pe bookblog.ro

Meritul Aurorei Liiceanu în această carte rezidă în maniera cu care surpă castele de vise, scoate toate etichetele roz cu care ne deghizăm relațiile și arată cum putem fi emoțional dependenți, indiferent de statutul intelectual, social sau economic. Mi-au venit în minte cuvintele unui personaj dintr-un film de epocă: și bogații plâng. Doar că de această dată nici măcar intelectul, nici tenacitatea cu care ne mișcăm spre Olimpul succesului, nu ne pot garanta că vom fi fericiți. Am găsit acest volum foarte clar și limpede scris, cu sinceritatea psihologului care observă și nu condamnă. Cartea în sine pare a fi o invitație spre meditație, spre a înțelege cât de dispuși suntem să rezistăm în fața tentațiilor amoroase. Dacă Catherine Pozzi admitea că poate fi singură și fericită, iar Claudia renunța la cătușele nefericirii alături de un soț care nu o mai iubește... Toate aceste dacă sunt despre felul în care putem și trebuie să învățăm că maturitatea emoțională, cu toate cele aferente ei, poate fi doar o decizie asumată și conștientă.