Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Vatra, nr. 1-2/2023
Foarte bine documentată, Literatura română sub comunism reprezintă o carte-document, o sinteză esențială pentru generațiile care vin pentru cunoașterea unei perioade extrem de dificile din istoria literaturii române. Lucrarea demonstrează faptul că, în ciuda numeroaselor interdicții, pe lângă o imensă maculatură, s-a creat și literatură autentică în totalitarism.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 1-2/2023
Incomodă deci, incitantă, iritantă, insolentă, iscând reacții polarizate, Iluziile literaturii române ar fi fost, s-a spus, o carte „otrăvită”, o „struțocămilă critică”. Chiar „ambiguitatea involuntară” a titlului, nota Marin Mincu, ar întreține vrajba. Cui aparțin iluziile? Să fie ale literaturii în sine, să fie ale criticii și istoriei literare căutând impulsuri compensatorii, să fie ale unor critici (cazul exemplar: Călinescu)? Sau, poate, ale publicului, mare devorator de iluzii? Dincolo de obiecții, nu puține, volumul lui Negrici este o carte lucidă, lăudată pentru bărbăție, vorbind despre frustrări și complexe identitare ancorate în memoria colectivă.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 1-2/2023
Sinteză critică a unei epoci literare bulversate şi bulversante, panorama lui Eugen Negrici are marea calitate – esenţială pentru orice evaluare istorică referenţială – de a urmări dialectica ideatică a tuturor seismelor ce au modelat întregul, fără a neglija detaliile şi dând verdicte diagnosticale cu exactitatea unei instanţe de judecată critică imparţială, mai presus de orice cutumă ideologică anterioară.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 1-2/2023
Gabriela Adameșteanu e, aproape prin excelență, romancieră a actualității. Romanele ei (dar nu numai) sunt plasate în contemporaneitatea imediată, confruntându-se cu problematica socială la zi, într-un prezent asumat acut și-n care acțiunea epică se încheie (ori doar se suspendă) în chiar ziua apariției cărții. Cu toate astea, romanele ei au o componentă ”istorică” substanțială, de nu chiar decisivă. Așa cum s-au înșirat, ele străbat ultima sută de ani a istoriei românești, pornind de la vremurile din preajma primului război mondial și ajungând – cu Voci la distanță, Polirom, 2022 – până la actualul război din Ucraina. Pânza actualității e tot mereu spartă și prin spărturile ei se revarsă memoria opulentă - și adesea traumatizată – a personajelor, în incursiuni cât spontane, oarecum necontrolate (la modul vag proustian), cât organizate ca evocări structurate ale destinelor și evenimentelor care le-au marcat. De un roman-reper e vorba, cu siguranță.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 1-2/2023
Voci la distanță funcționează atât împreună cu romanele precedente, cât și separat. Formula stilistică a fluxului conștiinței, care mapează obsesia autoarei pentru destine individuale, ne-o dezvăluie, de această dată, pe Anda, o spectatoare discretă, aflată la vârsta senectuții. Voci la distanță se transformă dintr-un roman despre pandemie, într-un roman al destinului personal. Gabriela Adameșteanu rămâne fidelă formulelor sale stilistice și exploatează mecanismele memoriei pentru a săpa adânc în structura interioară a personajelor sale.
Citeste mai multîn revista VATRA, nr. 1-2, 2023
Roman al memoriei și al conștiinței, roman de familie și roman politic, cartea-eveniment a finalului de an 2022, probează încă o dată vocea unică, profund individualizată a Gabrielei Adameșteanu, rezervele uimitoare de creativitate romanescă, inteligența construcției, dar și capacitatea de a se reinventa cu fiecare roman, rămânând firească, autentică și incredibil de coerentă în interiorul propriei opere
Citeste mai multîn revista Timpul, nr. 2-3, februarie-martie 2023
Animale bolnave este și azi un roman proaspăt, fluent, cu un stil care place și recompensează perseverenţa cititorului deconspirându‑i, dacă e suficient de atent, mizele sale de profunzime. L‑am simţit modern, având chiar ceva din intertextualitatea, autoironia și amuzamentul cu care postmodernii se raportau la ideea de oglindire, de mimesis. Dacă Dostoievski înfăţișa o lume zguduită de ciocnirea binelui și a răului în variantele lor extreme, absolute, Nicolae Breban evocă o umanitate devitalizată în care până și brutalitatea devine una dintre formele agoniei, într‑o lume cu contururi tremurânde, nesigure care se confundă, în absurdul și grotescul ei, cu visele și halucinaţiile lui Paul.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 2 (393)/2023
O trilogie sau o carte în trei părţi de-o anvergură şi de-o complexitate cu totul şi cu totul ieşite din comun, uimitoare şi ca opţiune, şi ca formulă. (…) E limpede că şantierul trilogiei a presupus o mare mobilizare. Nu doar textul rezultat stă mărturie, ci şi documentarea, listele bibliografice de câteva sute de titluri: ediţii joyciene, studii biografice şi de interpretare critică, polemici de presă, ca şi surse complementare, de la lexicoane şi cercetări tematice generale la texte ale altor scriitori relevanţi din epocă, monografii despre ei ş.a.m.d. Autorii serioşi se pun la punct cu „stadiul cercetări” indiferent de subiectele pe care şi le aleg, însă avem aici considerabil mai mult decât atât, Mihăieş dovedindu-se un veritabil erudit în materie de „joyceologie”, escaladată până la o cotă rar atinsă.
Citeste mai multîn România literară, nr. 8
Vremea tatălui debutează cu umor și parodic, narațiunea dinamică captează cititorul în povestea lui Alecu Ancuțescu care, la 54 de ani descoperă antidotul anxietății în meseria de paznic al celei mai moderne clădiri de birouri dintr-un oraș care este, după toate indiciile, Curtea de Argeș. (…) Programatic, Petre Barbu, conduce istoria recentă din Vremea tatălui spre resurecția voinței elementare, în care tatăl își asumă, după o viață ratată, pentru fiica Oana, responsabilitatea totală. La scara istoriei mari, destinul clădirii, cum aminteam, e metafora României agonice scufundându-se în mocirla prezentului. În Vremea tatălui, Petre Barbu împinge carnavalescul în entropie, acoperind în parabolic resturile tranziției.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1147
Beatris Serediuc pătrunde cu multă finețe în psihologia milenialilor, a generației care s-a maturizat pe fundalul unei dezvoltări societale iluzorii. Donnatela este doar unul dintre copiii cărora le-a fost refuzat dreptul de a copilări în armonie. Așa se face că discursul protagonistei trădează o gamă largă de traume, frustrări, eșecuri, trădări și dezamăgiri internalizate pe parcursul adolescenței. Limbajul franc utilizat în roman, oricât de brutal le-ar părea anumitor cititori, umorul și sarcasmul debordante, precum și viziunea despre viață ale Donnatelei sunt dovada clară că personajul își depășește condiția și răzbate într-o lume guvernată de incertitudini și incorectitudini. Donnatela este, cu siguranță, o carte care merită toată atenția noastră și care sper să își găsească în viitor un public cât mai numeros.
Citeste mai mult