Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1150
Gabriela Adameșteanu reconstituie transversal realitatea de ieri și de azi, prin intermediul unor personaje reprezentative pentru diferite categorii sociale – medici, profesori, juriști, avocați, ingineri, oameni politici, dar și un șef de sală, Gigi Trif, care servește la masa lui Ceaușescu, în vila acestuia de la Neptun, și a cărui perspectivă asupra politicului este genuină. Narațiunea abundă în detalii de viață cotidiană, ce recompun atmosfera apăsătoare din ultimul deceniu comunist, dominat de zvonurile despre diverși membri ai familiei Ceaușescu și gradul lor de implicare în deciziile șefului suprem al statului. Roman al deteriorării și al vinovățiilor, cu o construcție ingenioasă și personaje extrem de vii, Voci la distanță încheie spectaculos tetralogia începută cu Drumul egal al fiecărei zile și reconfirmă, o dată în plus, statutul de clasic în viață al Gabrielei Adameșteanu.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1150
Fiind cititoare pasionată, regretam mereu că întâmplările personajelor se opreau la ultima pagină a cărții, pe când, în realitate, viețile oamenilor continuau până mureau, ba chiar și după mai aflam câte ceva. De aceea, mi-a plăcut reapariția personajelor balzaciene de la un roman la altul, care dădea impresia unei lumi dense, coerente, și am preluat-o. Letiției i-am acordat rol principal în trei dintre romanele mele (Drumul…, Provizorat, Fontana) și unul de planul doi în cel mai recent, Voci la distanță, fiindcă „am luat-o de tânără”, avea o viață înainte și puteam urmări, datorită ei, vârstele feminine. (…) Am avut de la început o opțiune clară pentru realismul cotidian, social, care încadrează personajul – punctul meu de interes.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Prin desfășurarea halucinantă și alertă de evadări, de lupte fizice sau morale, de momente de reflexivitate întunecată, în care personajul încearcă să se regăsească pe sine, romanul acesta înfățișează secvențe semnificative din copilăria, adolescența, maturitatea lui Samson. În prim-plan are loc confruntarea cu viciul și decăderea umană, cu minciuna și fățărnicia unei lumi-bâlci al deșertăciunii și al mirajului amar. (…) Dimensiunea de policier, desfășurată pe un fond social, tarat, întunecat, urmărește lupta inegală cu un spectru al corupției care tinde să capete dimensiuni magistrale. Un spațiu și un timp al tranziției, conturate în nuanțe grotești și morbide, unde specula și traficul ilicit susțin grupări mafiote, dintre cele mai temute.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Se poate face un studiu de caz pornind de la întrebarea: cum e posibil să scrii, unul după celălalt, două romane atât de bune? Avem personaje, întâmplări, fir epic, drame, frământări, violență, jocuri de putere și așa mai departe. Una peste alta, însă, Specii reprezintă un avertisment. O carte care îți lasă un frison și care îți poate deschide ochii asupra unui fapt în esență simplu: nimic nu este ceea ce pare a fi. La finalul zilei tu rămâi cu sărăcia, iar ei cu banii, indiferent de culoarea politică. Trebuie doar să caști ochii și să vezi ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău. Specii te poate învăța cum să faci asta.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 805
Nichita. Poetul ca și soldatul este, în primul rând, o carte despre moarte. L-am plasat pe prag, l-am pus să privească înapoi. L-am urmărit puțin, în ultimele pagini, chiar și dincolo de prag. Nichita al meu e un om care moare și își urmărește cu luciditate moartea. O așteaptă de mult, ca pe o experiență extraordinară, printre puținele pe care poezia nu i le-a putut echivala, a mai murit de câteva ori în viața lui. Înainte de a fi poetul pe care-l știm, e un om care-și așteaptă de la o zi la alta sfârșitul. Cred sau sper că asta e principala tensiune a romanului.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 804
