Ceea ce face Nadia Terranova în acest roman este o minuțioasă descompunere a teritoriului obsesiei, a acelui nucleu interior țesut din fantasme și care ajunge să sufoce tot ceea ce se află în jurul lui. Un teritoriu care se întinde dinspre sine spre ceilalți, dinspre trecut spre prezent și invers, într-o mișcare repetitivă, circulară, care se hrănește din chiar această rotire în jurul propriului ax. (…) E un roman despre atașament, despre pierdere și despre cum o absență se poate transforma într-o prezență mai distructivă decît orice absență.
