Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1144
Modul în care a fost împachetată și receptată inițial Rezervația (Polirom) de George Cornilă, ca o carte de literatură fantastică, nu mi s-a părut că a surprins întru totul natura prozelor sale. Cele trei nuvele ce alcătuiesc cartea sunt, de fapt, foarte diferite între ele și surprind luptele interioare pe care le duc bărbații la diferite vârste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1144
Mai mult ca niciodată, anul trecut au apărut o serie de volume de proză scurtă construite în jurul unui concept sau al unei teme. Prima carte de acest tip este Fericire (Polirom) de George C. Dumitru, una dintre cele mai bune colecții de povestiri din acest an. În cele zece proze ce compun volumul, autorul reușește să aducă la lumină autoiluzionarea și ipocrizia – cele două merg mână-n mână – ale clasei de mijloc românești, punctând cât de lipsit de substanță este modelul de fericire pe care toate aceste personaje încearcă să-l atingă.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1144
Cea mai importantă carte de proză scurtă a anului este Kiwi, 2022. Antologie de proză scurtă, coordonată de Marius Chivu. În general, nu este tocmai corect să comparăm un volum colectiv cu o colecție de povestiri semnată de un singur autor, însă Kiwi, 2022 ne oferă destule motive ca să facem o astfel de excepție. Ca și ediția din 2021 a antologiei, Kiwi, 2022 surprinde tocmai diversitatea tematică și stilistică pe care proza românească a câștigat-o în ultimii ani, despre care am vorbit în articolul despre roman din ultimul număr al Observatorului cultural.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1144
În acest al doilea volum apar toate textele dedicate de Bazin neorealiștilor italieni și întreaga secțiune dedicată temei Cinema și sociologie, dimensiuni ale operei baziniene traduse parțial în limba română. Un pas mare pentru filmologia în limba română. Această ediție esențială, apărută sub forma proiectată de Bazin însuși, este o contribuție neprețuită pentru filmologia din spațiul românesc. Sunt sigur că ea va genera discuții nu numai în spațiul academic al studiilor de film, ci și asupra unui mod de a înțelege cinemaul de partea practicienilor și a criticii autohtone. În 2019, Andrei Gorzo, coordonatorul ediției actuale, semnala lipsa unei ediții esențiale Bazin din spațiul autohton, comparând situația românească cu cea din Spania, unde, în 2008, se publica cea de-a X-a ediție din Ce este cinematograful?. Aș spune că mai avem mult până vom ajunge la modelul spaniol. Dar ediția publicată la UNATC Press-Polirom are meritul de a face un pas mare pentru filmologia în limba română.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1144
Cele două volume apărute anul trecut prin colaborarea dintre Editura Polirom și UNATC Press conțin textele incluse în cele patru volume ale ediției franceze proiectate de Bazin, care au apărut pentru prima dată în limba franceză între anii 1958 și 1962, acestea conținând structura stabilită de teoreticianul francez: volumul I: Ontologie și limbaj, Cinemaul și celelalte arte, volumul II: Cinema și sociologie, O estetică a realității: neorealismul. Fără îndoială că cea mai influentă dintre teoriile lui Bazin este cea legată de ontologia mediului cinematografic și a realismului cinematografic bazat pe automatismul imaginii de origine fotografică și, prin extensie, cea dedicată argumentelor în favoarea acelor trăsături stilistice regizorale și narative care vin și cultivă natura mediului descrisă în Ontologia imaginii fotografice. La acestea se adaugă textele cuprinse în secțiunea Ontologie și limbaj – cum ar fi Evoluția limbajului cinematografic, Montajul interzis și, evident, textele despre filmele și regizorii-fetiș ai lui Bazin – Jean Renoir, William Wyler, Orson Welles, neorealiștii italieni, pentru a completa ceea ce am putea numi nucleul tare al teoriei lui Bazin despre realism. Însă abia acum adevăratul avantaj al acestei ediții poate fi sesizat. Fiindcă nu există un singur André Bazin. Influența lui Bazin și faptul că el este în continuare discutat și dezbătut se datorează și bogăției și diversității ideilor sale.
