Traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion
Reunite tematic sub umbrela unei încercări personale de a defini impulsul de a scrie proză, eseurile din Meseria de romancier abordează teme precum opoziția dintre experiență de viață și experiență livrescă, importanța visului, exploatarea zonelor neclare, atrase din subconștient.
„Dacă romanele mele au ceea ce s-ar putea numi originalitate, asta se datorează libertăţii. La vîrsta de 29 de ani, mi-am spus, dintr-odată, simplu, că «vreau să scriu» şi am pus pe hîrtie primul roman. N-am fost nici chinuit de o dorinţă puternică, nici încorsetat de reguli privind felul în care trebuie scris un roman. Nu ştiam cum merg lucrurile în lumea literară şi (din fericire sau din păcate) n-aveam nici vreun model printre scriitorii consacraţi la care să mă raportez. Voiam doar să scriu, în stilul meu, un roman care să-mi reflecte sufletul – atît şi nimic mai mult. Am simţit un impuls foarte puternic şi, fără să mă gîndesc prea mult la ce avea să urmeze, m-am aşezat la birou şi am început să scriu la întîmplare. Iar cînd făceam asta, aveam un sentiment foarte viu de plăcere şi libertate.” (Haruki Murakami)
Haruki Murakami (n. 1949) este unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani. A studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokio. Primul său roman, Ascultă cum cântă vântul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) şi În căutarea oii fantastice (1982), distins cu Premiul Noma. În 1987 publică Pădurea norvegiană, bestseller internaţional, tradus în numeroase limbi şi vândut în peste patru milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997) şi romanele La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (1985), pentru care a primit Premiul Tanizaki, Dans dans dans (1988), Cronica păsării-arc (1994), nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award, Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002) şi În noapte (2004), precum şi volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a dispărut (1993), După cutremur (2000), Salcia oarbă, fata adormită (2006) şi Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2007). În ultimii ani i-au apărut romanele 1Q84 (2009-2010), Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj (2013) şi Uciderea Comandorului (2017), volumul de convorbiri cu dirijorul Seiji Ozawa Pur şi simplu despre muzică (2011) şi volumele de povestiri Bărbaţi fără femei (2014) şi Persoana întâi singular (2020).
