în Observator cultural, nr. 1150

Fiind cititoare pasionată, regretam mereu că întâmplările personajelor se opreau la ultima pagină a cărții, pe când, în realitate, viețile oamenilor continuau până mureau, ba chiar și după mai aflam câte ceva. De aceea, mi-a plăcut reapariția personajelor balzaciene de la un roman la altul, care dădea impresia unei lumi dense, coerente, și am preluat-o. Letiției i-am acordat rol principal în trei dintre romanele mele (Drumul…, Provizorat, Fontana) și unul de planul doi în cel mai recent, Voci la distanță, fiindcă „am luat-o de tânără”, avea o viață înainte și puteam urmări, datorită ei, vârstele feminine. (…) Am avut de la început o opțiune clară pentru realismul cotidian, social, care încadrează personajul – punctul meu de interes.