Citeste mai multAdrian JICU în revista Ateneu, nr. 642-februarie 2023
Specii se dovedește, în egală măsură, un roman social, care vorbește, fără menajamente, despre lumea recent îmbogățiților, a noii burghezii cu apucături aristocratice, a inșilor pentru care banii nu înseamnă altceva decât un instrument. (…) Specii este un convingător roman postbalzacian, care descrie, amestecând rețeta de succes a unui policier cu formula realismului de odinioară, despre apucăturile societății actuale, reductibilă la câteva tipuri. Am citit cartea pe nerăsuflate și, da!, Fulaș nu se dezminte. E unul dintre cei mai buni prozatori pe care literatură română îi are.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 2 (393)-februarie 2023
Lucrarea constituie secvenţa concluzivă a unui ansamblu epic de factură onirică, cu ample volute şi reveniri, cu stranii ambiguităţi ale textului, cu planuri care se întrepătrund neaşteptat şi, nu o dată, par să nu fie legate în mod logic, greu de justificat (ne aflăm, totuşi, pe tărâmul viselor…). Sau, ca să folosim o sintagmă dragă autorului, o incursiune în „regatul subteran al viselor“. Da, visul – acesta este cuvântul cheie al întregii construcţii româneşti, un edificiu grandios, cu niveluri labirintice, voit înşelătoare, cu coridoare întortocheate, camere în penumbră, trepte ce coboară spre beciuri şi pivniţe, în genul romanului gotic, capcane pentru un cititor superficial.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 2 (393)-februarie 2023
Las cititorul să descopere pe cont propriu arhitectura complexă a volumului, în care se amestecă şi farsa, şi umorul, şi melancolia, şi fabula, şi parabola, şi secvenţe mai puţin epatante, ca nişte pauze de respiraţie. De data asta Sociu n-a venit cu o partitură inedită, nou e dizainţul/ designul, cum îi spune poetul, felul în care îşi reorchestrează vechea voce, cu modulaţii proaspete pe alocuri, cu scopul obţinerii unui sunet precis, unul compact şi sintetic.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 1/2023
Nu ştiu dacă este vorba neapărat despre „cea mai frumoasă carte citită în anul 2022”, dar cu siguranţă este vorba despre una dintre cele mai umane, iar numele autorului nu mai are nevoie de nicio prezentare: Andrei Makine, Prietenul armean (editura Polirom, 2022; traducere din limba franceză de Alexandra Cozmolici). Romanul, distins cu Prix des Romancičres (în 2021), are meritul de a expune o paletă amplă de sentimente, de stări, de situaţii sociale şi politice, atingând o complexitate ieşită din comun, în ciuda faptului că totul – oameni, fapte, întâmplări – este privit din prisma unui adolescent (orfan) de 13 ani care, practic, îşi definitivează formarea ca om prin interacţiunea cu „prietenul armean”.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 1/2023
Întreg romanul este al întoarcerilor, un alt fel de Cea care se întoarce, şi, de aceea, naraţiunile par a continua investigarea universului copilăriei pierdute, fără afecţiunea maternă, fiind mediul de referinţă pentru destine tragice. Nucleul iradiant al nefericirilor este mama, cea care nu are puterea de a-şi asuma tragedia morţii fiului. Surorile reprezintă două destine aflate la antipod, dar complementare prin dependenţa de ideea de familie. Este o dependenţă de tragic, pe care scriitoarea Donatella Di Pietrantonio o ilustrează persuasiv, generând interesul pentru lectură. Borgo Sud este cercul definitoriu al captivităţii pentru cei născuţi în afara cercului şi doritori de a rămâne în acest spaţiu. Nu este doar un sens simbolic, este şi o imagine reală. (…) Donatella Di Pietrantonio este o excelentă romancieră care deţine arta atragerii „în cerc”.
Citeste mai mult