- La reducere!
- ISBN
- 978-973-46-8283-6
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 256
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Roman nominalizat la Premiul Strega 2019
Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone
O carte nostalgică şi melancolică, de o sensibilitate rară, Adio, fantasme este povestea unei întoarceri şi a unei eliberări de traumele trecutului. Revenită în oraşul ei natal, Messina, pentru a-şi ajuta mama la renovarea locuinţei, Ida Laquidara retrăieşte în memorie toate despărţirile dinaintea plecării ei definitive la Roma – tatăl dispărut misterios în urmă cu douăzeci şi trei de ani, dar niciodată uitat, înflăcărata prietenie adolescentină cu Sara, destrămată pe nesimţite, conflictele cu mama ei. Toate poverile sufleteşti ale Idei o copleşesc cu o forţă reînnoită şi o împing să înfrunte în sfîrşit realitatea. În calea Idei apare şi tînărul Nikos, un meşter de origine greacă ce lucrează la renovarea apartamentului familiei şi care ascunde el însuşi trauma unei iubiri pierdute. Iar acum, cînd casa copilăriei şi adolescenţei o asaltează cu fantomele ei, Ida trebuie să găsească o modalitate de a-şi trăi viaţa mai departe, rupînd vraja ce o ţine legată de peste două decenii.
„Un tată decide să plece pentru totdeauna. Şi dispariţia sa voluntară subminează viaţa fiicei lui chiar mai mult decît moartea... Nadia Terranova ştie să descrie durerea cu precizia chirurgicală a celor care o cunosc. Şi nu se mai teme de ea.” (la Repubblica)
„O carte cathartică atît pentru autoare, cît şi pentru cititori, prin puterea sa de-a da viaţă fantasmelor, tuturor fantasmelor, nu doar celor personale, scrisă într-un limbaj evocator, superb în concreteţea sa.” (RAI Cultura)
„În timp ce scriam romanul, m-am întrebat dacă sînt fantasme de la care trebuie să-mi iau rămas-bun, dar mi-am dat seama că nu există aşa ceva, că nu poţi spune adio la nimic. Trebuie doar să le înfrunţi şi să retrăieşti relaţia cu ele într-un mod diferit. Căci pînă la urmă timpul nu vindecă nimic, timpul pur şi simplu trece.” (Nadia Terranova)
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 256
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Nadia Terranova s-a născut la Messina în 1978. A absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea din Messina, iar ulterior a obţinut un doctorat în istorie modernă la Universitatea din Catania. Primul ei roman, Gli anni al contrario (2015), a fost distins cu Premiul Bagutta pentru debut, Premiul Brancati şi The Bridge Book Award. În 2018 a publicat romanul Adio, fantasme, care a fost nominalizat la Premiul Strega şi a cîştigat distincţiile Martoglio, Città del Libro şi Alassio Centolibri. În 2020 Terranova a publicat un volum de proză scurtă intitulat Come una storia d’amore. A scris mai multe cărţi pentru copii, printre care Bruno. Il bambino che imparò a volare (2012), Casca il mondo (2016) şi Omero è stato qui (2019). Scriitoarea s-a stabilit în 2013 la Roma, unde locuieşte şi în prezent. Are rubrici permanente la diferite cotidiene şi reviste literare, colaborează la realizarea unor emisiuni radiofonice, iar scrierile ei sînt traduse în numeroase ţări.