Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1150
Romanul Prin celălalt capăt al telescopului are două mize importante: criza scriitorului care realizează că nu reușește să spună unele povești decât prin lentile disparate, asta dacă mai iese din impas, și cartografierea noii lumi a unor refugiați sirieni, ajunşi în 2016 pe insula Lesbos. Persistă senzația că asiști pe viu la evenimente, Alameddine reușind foarte bine să evite vocile suplimentare prin care ar fi putut filtra poveștile, lipsindu-le de aerul de autenticitate. Există un permanent du-te-vino între profunzime și superficialitate, iubire și infidelitate, indiferență și sacrificiu, dar și referințe mitologice (foarte importantă este cea legată de tebanul Tiresias, unul dintre rarele personaje transgender), momente importante din istoria Beirutului, considerații despre Războiul Civil libanez, secte religioase și familie. „Am să-ți scriu povestea în locul tău. Plonjez.”
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1150
Un nou roman despre generații, migrație, feminitate și vârstele ei, cupluri, căsnicii, despre vertijul social și despre schimbările istorice, Voci la distanță de Gabriela Adameșteanu continuă saga societății românești, cu tot ceea ce a însemnat pentru destinul unor generații, de multe decenii încoace. Analizează cu aceeași luciditatea necruțătoare umanul, reacțiile, deciziile, lașitățile, crizele, minciunile, dramele, înțelegând poate mai bine decât alții motivațiile, contextele, nevoile sufletești, compromisurile de tot felul făcute fie din pricina patimilor, fie sub presiunea exterioară a societății în continuă transformare, cu accidentele și tragediile ei.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1150
Gabriela Adameșteanu reconstituie transversal realitatea de ieri și de azi, prin intermediul unor personaje reprezentative pentru diferite categorii sociale – medici, profesori, juriști, avocați, ingineri, oameni politici, dar și un șef de sală, Gigi Trif, care servește la masa lui Ceaușescu, în vila acestuia de la Neptun, și a cărui perspectivă asupra politicului este genuină. Narațiunea abundă în detalii de viață cotidiană, ce recompun atmosfera apăsătoare din ultimul deceniu comunist, dominat de zvonurile despre diverși membri ai familiei Ceaușescu și gradul lor de implicare în deciziile șefului suprem al statului. Roman al deteriorării și al vinovățiilor, cu o construcție ingenioasă și personaje extrem de vii, Voci la distanță încheie spectaculos tetralogia începută cu Drumul egal al fiecărei zile și reconfirmă, o dată în plus, statutul de clasic în viață al Gabrielei Adameșteanu.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1150
Fiind cititoare pasionată, regretam mereu că întâmplările personajelor se opreau la ultima pagină a cărții, pe când, în realitate, viețile oamenilor continuau până mureau, ba chiar și după mai aflam câte ceva. De aceea, mi-a plăcut reapariția personajelor balzaciene de la un roman la altul, care dădea impresia unei lumi dense, coerente, și am preluat-o. Letiției i-am acordat rol principal în trei dintre romanele mele (Drumul…, Provizorat, Fontana) și unul de planul doi în cel mai recent, Voci la distanță, fiindcă „am luat-o de tânără”, avea o viață înainte și puteam urmări, datorită ei, vârstele feminine. (…) Am avut de la început o opțiune clară pentru realismul cotidian, social, care încadrează personajul – punctul meu de interes.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Prin desfășurarea halucinantă și alertă de evadări, de lupte fizice sau morale, de momente de reflexivitate întunecată, în care personajul încearcă să se regăsească pe sine, romanul acesta înfățișează secvențe semnificative din copilăria, adolescența, maturitatea lui Samson. În prim-plan are loc confruntarea cu viciul și decăderea umană, cu minciuna și fățărnicia unei lumi-bâlci al deșertăciunii și al mirajului amar. (…) Dimensiunea de policier, desfășurată pe un fond social, tarat, întunecat, urmărește lupta inegală cu un spectru al corupției care tinde să capete dimensiuni magistrale. Un spațiu și un timp al tranziției, conturate în nuanțe grotești și morbide, unde specula și traficul ilicit susțin grupări mafiote, dintre cele mai temute.