Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Apostrof, nr. 1 (392)/2023
Voci la distanţă (Iaşi, Polirom, 2022, 304 p.), recentul roman scris în pandemie de Gabriela Adameşteanu, e probabil cea mai bună carte publicată după Revoluţie a autoarei. Mărcile de forţă ale scrisului ei – fixaţia mărturisită pentru personaj, cuprinderea unui întreg context istoric şi social prin destinele câtorva protagonişti şi faimoasa ureche a prozatoarei, remarcată de critică încă de la Dimineaţa pierdută, capabilă să redea cu fineţe particularităţile de limbaj ale personajelor sale – sunt şi aici recognoscibile. Reuşita romanului vine tocmai din rafinamentul şi echilibrul cu care sunt dozate aceste ingrediente, rezultând, am zice, un distilat complex, căci Voci la distanţă e şi-o carte a familiei, cum remarca Sanda Cordoş, dar şi o carte politică, şi o carte a cuplului, a feminităţii, a memoriei şi, mai ales, a unei vârste, a bătrâneţii. (…) O carte tandră prin ricoşeu, Voci la distanţă este, în esenţă, un roman despre condiţia umană, care nu lasă deoparte niciunul dintre marile/ micile cataclisme ale oricărui destin omenesc: pierderea părinţilor, a partenerilor, adulterul, boala, îndepărtarea copiilor. Iar suferinţa e imanentă, căci, prins în malaxorul vieţii cu variile lui condiţionări, omul n-are prea mult spaţiu de manevră. Anda poate fi oricare dintre noi, în negocierea zilnică a binelui cotidian.
Citeste mai multîn revista Luceafărul, nr. 1 (1151), ianuarie 2023
Ca orice policier reuşit, acesta presupune distribuirea inteligentă a surprizelor. (…) subliniez că, dacă marii clasici au oferit jocuri intelectuale de efect, autorul nostru încarcă armonic soluţia de final cu o binevenită conotaţie morală. Cumva meritându-şi soarta, personajul detestabil al victimei e purtător al moralei fabulei. Una peste alta, acest policier original se detaşează simultan de policierul românesc şi de marii clasici străini.
Citeste mai multîn revista Steaua nr. 1- 2023
Crima de pe podul Garibaldi este un roman despre destine mărunte, fărâmițate și măcinate de epocile mizerabile pe care le străbat. Anii finali ai comunismului nu sunt doar ani de lipsuri (deși romancierul insistă asupra acestora), ci ani în care busola morală dispare pentru majoritatea celor care vor să supraviețuiască fără a înnebuni. Cei care vor să se simtă (cât de cât și relativ) bine trebuie să sacrifice o parte din omenesc. Iar anii de tranziție aduc o sfărâmare totală a valorilor și o consolidare a ideii că plăcerea personală se plătește extrem de scump din punctul de vedere al moralității. Soluționarea morții suspecte de către Martin Breda este o analiză și un verdict asupra vieților mărunte și rătăcite în acest limbo al istoriei. Prin inaugurarea acestei serii polițiste și conturarea acestui cuplu de detectivi, Martin-Maraia, Radu Țuculescu găsește o formulă care i se potrivește foarte bine structural și care îi permite să se desfășoare naratorial, acaparând un gen foarte ofertant. Nu putem decât să așteptăm și să vedem cât de mult se va întinde acest ciclu și cât de iscusit îl va utiliza creatorul său, spre, desigur, plăcerea cititorilor.
