nici unul dintre ei nu este expresiv și nu are ceea ce în psihologie se numește „o rețea de suportˮ; fiecăruia îi lipsesc oamenii de încredere și de sprijin.
Citeste mai multîn România literară, nr. 50/2022
Amin Maalouf, n. 1949, creștin libanez stabilit de o jumătate de secol în Franța, deci el însuși migrant (care își scrie cărțile în franceză), pune în această carte problema identității celor care trăiesc la începutul noului mileniu într-o lume globalizată. Identitatea nu mai poate fi privită doar din unghiul religios sau etnic; oamenii trebuie să se înțeleagă unii pe alții printr-o țesătură a multiplelor și diverselor apartenențe.
Citeste mai mult