Romanul Frunza completează lista de cartografieri disponibile ale unei țări precum România, în care urmele dureroase ale unor decenii de întuneric se mai văd încă și azi, în traumele păstrate ca moștenire de noile generații. Toate romanele care au comunismul ca temă și care aleg să abordeze întrebări necesare (este perfectă, în cazul acesta, întrebarea privind copilăria) sunt o mărturie de necontestat a modulul în care simțim, ca societate, în diferite feluri, inclusiv prin scris, să completăm o analiză care e departe de a se fi încheiat, să încheiem o etapă care pare încă departe de un final în care să fim împăcați cu trecutul recent care a deformat profund societatea românească. Astfel, avem parte de un nou titlu care întregește în mod autentic peisajul prozei care tratează comunismul, anii de tranziție și problema identității după emigrare.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1149
Proza lui Danilov fiind când mai aproape de versiunea clovnească a realismului magic, când de genul fantasy sau de distopie, dar n-a fost niciodată abandonată în totalitate, pentru că ea se suprapune perfect peste profilul sufletesc al autorului, satisface o anumită „nevoie de metafizic“ prezentă și în poezia lui Danilov, nevoie dublată însă de o perspectivă critică asupra lumii moderne, materialistă până la paroxistic, secularizată și – din punctul de vedere al autorului – bântuită de energii și prezențe demonice. Această formulă este prezentă și în cea mai recentă dintre cărțile scriitorului, volumul de povestiri Simfonia mută (Editura Polirom, 2022).
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1149
Considerat de către Alberto Manguel o capodoperă (El Pais), tradus deja în engleză și spaniolă, de asemenea, în România fiindu-i decernat Premiul Leibniz pentru proză, Umbra exilată (Polirom 2021), romanul-colaj al lui Norman Manea, reprezintă o construcție cu totul neconvențională în peisajul literaturii noastre contemporane. Iubirea absolută, prietenia solidară, formele exilului modern, reflecția profundă despre nevoia singurătății, cinismul îmbătrânirii, meditația cu privire la ororile secolului al XX-lea, rana perpetuă a Holocaustului – toate acestea compun o arhitectură muzicală, cu variațiuni multiple care acompaniază polifonic și compun story world-ul complex și fluid al unei biografii pentru care, cum spunea călugărul Hugh of Saint Victor, „întreaga lume este un tărâm străin“.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1149
Umbra exilată este un colaj, nu de fotografii, ci de fragmente, piese disparate, dar legate între ele, care reprezintă acest inefabil moment actual. Faptul că unul dintre fragmente poartă numele recenzorului mi se pare că nu afectează calitatea restului operei. Umbra exilată este ghidată la rândul ei de o altă umbră, cea a lui Peter Schlemihl, celebrul personaj al lui Adelbert von Chamisso, care-și vinde umbra (sau sufletul) diavolului. (…) Ficțiunile și eseurile sale, de la deja clasicul Întoarcerea huliganului la lucidul Despre clovni: dictatorul și artistul, îl obligă implacabil pe cititor să privească frontal la atrocitățile și infamiile noastre. Cu toate acestea, în opera lui Manea se regăsesc și mici scântei de caritas, ca să folosesc un termen aproape uitat azi. Manea este exasperat de specia omenească, dar nu chiar total. „Werther s-a sinucis”, observă Manea, „dar Goethe a trăit mai departe”.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1149
Dotat cu o enormă putere narativă, Manea a creat o literatură foarte personală, sprijinită pe intensitatea evenimentelor pe care le povestește, ceea ce îl transformă într-un romancier-cheie al literaturii actuale. Această scriitură fără concesii, foarte interiorizată și personală, privind mereu spre interiorul oamenilor, este ceea ce face ca proza lui Manea, așa cum spuneam la început, să fie alambicată în descrieri, ușor criptică, ceea ce înseamnă că, pentru a-l citi, e nevoie de o anumită complexitate și de timp. Dar la Manea nimic nu este în plus. Totul este magnific.
Citeste mai mult