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Se poate face un studiu de caz pornind de la întrebarea: cum e posibil să scrii, unul după celălalt, două romane atât de bune? Avem personaje, întâmplări, fir epic, drame, frământări, violență, jocuri de putere și așa mai departe. Una peste alta, însă, Specii reprezintă un avertisment. O carte care îți lasă un frison și care îți poate deschide ochii asupra unui fapt în esență simplu: nimic nu este ceea ce pare a fi. La finalul zilei tu rămâi cu sărăcia, iar ei cu banii, indiferent de culoarea politică. Trebuie doar să caști ochii și să vezi ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău. Specii te poate învăța cum să faci asta.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 805
Nichita. Poetul ca și soldatul este, în primul rând, o carte despre moarte. L-am plasat pe prag, l-am pus să privească înapoi. L-am urmărit puțin, în ultimele pagini, chiar și dincolo de prag. Nichita al meu e un om care moare și își urmărește cu luciditate moartea. O așteaptă de mult, ca pe o experiență extraordinară, printre puținele pe care poezia nu i le-a putut echivala, a mai murit de câteva ori în viața lui. Înainte de a fi poetul pe care-l știm, e un om care-și așteaptă de la o zi la alta sfârșitul. Cred sau sper că asta e principala tensiune a romanului.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 804
Romanul Frunza completează lista de cartografieri disponibile ale unei țări precum România, în care urmele dureroase ale unor decenii de întuneric se mai văd încă și azi, în traumele păstrate ca moștenire de noile generații. Toate romanele care au comunismul ca temă și care aleg să abordeze întrebări necesare (este perfectă, în cazul acesta, întrebarea privind copilăria) sunt o mărturie de necontestat a modulul în care simțim, ca societate, în diferite feluri, inclusiv prin scris, să completăm o analiză care e departe de a se fi încheiat, să încheiem o etapă care pare încă departe de un final în care să fim împăcați cu trecutul recent care a deformat profund societatea românească. Astfel, avem parte de un nou titlu care întregește în mod autentic peisajul prozei care tratează comunismul, anii de tranziție și problema identității după emigrare.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1149
Proza lui Danilov fiind când mai aproape de versiunea clovnească a realismului magic, când de genul fantasy sau de distopie, dar n-a fost niciodată abandonată în totalitate, pentru că ea se suprapune perfect peste profilul sufletesc al autorului, satisface o anumită „nevoie de metafizic“ prezentă și în poezia lui Danilov, nevoie dublată însă de o perspectivă critică asupra lumii moderne, materialistă până la paroxistic, secularizată și – din punctul de vedere al autorului – bântuită de energii și prezențe demonice. Această formulă este prezentă și în cea mai recentă dintre cărțile scriitorului, volumul de povestiri Simfonia mută (Editura Polirom, 2022).
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1149
Considerat de către Alberto Manguel o capodoperă (El Pais), tradus deja în engleză și spaniolă, de asemenea, în România fiindu-i decernat Premiul Leibniz pentru proză, Umbra exilată (Polirom 2021), romanul-colaj al lui Norman Manea, reprezintă o construcție cu totul neconvențională în peisajul literaturii noastre contemporane. Iubirea absolută, prietenia solidară, formele exilului modern, reflecția profundă despre nevoia singurătății, cinismul îmbătrânirii, meditația cu privire la ororile secolului al XX-lea, rana perpetuă a Holocaustului – toate acestea compun o arhitectură muzicală, cu variațiuni multiple care acompaniază polifonic și compun story world-ul complex și fluid al unei biografii pentru care, cum spunea călugărul Hugh of Saint Victor, „întreaga lume este un tărâm străin“.
Citeste mai mult