Romanul Frunza completează lista de cartografieri disponibile ale unei țări precum România, în care urmele dureroase ale unor decenii de întuneric se mai văd încă și azi, în traumele păstrate ca moștenire de noile generații. Toate romanele care au comunismul ca temă și care aleg să abordeze întrebări necesare (este perfectă, în cazul acesta, întrebarea privind copilăria) sunt o mărturie de necontestat a modulul în care simțim, ca societate, în diferite feluri, inclusiv prin scris, să completăm o analiză care e departe de a se fi încheiat, să încheiem o etapă care pare încă departe de un final în care să fim împăcați cu trecutul recent care a deformat profund societatea românească. Astfel, avem parte de un nou titlu care întregește în mod autentic peisajul prozei care tratează comunismul, anii de tranziție și problema identității după emigrare.
