Cititorul vede, străbate ori simte versanți, avalanșe, zăpadă nebătătorită, seri vântoase, o vizuină în care să o iei de la capăt, fără deziluzii, o sticlă de vin și două pahare, trupuri îmbrățișate în timp ce vântul se întețește, pini sălbatici doborâți de vânt, focul aprins, trupurile goale în așternut, atmosfera stampelor japoneze cu contrastul dintre impasibilitatea muntelui Fiji și tumultul valului din prim-planul gravurilor lui Hocusai, zăpada care reflectă lumina lunii, în timp ce senzațiile intense fac uitate abisurile personale: „A avut și o altă senzație, care n-avea legătură cu foamea, vânătoarea, teama, prudența, calculul. Era cea pe care o avea de fiecare dată când ajungea la o creastă și se uita spre o vale nouă. Un fel de încântare, un miros care îl atrăgea chiar mai mult decât al cerbului sau al caprei-negre. Mirosul descoperirii“. Fericirea lupului este un ro­man al frumuseții locurilor dure, îmblânzite de căldura uma­nă. Vremea sobei este și vremea în­țelepciunii, parcă în ciuda neastâmpărului ce însuflețește lupul care își caută fericirea în altă parte, mereu dincolo de următoarea creastă, „luând cu el cântecul unei lumi mai tinere“.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.