Citeste mai multîn revista Ateneu, nr. 641
Proaspăt apăruta lucrare a lui Bogdan Suceavă, Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund, deși un studiu necesar, era puțin probabil să apară. A fost posibil pentru că Bogdan Suceavă este în primul rând un matematician remarcabil, multiplu medaliat în România (de Societatea de Științe Matematice, de pildă) și în țara de adopție, Statele Unite (de Mathematical Association of America, spre exemplu), interesat de cercetările matematice ale lui Dan Barbilian, iar apoi un remarcabil prozator și publicist, de asemenea, multiplu premiat în țară și în străinătate. Prin urmare, îndeplinea criteriile necesare pentru a citi și înțelege modul în care probabil gândea ilustrul matematician și poet român în perioada elaborării volumului Joc secund, modul în care între poetica din Joc secund și paradigma Programului de la Erlangen se realizaseră subtile intercondiționări (…) Matematicianul și prozatorul româno-american contextualizează și se apropie cu volute, cu particularizări ale traseelor celor mai importanți și influenți asupra lui Dan Barbilian reprezentanți ai școlii de la Erlangen, de esența cercetării sale, aceea a identificării paradigmei de gândire a lui Klein, Lie sau Darboux nu numai în studiile matematice, ci și în poezia pe care a semnat-o Ion Barbu, pe care ar trebui să o înțelegem ca extensie sau caz particular de aplicare a liniilor de forță ale gândirii sale, nu ca direcție principală de acțiune.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 799
Povestea a început în liceu, când eram într-o librărie în căutarea unui cadou pentru o zi de naștere. Lângă mine se afla un grup de câțiva bărbați ceva mai în vârstă. Dintr-odată am văzut că a căzut un album de fotografie cu The Rolling Stones în fața lor. L-au ridicat entuziasmați, au început să-l răsfoiască și unul dintre ei a spus ceva de „banchetul cerșetorilor“ – traducerea în română a albumului Beggars Banquet. Modul în care suna titlul în română mi-a dat senzația că am dat peste ceva. (…) am crezut că lucrez la o povestire. Declicul că e un roman s-a petrecut anul trecut în primăvară, când m-am așezat după mult timp să scriu. Când m-am ridicat de la masă aveam mai multe pagini noi decât scrisesem până atunci în total, care duceau povestea într-o nouă direcție. Și tot atunci mi-am dat seama cumva și care e inima cărții: pierderea și legăturile, fie ele iubiri sau prietenii, sau iubiri-prietenii, care refuză să se rupă.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 799
Povestirile din volumul lui Dan Coman sunt, fără îndoială, piesele unui puzzle mai mare, integrate perfect în întreaga sa operă de până în prezent, înălțate la nivelul la care ne-am obișnuit să îi citim fiecare text. Va fi poate, mai mult ca oricând, o invitație complexă către cititori de a descoperi cu adevărat substratul societății actuale, care nu și-a vindecat nici pe departe rănile dintr-un trecut nu suficient de îndepărtat. Ce preferi? invită nu doar la introspecție, ci și la o privire lucidă asupra a tot ceea ce avem în jurul nostru, asupra a tot ceea ce putem schimba.
Citeste mai multîn România literară nr.4/2023
Cum poate deveni moartea o tăcere fericită? Varujan Vosganian răspunde prin opt ficțiuni în Povestiri despre oameni obișnuiți, restabilind un adevăr pentru fiecare nucleu narativ. Textele au în comun denunțarea agenților deformatori din contemporaneitate. Vorba lui Nichita: „de la eu la eu/ distanța e acoperită de moarte“. Așa și eroii lui Vosganian: traversează destinele sau hărțile cu sentimentul că epidemia, reală sau exagerată, le trezește instincte și euforii încremenite (Crucea Sudului), coșmarul pierderii copilului reactivează paternitatea (Ia-mă nene!), secretele libertății din iubire acroșează alte sensuri morții și trecutului (Cireșica), bovarismele sabotează destinele (Tanti), cyberspațiul găzduiește defulările (Martiriul lui Sebastian) sau accidentează absurd realul (Demascarea), bătrânii slujesc boala cu etica nealterată (Unchiul Turi), iar miturile sunt reinterpretate tragic de expați (Vâscul). (…) Dinamice și euristice, plastice și moralizatoare, bune de adaptat cinematografic, scurt-metrajele din Povestiri se puteau numi „Crisalidele“: doar că aventura ieșirii din cocon e condamnată la singurătatea comună. V. Vosganian a creat adevărate tablouri negre: multe, dacă nu toate, memorabile.
Citeste mai multîn Cațavencii
Banchetul cerșetorilor e portretul tandru-amărui-ridicol al unei întregi generații de intelectuali care nu și-au găsit locul nici în adolescența cu muzici rock, cu filme văzute în grup, la video, și cu romanele cult ale vremii, nici acum, într-o libertate pentru ei apăsătoare și grotescă. Rămași trei după dispariția lui Mișu, membrii grupului s-au ratat, dar cu succes social, în căutarea adolescentului mare-promisiune și a ceea ce ar fi putut deveni ei înșiși, dacă… Un dacă tot mai inconsistent și mai împuținat, ca nisipul strâns între degete. Stilistic, Irina Anghel își stăpânește instrumentele cu o convingătoare inteligență artistică.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1143
Colecția Biografii romanțate de la Polirom a avut cel mai bun an al său de până acum. Pe lângă personalitățile mai cunoscute, această serie a adus la lumină și figuri mai puțin vizibile și populare, în cărți ca Vulcan. Lumina vine de la asfințit de Mihai Buzea sau Mărioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc de Alina Nelega. Scriitorii, cu poeții în frunte, au primit cea mai multă atenție. La Polirom, Preda. Adevărul ca o pradă de Bogdan Răileanu este înconjurat de Nichita. Poetul ca și soldatul de Bogdan Crețu (cea mai bună carte a seriei, în opinia mea), Celan. Am trăit, da de Cristian Fulaș și Labiș. Jurnalul pierdut de Cosmin Perța.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1143
Lilia Calancea revitalizează literatura Holocaustului în cartea sa Sunt oare un călău? (Polirom), o poveste puternică, în care urmașa unui torționar fascist își pune sub semnul întrebării istoria familiei.
Citeste mai mult